Rusia: Kremlinul este foarte îngrijorat de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu
Kremlinul s-a declarat luni "foarte îngrijorat" de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu din cauza conflictului dintre Israel şi gruparea şiită Hezbollah, informează EFE.
"Situaţia se deteriorează şi asta se întâmplă în fiecare zi", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Totodată, Peskov a adăugat că tensiunea şi "volatilitatea" din regiune sunt în creştere.
"Aceasta este o problemă care ne îngrijorează foarte mult", a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.
Israelul a lansat luni o nouă campanie de bombardamente intense asupra mai multor zone din sudul Libanului şi din Valea Bekaa, în estul ţării, bastioane ale Hezbollah, pe fondul tensiunii în creştere după atacurile fără precedent de săptămâna trecută asupra teritoriului libanez.
Forţele israeliene au acuzat Hezbollah că a transformat sudul Libanului într-un câmp de luptă, folosind infrastructura civilă pentru a depozita rachete, proiectile şi drone şi au explicat că atacurile lor au ca scop "deteriorarea" acestor capacităţi.
Situaţia trezeşte temeri cu privire la izbucnirea unui război deschis în regiune, în pofida faptului că Hezbollah a recunoscut că nu vrea să ajungă la acel punct şi a insistat că atacurile sale împotriva nordului Israelului vor înceta dacă se ajunge la un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.
Vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat încercările de a provoca Hezbollah cu scopul de a forţa Statele Unite să intervină în războiul dintre Israel şi Liban.
"Consider că Hezbollah se comportă într-un mod reţinut, ţinând cont de posibilităţile pe care le are la dispoziţie. Vor să provoace Hezbollah cu scopul de a face inevitabilă intervenţia SUA în război", a declarat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News Arabia.
Tot vineri, Rusia a avertizat împotriva unei operaţiuni israeliene de amploare în Liban şi a cerut evitarea acestui "scenariu catastrofal". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful spionajului rus confirmă că a discutat cu directorul CIA la Moscova
Serghei Narîșkin, șeful serviciului de spionaj rus SVR, a declarat joi că a avut o ''întâlnire la nivel de lucru'' cu directorul CIA (Central Intelligence Agency - agenția de informații externe a SUA) John Ratcliffe săptămâna aceasta, la Moscova, transmite Reuters. Narîșkin a afirmat că discuția s-
Trump îl învinovățește pe Biden pentru moartea a 13 americani în atentatul de la aeroportul din Kabul din 2021
Președintele american Donald Trump a atribuit miercuri moartea a 13 americani într-un atentat cu bombă de la aeroportul din Kabul ''proastei gestionări'' a retragerii din Afganistan de către predecesorul său, Joe Biden (2021-2025), informează EFE. ''Această catastrofă a fost o consecință a retragerii din țară, tot
Phenianul condamnă vânzarea de arme americane către Coreea de Sud și promite un răspuns ferm
Ministerul de Externe nord-coreean a denunțat joi decizia SUA de a aproba vânzarea de rachete și echipament conex către Coreea de Sud și a promis că va răspunde ''ferm și imediat'' la actele ostile, a relatat Reuters, citând agenția de stat nord-coreeană KCNA. ''Am recunoscut încă o dată și clar exprim
Hackeri chinezi au accesat computerele de la Departamentul Justiției, NASA, Rezerva Federală și Senatul Statelor Unite
Statele Unite au afirmat miercuri că au ripostat la o operațiune chineză de piraterie informatică răspunzătoare de accesarea neautorizată a computere de la Departamentul Justiției, NASA (Administrația Națională Aeronautică și Spațială), Rezerva Federală a SUA, Senatul de la Washington și alte instituții americane importante, transmite Reuters.
Rusia anunță că a efectuat atacuri masive asupra industriei militare și a centrelor logistice din Ucraina
Forțele ruse au lansat un atac masiv în noaptea de miercuri spre joi asupra unor ținte ale industriei militare ucrainene și a unor centre logistice din orașele Kiev, Zaporojie, Krivoi Rog, Kremenciuk și Odesa, a anunțat joi Ministerul Apărării rus, informează EFE. Potrivit ministerului citat, în Kiev și în regiunea înco
Marco Rubio felicită Republica Moldova de Ziua Independenței
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a transmis felicitări poporului Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, reafirmând angajamentul Washingtonului față de suveranitatea și independența țării, informează joi Moldpres. ''În numele Statelor Unite ale Americii, f
Acordul Meta cu 51 de state americane limitează accesul adolescenților la Instagram și Facebook
Compania americană Meta, condusă de multimiliardarul Mark Zuckerberg, a încheiat miercuri un acord cu 51 de state și teritorii din componența SUA care limitează accesul adolescenților la platformele Instagram și Facebook. AFP prezintă principalele prevederi ale înțelegerii care va intra în vigoare numai după ce este validată de un judecător federal.
Regele Charles, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a transmis joi un mesaj de felicitare președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și cetățenilor țării cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, exprimându-și speranța pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state, informează Moldpres.
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită la Londra săptămâna viitoare
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o deplasare la Londra săptămâna viitoare, devenind primul lider european care îl vizitează pe premierul britanic Andy Burnham de la preluarea mandatului acestuia, transmite dpa. Vizita este încă o dovadă că fostul primar al zonei metropolitane Manchester pare decis să continue p
VIDEO Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește
Președinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova în care a afirmat că independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă, relatează Moldpres, care menționează că șefa statului a lansat și un în
Forțele americane în Europa: Șeful Pentagonului va avea cel puțin patru seturi de opțiuni până la 6 noiembrie
O analiză a Pentagonului cu privire la desfășurările de trupe americane în Europa va pune cel puțin patru seturi de opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări, indică un document consultat joi de Reuters. Al
Într-o scrisoare adresată ONU, Iranul numește sancțiunile SUA ''terorism economic''
Iranul a condamnat miercuri ultima amenințare cu sancțiuni din partea SUA într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, numind-o ''un act de terorism de stat și economic'', informează joi dpa. Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a declarat în scrisoarea publicată pe Telegram și de presa de stat iraniană că SUA
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO
Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă britanică)
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care a provocat un incendiu la bord, ce a fost între timp stins', a indicat această s
SUA: 'Creierul' atentatelor din 11 septembrie va fi judecat în 2028 (presă americană)
Un tribunal militar îl va judeca în iunie 2028 pe bărbatul acuzat că este 'creierul' atentatelor din 11 septembrie 2001, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citând decizia unui judecător, scrie AFP. Khalid Sheikh Mohammed a fost considerat unul dintre cei mai importanți locotenenți ai grupării jihadist














