Zelenski speră că SUA îi vor sprijini ''planul pentru victorie'' în #Ucraina, dependent de decizii aliate rapide
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că planul său de pace, aşa-numit ''plan pentru victorie'', depinde de decizii rapide ale aliaţilor Ucrainei, anul acesta, transmit Reuters şi AFP.
Cu ocazia vizitei de vineri la Kiev a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Zelenski a subliniat importanţa pentru plan a susţinerii din partea preşedintelui american Joe Biden, cu care urmează să discute direct săptămâna viitoare, când va merge în SUA pentru a participa la Adunarea Generală a ONU.
"Cele mai multe decizii din plan depind tocmai de el" (de Biden - n. red.). Şi de alţi aliaţi, dar sunt unele puncte care depind de bunăvoinţa şi sprijinul Statelor Unite", a spus liderul de la Kiev, care a dat până acum puţine indicii despre conţinutul proiectului, afirmând doar că obiectivul este crearea unor condiţii de pace acceptabile pentru Ucraina, după doi ani şi jumătate de război cu Rusia.
"Întregul plan se bazează pe decizii rapide ale partenerilor noştri (...) care ar trebui luate din octombrie până în decembrie, şi pe absenţa amânărilor acestor procese", a insistat el.
Zelenski va fi primit de Biden joia viitoare la Casa Albă şi va avea o întrevedere separată cu vicepreşedinta SUA, Kamala Harris.
El intenţionează să se întâlnească şi cu fostul preşedinte Donald Trump, care candidează din nou din partea Partidului Republican. Preşedintele ucrainean a susţinut că doreşte să înţeleagă şi viziunea acestuia despre războiul din Ucraina.
AFP apreciază că revenirea lui Trump la putere ar putea submina sprijinul militar din partea Washingtonului, vital pentru Kiev. Unii colaboratori ai lui au lăsat să se înţeleagă că, dacă ajunge din nou preşedinte, Trump va folosi ajutorul american ca o pârghie pentru a obliga Ucraina să facă concesii teritoriale.
Trump a declarat de mai multe ori că ar putea pune capăt rapid războiului, însă nu a explicat cum. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Carney afirmă că susține un 'armistițiu energetic' între Kiev și Moscova într-un apel telefonic cu Trump
Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică că susține 'ferm' un 'armistițiu energetic' între Ucraina și Rusia, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, notează AFP. Carney 'a exprimat sprijinul ferm al Canadei pentru acest acord' și a îndemnat 'Rusia să &i
Coaliția saudită anti-Houthi anunță că a doborât o dronă în estul regatului
Coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, a declarat că a doborât o dronă în estul regatului, acolo unde autoritățile raportaseră anterior un atac împotriva aeroportului din Dammam, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al coaliției, generalul Turki al-Malki, a raport
#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham
Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,
Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului
Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de
Prim-ministrul canadian a denunțat acordul privind motorina rusească în cadrul unei convorbiri telefonice cu Zelenski
Prim-ministrul canadian Mark Carney a denunțat duminică acordul dintre Washington și Moscova privind livrarea de motorină rusească, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că acesta 'subminează tocmai eforturile de instaurare a păcii' în Ucraina, informează AFP. '
Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA
Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20
Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui
VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul
Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)
SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,
Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice
Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd
VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu
VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal
Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.
VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'
Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali
Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027
Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A
Macron: Franța susține 'un armistițiu energetic autentic', pe care Rusia 'continuă să-l refuze'
Franța 'susține pe deplin apelul la un armistițiu energetic autentic, la care Ucraina este dispusă', a reacționat președintele francez Emmanuel Macron după ce președintele american Donald Trump a anunțat un armisti














