Rusia respinge ''planul pentru victorie'' al lui Zelenski, calificându-l drept o stratagemă de a menţine Occidentul de partea sa
Rusia a respins vineri "planul pentru victorie" elaborat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, calificându-l drept o stratagemă pentru a menţine Occidentul de partea sa, şi a declarat că acesta nu are nimic de-a face cu căutarea unei soluţii diplomatice sau politice pentru a pune capăt războiului, relatează Reuters.
Zelenski a anunţat miercuri că planul său de pace, ale cărui detalii complete nu le-a dezvăluit încă, a fost finalizat după mai multe consultări, urmând să-l prezinte săptămâna viitoare preşedintelui SUA, Joe Biden, după care se va exprima marţi în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU.
Volodimir Zelenski a declarat că iniţiativa sa este menită să creeze condiţii acceptabile pentru Ucraina, care se confruntă de doi ani şi jumătate cu o invazie declanşată de Rusia.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că planul lui Zelenski pare o stratagemă interesată a liderului ucrainean, pe care Moscova îl acuză că încearcă să atragă Occidentul într-un război în toată regula împotriva Rusiei.
"Singurul obiectiv este de a forja sau de a preveni prăbuşirea coaliţiei antiruse şi, desigur, acest lucru nu are nimic de-a face cu sarcina de a găsi o soluţionare politică şi diplomatică a situaţiei din jurul Ucrainei", a declarat Zaharova.
În conferinţa sa de presă, Maria Zaharova a reiterat punctul de vedere al Moscovei potrivit căruia Occidentul ar trebui să înceteze să finanţeze şi să furnizeze arme Kievului, adăugând că orice iniţiativă care se presupune că ar avea ca scop să se ajungă la o reglementare paşnică ce nu include Rusia este inutilă.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Yemen: Houthi anunță un atac contra Israelului și interzic trecerea navelor israeliene prin Marea Roșie
Rebelii houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au revendicat luni un atac cu rachete contra Israelului și au anunțat că interzic trecerea navelor israeliene prin Marea Roșie, declanșând temeri privind noi perturbări ale acestei rute maritime strategice, transmite AFP. 'Forțele armate yemenite au lansat un baraj de rachete vizând instalații sensi
Miniștrii de externe ai Qatarului și Iranului au discutat despre eforturile de a limita escaladarea iraniano-israeliană și de a obține un 'acord cuprinzător'
Ministrul de externe al Qatarului, Mohamed bin Abdulrahman, a discutat luni, la telefon, cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, despre eforturile de a limita escaladarea și de a ajunge la un acord de pace cuprinzător după un schimb de tiruri între Iran și Israel, informează EFE. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe din Qatar, Bin Abdulrah
Republica Moldova intenționează să producă drone și sisteme antidrone pe plan local
Republica Moldova își propune să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și antidronelor, inclusiv prin atragerea investițiilor private și crearea unor parteneriate cu companii care dețin tehnologii avansate în domeniu. Pentru aceasta, autoritățile pregătesc modificări legislative care să permită investiții și parteneriate public-private în sect
Lumea se confruntă cu un risc nuclear mărit, avertizează SIPRI
Statele posesoare de arme nucleare scot din ce în ce mai multe astfel de arme din stocuri pentru a le instala pe rampe de lansare, ceea ce sporește riscul pentru stabilitatea globală, avertizează luni cercetătorii Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), transmite AFP. Potrivit SIPRI, puterile nucleare mondiale dispun de
Reacția MAE al Republicii Moldova după ce o dronă s-a prăbușit și explodat în raionul Orhei
Survolarea neautorizată a oricărui obiect zburător în spațiul aerian al Republicii Moldova sau căderea acestuia pe teritoriul național constituie o amenințare la adresa securității naționale și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului, a declarat luni Ministerul de Externe al Republicii Moldova într-o reacție după ce o d
Peru/Alegeri prezidențiale: Rezultat incert după o competiție strânsă între Roberto Sanchez și Keiko Fujimori
Peru pare să repete scenariul ultimelor două alegeri prezidențiale, în care va conta fiecare vot, după ce proiecțiile dau un rezultat tehnic egal după a doua rundă a alegerilor prezidențiale, desfășurate duminică, care oferă un avantaj minim candidatului de stânga Roberto Sanchez (57 de ani) în fața contracandidatei de dreapta Keiko Fujimori (51 de ani), re
Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar se vor percepe taxe de tranzit, declară ambasadorul Iranului la Moscova
Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiții noi care vor fi stabilite de către Iran și Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia, potrivit unor surse citate de Reuters. Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe un
Cel puțin 10 migranți și-au pierdut viața într-un naufragiu în largul Maltei
Cel puțin zece migranți au murit în naufragiul unei ambarcațiuni în largul Maltei, a anunțat duminică Garda de Coastă italiană, relatează AFP. 'Ambarcațiunea, care plecase de pe coasta Libiei (...), transporta aproximativ 60 de persoane. Conform ultimelor informații, o navă de pescuit aflată în zonă a salvat circa 48 de persoane', a d
Israelul declară că a descoperit o rețea de tuneluri sub fortăreața Beaufort în Liban
Armata israeliană a anunțat duminică descoperirea unei rețele de tuneluri aparținând grupării șiite Hezbollah sub fortăreața Beaufort, cucerită săptămâna trecută în cadrul operațiunilor sale împotriva acestei grupări susținute de Iran în sudul Libanului, a relatat France Presse. Situată la circa șase kilometri de la orașul israeli
Coreea de Sud: Președintele Lee Jae Myung face apel să nu se renunțe la denuclearizarea Coreei de Nord
Coreea de Sud nu trebuie să renunțe la denuclearizarea Coreei de de Nord, a declarat luni președintele Lee Jae Myung, în contextul în care președintele chinez Xi Jinping efectuează o vizită la Phenian, transmite AFP. 'Nu trebuie să renunțăm la obiectivul denuclearizării deoarece noi înșine nu ne putem dota cu arme nucleare' fără riscu
Un nou bombardament cu rachete iraniene asupra Israelului; explozii la Ierusalim
Armata israeliană a anunțat luni dimineață că au fost lansate rachete din Iran spre Israel, în timp ce jurnaliștii AFP au auzit cel puțin opt explozii la Ierusalim după ce a fost declanșată o alertă de raid aerian. 'Armata israeliană a identificat cu puțin timp în urmă rachete lansate din Iran spre teritoriul statului Israel. Sistemele de apăra
Xi Jinping a început o vizită în Coreea de Nord lăudând prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns luni în Coreea de Nord pentru o vizită de două zile, după ce a lăudat prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian, relatează AFP. 'Îl primim cu căldură pe tovarășul Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din China și președinte al Republicii Populare Chinez
Parisul, Londra și Berlinul susțin propunerea lui Zelenski pentru un 'dialog direct' între Rusia și #Ucraina
Liderii francez, german și britanic au susținut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un 'dialog direct' între Ucraina și Rusia, 'cu participarea activă a Statelor Unite și a Europei', la finalul unei întâlniri cu președintele ucrainean la Londra, notează AFP. Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au '
Armata israeliană anunță că a lovit 'ținte militare' în Iran
Armata israeliană a anunțat luni că a efectuat lovituri aeriene împotriva unor 'ținte militare' din vestul și centrul Iranului, după atacurile cu rachete lansate de Republica Islamică împotriva Israelului pentru prima dată de la instaurarea armistițiului în Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Forțele aeriene israeliene au lovit recen
Kosovo: Formațiunea premeirului Kurti câștigă alegerile legislative, dar este în scădere
Formațiunea premierului Albin Kurti, Vetevendosje (VV), la putere în Kosovo din 2021, a câștigat duminică noile alegeri legislative anticipate, care au fost larg boicotate de alegători, dar înregistrează un scor în scădere, fapt care nu îi permite să formeze singură următorul guvern, transmite AFP. Partid adept al unei politici so







