Ofensiva ucraineană în Kursk a 'încetinit' înaintarea rusă în estul Ucrainei, afirmă Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri că luna aceasta îi va prezenta preşedintelui american Joe Biden un "plan de victorie" împotriva Rusiei şi a susţinut că ofensiva ucraineană lansată pe 6 august în provincia rusă de graniţă Kursk a avut efectul scontat întrucât a încetinit înaintarea armatei ruse pe frontul din estul Ucrainei, relatează AFP.
"Sincer, a dat rezultatele aşteptate. În regiunea Harkov (nord-est), inamicul a fost oprit, iar înaintarea lui în regiunea Doneţk (est) a fost încetinită, chiar dacă acolo este foarte dificil', a afirmat la Kiev, în timpul unei conferinţe, preşedintele Zelenski, potrivit căruia armata rusă a fost nevoită să desfăşoare circa 40.000 de soldaţi în regiunea Kursk, unde trupele ruse au lansat săptămâna aceasta o contraofensivă, despre care preşedintele ucrainean a spus acum că până în prezent nu a condus la "niciun succes major" al Rusiei.
Armata rusă a susţinut că a recăpătat controlul asupra a circa zece localităţi în provincia Kursk într-o contraofensivă lansată săptămâna aceasta şi care continuă în partea de vest a teritoriului unde trupele ucrainene au pătruns pe 6 august într-o incursiune care a luat prin surprindere armata rusă. Aceasta din urmă avea în acea zonă un dispozitiv slab format mai ales din tineri recruţi, sute dintre aceştia fiind atunci luaţi uşor prizonieri de trupele ucrainene.
Potrivit bloggerilor militari ruşi, trupele ruse ar fi recuperat circa 150 de km pătraţi din cei aproximativ 1000 de km pătraţi de teritoriu pierdut în Kursk, dar există "zone gri" unde nu este clar care tabără deţine controlul. Ministerul rus al Apărării a susţinut în raportul său de vineri că ar fi recuperat şi oraşul Snagost, informaţie neconfirmată de surse independente.
O recucerire a oraşului Snagost, transformat rapid de armata ucraineană într-un avanpost fortificat, ar permite armatei ruse să deblocheze o mare unitate care este încolţită în districtul vecin Gluşkovo, între graniţa ucraineană şi râul Seim. Armata ucraineană a distrus în atacuri cu rachete în ultimele săptămâni mai multe poduri peste acest râu, obligând armata rusă să instaleze pontoane pentru a trece râul.
În pofida ofensivei din Kursk, prin care Kievul a sperat că va forţa Moscova să-şi mute trupe de pe frontul din estul Ucrainei pentru a putea astfel să oprească înaintarea armatei ruse acolo, aceasta a continuat să câştige teren pe acel front. Comentatorii militari remarcă faptul că, deşi comandamentul rus a retras unele unităţi din Ucraina pentru a consolida apărarea provinciei Kursk, nu a slăbit principalele axe de atac de pe frontul ucrainean.
Armata rusă se află acum la doar câţiva kilometri de oraşul Pokrovsk, un nod strategic feroviar şi rutier pentru armata ucraineană. Zelenski a admis în declaraţia sa de vineri că situaţia la Pokrovsk rămâne dificilă, vorbind însă despre o stabilizare a frontului în acel sector în ultima săptămână.
Pe de altă parte, el a confirmat că luna aceasta va avea o întâlnire cu omologul său american Joe Biden pentru a-i prezenta "un plan de victorie" a Ucrainei împotriva Rusiei. "Luna aceasta este prevăzută întâlnirea noastră cu preşedintele Biden. Îi voi prezenta un plan pentru victorie. Un set de soluţii interconectate care vor oferi Ucrainei suficientă putere, suficiente lucruri pentru a aduce acest război pe calea păcii', a spus Zelenski.
Astfel, el le-a cerut din nou aliaţilor săi, în special SUA, să ridice restricţiile asupra folosirii de către Ucraina a rachetelor occidentale cu rază lungă de acţiune pentru lovituri asupra unor ţinte în interiorul Rusiei. "Oricine vede pe hartă de unde Rusia îşi lansează atacurile, unde îşi antrenează trupele, îşi menţine rezervele şi îşi amplasează infrastructura militară înţelege clar de ce Ucraina are nevoie de capabilităţi cu rază lungă de acţiune", a explicat el, înaintea unei întrevederi a preşedintelui Biden cu premierul britanic Keir Starmer la care aceştia ar putea decide dacă dau curs solicitării Kievului.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că o decizie favorabilă solicitării Kievului ar însemna implicarea directă a ţărilor NATO în conflictul din Ucraina. El a sesizat faptul că în această chestiune nu este vorba despre autorizarea Ucraina să folosească rachete occidentale cu rază lungă de acţiune, precum ATCAMS sau Storm Shadow, întrucât armata ucraineană nu are capacitatea tehnică de a folosi singură aceste rachete ce pot fi lansate asupra teritoriului rus numai pe baza datelor transmise de sateliţii americani sau europeni şi pot fi programate în lansarea către ţintă numai cu ajutorul militarilor din ţările care furnizează aceste sisteme.
Aşadar, a concluzionat Putin, "nu este vorba despre a permite sau nu regimului ucrainean să lovească Rusia cu aceste arme, ci despre a decide dacă statele NATO sunt sau nu direct implicate în conflictul militar", iar o asemenea decizie de implicare ar schimba "însăşi natura conflictului", caz în care "vom lua deciziile corespunzătoare plecând de la ameninţările pe care ni le creează".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele













