Soluţia pentru încheierea războiului în #Ucraina este ca aceasta să primească mai multe arme, consideră Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut vineri ţărilor care sprijină militar Ucraina în războiul cu Rusia să furnizeze mai multe arme Kievului, considerând că aceasta este modalitatea de a pune capăt acestui război şi a acuzat China că prin sprijinul indirect pe care-l oferă Rusiei contribuie semnificativ la prelungirea conflictului, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
"Ucraina are nevoie de mai mult sprijin militar, acum! Modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război este de a trimite mai multe arme Ucrainei", a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă la Oslo cu premierul norvegian Jonas Gahr Stare.
De asemenea, el a acuzat China că-şi aduce o contribuţie "decisivă" în susţinerea industriei militare ruse şi a transmis Beijingului că această susţinere continuă oferită Moscovei i-ar putea afecta interesele şi reputaţia. "Facem apel către China să nu mai susţină războiul ilegal al Rusiei, China nu poate continua să facă acest lucru", a indicat secretarul general al NATO aflat la final de mandat.
Această organizaţie, precum şi Washingtonul, au acuzat de mai multe ori China că ajută Rusia să producă tancuri, vehicule blindate şi rachete prin furnizarea de piese, maşini-unelte, componente de micro-electronică şi optică.
Apelul lui Stoltenberg survine în timp ce la baza militară americană de la Ramstein (Germania) are loc o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, din care fac parte ţările ce oferă acestei ţări ajutor militar în războiul cu Rusia, întâlnire la care este prezent şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut acolo noi resurse militare pentru a face faţă atacurilor aeriene şi ofensivei ruse intensificate în estul Ucrainei. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele













