REPORTAJ/Botoşani: Criză de apă fără precedent; la Corlăteni, gospodarii îşi fac a treia sau a patra fântână
Judeţul Botoşani se confruntă cu o profundă criză de apă, pe fondul vremii caniculare care durează de aproape două luni, dar şi pe fondul lipsei precipitaţiilor.
În numeroase localităţi, fântânile au secat, iazurile au pierdut masiv din suprafaţa de luciu de apă, iar multe pârâuri nu mai au niciun strop de apă. În aceste condiţii, populaţia, în special cea din mediul rural, a rămas atât fără apă potabilă, cât şi fără apă menajeră.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
La Corlăteni, localnicii au recurs la varianta de a construi a treia sau chiar a patra fântână în gospodărie. Deşi noile puţuri sunt mai adânci, cantitatea de apă pe care acestea o colectează din sol este foarte mică.
Alina Apostu deţine o gospodărie mare la marginea satului Corlăteni, unde creşte şi 260 de oi. În curtea acesteia a avut două fântâni, iar ambele au secat. Acum, şi-a făcut un puţ de mare adâncime, cu ajutorul căruia speră să îşi asigure apa pentru băut, pentru menaj, dar şi pentru adăparea animalelor.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
"Este o criză puternică. Anul ăsta am resimţit-o la maxim. Am avut o fântână făcută de bunici. Acum şapte ani am făcut alta şi acum nu mai avem apă nici în aceea. Am făcut un puţ de mare adâncime. (...) Pentru animale este foarte greu. Cărăm apă cu bidoanele, cu cisterna. Dacă o să fie secetă aşa în continuare, de unde apă? Iarna nu ninge, vara nu plouă", a declarat, pentru AGERPRES, Alina Apostu.
Constantin Ripiceanu are 76 de ani şi o experienţă de viaţă vastă. El susţine că, de-a lungul timpului, a trăit numeroase perioade de secetă, însă niciodată satul nu s-a confruntat cu o criză de apă.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
"Nu este apă în fântâni. Izvoarele sunt secătuite. Noi ne luptăm aici ca într-un fel de război. Alţii luptă pe front, noi ne luptăm cu apa. Suferă şi omul, dar cel mai mult suferă animalele, pentru că ele sunt nevinovate. Mi-am făcut a doua fântână şi asta deja începe să reducă din capacitatea izvoarelor. Cred că o să fac şi a treia fântână. Secetă am prins, dar criză de apă nu am mai avut. De foame mai rabzi o zi, două, dar fără apă nu poţi. Te duci repede, mori", mărturiseşte Constantin Ripiceanu.
Sătenii din Corlăteni vorbesc deja despre dificultăţile în asigurarea apei pentru maşinile de spălat sau pentru toalete.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
"Eu am făcut a doua fântână pentru că nu am avut apă. (...). În a doua fântână este apă, dar vecinii mei nu au şi vin şi iau de la mine. Nu pot să le spun să nu ia apă, că nu e un bun al meu. E un bun pe care ni l-a dat Dumnezeu. Dacă nu au ei, nu o să am nici eu. O să fim ca în Sahara. Ţi-e milă de om, dar parcă mai tare ţi-e milă de animale, pentru că animalele nu au făcut nimic rău", susţine, la rândul ei, Angela Plugariu o femeie de 61 de ani care se arată îngrijorată cu privire la viitorul său, pe fondul crizei apei.
"Am avut o fântână veche de la părinţi, făcută cu mulţi ani în urmă, care mi-a secat. Nu mai aveam apă nici de băut, nici măcar o găleată. Am făcut în 2017 o fântână de 15 tuburi. A mers câţiva anişori, dar acum am rămas la două tuburi cu multă economie. Aduc apă de la o fântână din sat de mai departe, ca să am să pot să folosesc o maşină de spălat. Sunt două tuburi care ar fi secat dacă foloseam în exces şi nu aş fi adus din altă parte. Situaţia este critică cu apa", explică şi Fănica Epure.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
Comuna Corlăteni şi-a construit anul trecut propria reţea de apă. Sistemul a funcţionat doar câteva luni şi, la venirea verii, serviciul a fost sistat de către operatorul de apă, societatea Nova Apaserv SA. Primarul Costel Gavril se simte neputincios în faţa naturii.
"Este foarte greu. Cu aşa ceva nu m-am confruntat niciodată. Nimeni până acum nu s-a mai izbit de o problemă aşa de gravă. Discutăm de lipsa apei, de ceva vital pentru viaţa pe pământ. Nu ştiu cum se poate rezolva. Eu nu văd soluţii astăzi. Chiar nu văd soluţii, pentru că este o secetă care nu se manifestă doar de anul acesta. E o secetă care se manifestă de câţiva ani de zile, devenind o secetă pedologică. Uitaţi-vă în spatele meu la acest iaz care a început să rămână fără apă! Nu mai avem unde să adăpăm animalele. Oamenii nu au apă acasă. Şi-au făcut câte două, trei, patru fântâni. Nu ştiu ce să mai fac. Pe mine mă înspăimântă lucrul acesta. Este o situaţie care, pe an ce trece, este tot mai agresivă, greu de gestionat. Avem sistem nou de alimentare cu apă, dar apă nu este, Nici nu au de unde să ne dea cei de la Nova Apaserv. Seceta nu se manifestă doar la Corlăteni. este o chestiune naţională, europeană sau globală chiar", a explicat Costel Gavril.
.jpeg)
Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
De altfel, societatea Nova Apaserv Botoşani a transmis, miercuri, că în prezent toate sistemele de alimentare cu apă funcţionează la capacitate maximă, dar "vremea caniculară şi secetoasă a condus la creşterea semnificativă a consumului de apă având în vedere în mod deosebit utilizarea excesivă a apei potabile în alte scopuri decât cele menajer şi casnic".
"Reţelele de transport şi distribuţie a apei potabile administrate de Nova Apaserv SA sunt proiectate şi executate conform unor normative tehnice care ţin cont de populaţia deservită, de consumul casnic şi menajer uzual, astfel încât, în perioadele cu regim termic şi pluviometric normal, acestea fac faţă cererii de apă. În acelaşi timp, reţelele nu fac faţă suprasolicitării cauzate de creşterea masivă a consumului în condiţiile actuale, când cu toţii resimţim efectele schimbărilor climatice (caniculă asociată cu secetă), mai ales dacă în astfel de perioade utilizatorii folosesc apa potabilă pentru activităţile de grădinărit, zootehice (ferme în principal), udarea peluzelor, umplerea piscinelor", susţin reprezentanţii furnizorului de apă. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












