#Ucraina: Rusia revendică ocuparea oraşului Zalijne; autorităţile ucrainene evacuează familiile cu copii din Pokrovsk
Armata rusă a revendicat luni capturarea oraşului Zalijne, situat în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în timp ce-şi intensifică ofensiva în direcţia oraşului Toreţk aflat în imediata vecinătate a acestuia, iar autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea familiilor cu copii din Pokrovsk şi din împrejurimile acestui oraş care se află la circa 60 de kilometri vest-sud-vest de Toreţk, dar în direcţia căruia trupele ruse atacă pe o axă separată şi s-au apropiat de zona sa metropolitană, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.
"Unităţile grupării militare Centru au eliberat Artiomovo", numele rusesc al oraşului Zalijne, a susţinut Ministerul rus al Apărării. Acest oraş, care avea înaintea războiului o populaţie de aproximativ 5.000 de locuitori, se află la mai puţin de 4 kilometri de Toreţk, o redută fortificată a armatei ucrainene a cărei cucerire i-ar permite armatei ruse să înainteze către Konstantinivka, unde se află un important nod de rute folosite de armata ucraineană pentru aprovizionarea forţelor sale.
În plus, o astfel de înaintare ar fi un pas în plus făcut de trupele ruse în direcţia bastionului ucrainean din oraşul Kramatorsk, situat la circa 50 de kilometri nord-vest de Toreţk, şi i-ar tăia armatei ucrainene ruta de aprovizionare către Ceasov Iar, oraş la circa 20 de kilometri nord de Toreţk şi 10 kilometri vest de oraşul Bahmut ocupat de trupele ruse.
Armata rusă nu şi-a oprit înaintarea progresivă pe frontul din estul Ucrainei, mai ales către oraşele Toreţk şi Pokrovsk, în pofida ofensivei surpriză în urma căreia armata ucraineană revendică ocuparea a circa 1.200 de kilometri pătraţi de teritoriu în provincia rusă de graniţă Kursk şi care în opinia unor comentatori ar fi trebuit să forţeze armata rusă să mute semnificativ trupe de pe frontul ucrainean pentru a-şi apăra propriul teritoriu.
Autorităţile ucrainene au ordonat luni evacuarea familiilor cu copii din Pokrovsk şi împrejurimile acestuia, în timp ce trupele ruse continuă să avanseze către acest oraş strategic. "Începem evacuarea forţată a familiilor cu copii din zona metropolitană Pokrovsk (...), când oraşele noastre sunt în raza de acţiune a tuturor armelor inamice, decizia de evacuare este necesară şi inevitabilă", a explicat guvernatorul provinciei Doneţk, Vadim Filacikin.
Peste 53.000 de persoane, printre care aproape 4.000 de copii, locuiesc în acest oraş situat nu departe de linia frontului de est a Ucrainei, a precizat acelaşi guvernator. Pokrovsk se află de asemenea la intersecţia unor rute importante de aprovizionare a principalelor garnizoane ucrainene de pe frontul de est.
Şeful administraţiei militare din Pokrovsk, Sergii Dobriak, a avertizat încă de săptămâna trecută că trupele ruse au ajuns la puţin peste 10 kilometri de periferia oraşului şi a îndemnat locuitorii rămaşi să evacueze.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump lasă loc de îndoială privind sancțiunile americane împotriva băncilor chineze
Președintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, cu privire la eventuale sancțiuni economice împotriva unor bănci chineze, scrie AFP. În cursul unui eveniment la Casa Albă, un reporter l-a întrebat pe șeful statului de ce nu sancționează băncile chineze. 'Ei bine, cine a spus că nu
VIDEO Zelenski, la Chișinău: Sunt absolut sigur că vom face cu toții parte din Europa, o Europă liberă și pașnică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat convins joi, la Chișinău, că Ucraina și Republica Moldova vor face parte din Uniunea Europeană, o 'Europă liberă și pașnică', într-un discurs susținut în Piața Marii Adunări Naționale, alături de președinta moldoveană Maia Sandu și de președintele român Nicușor Dan, cu ocazia ceremoniilo
Maia Sandu, în Piața Marii Adunări Naționale: R. Moldova este norocoasă să aibă vecini ca România și #Ucraina
Republica Moldova este 'norocoasă' să aibă vecini ca România și Ucraina, a declarat joi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, președinta moldoveană Maia Sandu, însoțită pe scenă de președintele român Nicușor Dan și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
Trump dă asigurări că Putin 'nu va ataca un teritoriu al NATO'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP și Reuters. 'Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu al NATO', a spus președintele american într-o discuție cu reporterii în Biroul Oval de la Casa Albă. Declarația
SUA: Trump a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America
Președintele american Donald Trump, angajat într-o confruntare diplomatică și economică dură cu Canada, a semnat joi un ordin executiv prin care Lacul Ontario, situat la frontiera americano-canadiană, a fost redenumit Lacul America, transmite AFP. 'Avem un golf și avem un lac. Tot ce ne mai lipsește încă este un ocean', a comentat președint
Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanțelor morții lui Ratko Mladic la Haga
Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale a confirmat joi moartea fostului comandant sârb bosniac Ratko Mladic, mai devreme în cursul zilei, într-un spital din
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP. În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde d
Polonia nu dorește arme nucleare pe teritoriul său, spune un ministru adjunct al apărării
Polonia nu dorește să aibă arme nucleare pe teritoriul său, a declarat joi ministrul adjunct al apărării, Pawel Zalewski, transmite Reuters. 'Nu, aș dori spun acest lucru foarte clar și deschis. Polonia nu dorește să aibă focoase nucleare pe teritoriul său', le-a declarat reporterilor Zalewski la sediul NATO din Bruxelles, întrebat fiind dacă vii
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel
Trebuie să stabilim o 'disciplină a AI', îndeamnă ministrul francez de externe
Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut joi instituirea unei 'discipline a AI' bazată în special pe evaluarea modelelor înainte de implementarea lor, monitorizarea lor după punerea în serviciu și schimbul de informații între state, în cadrul unei importante reuniuni a liderilor de afaceri din Franța, conform AFP.
Roberta Metsola felicită Republica Moldova de Ziua Independenței: 'Construim împreună viitorul nostru european'
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 'Astăzi sărbătorim puterea poporului Republicii Moldova, în timp ce construim împreună viitorul nostru european', a scris Roberta Metsola pe rețeaua
Israel: Eisenkot, principalul rival al lui Netanyahu la alegerile din octombrie, respinge o soluție cu două state
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri legislative din Israel din luna octombrie, s-a pronunțat ferm împotriva unei soluții cu două state, calificând drept o 'greșeală amară' ideea unui stat palestinian independent care să coexiste pașnic alături de Israel, transmite dpa. Fostul șef de Stat
Președinta Comisiei Europene efectuează o vizită în Groenlanda în septembrie
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa în septembrie în Groenlanda pentru a-și reafirma susținerea pentru acest teritoriu autonom danez, a anunțat joi Bruxellesul, relatează AFP. Președintele american Donald Trump a alimentat tensiunile cu Danemarca și aliații săi europeni reiterând în mai multe rânduri







