Germania intenţionează să reducă la jumătate ajutorul său militar către #Ucraina în 2025
Germania prevede în bugetul său pe 2025 o reducere la jumătate a ajutorului său militar bilateral către Ucraina, mizând pe banii generaţi de activele ruse îngheţate pentru a se continua susţinerea financiară a Kievului, a declarat sâmbătă o sursă parlamentară pentru AFP.
Guvernul lui Olaf Scholz, care încearcă să facă economii, nu prevede "ajutoare suplimentare" celor 4 miliarde de euro prevăzute în bugetul pe anul viitor pentru a ajuta militar Ucraina, a indicat această sursă, confirmând informaţiile din presă.
În acest an, ajutorul Berlinului, al doilea contributor după SUA, se ridică la 8 miliarde de euro.
Pentru a compensa, Germania mizează pe "crearea, în cadrul G7 şi al Uniunii Europene, a unui instrument financiar care să utilizeze activele ruse îngheţate", a adăugat o sursă din cadrul Ministerului de Finanţe.
"Ajutorul bilateral german rămâne la cel mai înalt nivel, dar mizează pe eficienţa acestui instrument", a comentat aceasta.
Această decizie a făcut obiectul unui acord între cancelarul social-democrat şi ministrul finanţelor din partidul liberal Christian Lindner, afirmă ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung în ediţia sa de weekend.
Potrivit săptămânalului, Lindner, care este un adept al stricteţii bugetare, i-a scris pe 5 august ministrului apărării Boris Pistorius pentru a-i cere "să garanteze" că plafonul de 4 miliarde de euro bugetat pentru anul viitor va fi respectat.
Proiectul de buget pe 2025 a făcut obiectul unor discuţii aprige în cadrul coaliţiei tripartite între liberali, verzi şi social-democraţi.
Ministrul de finanţe le-a cerut omologilor săi să facă economii în scopul respectării "frânei de îndatorare", o regulă constituţională care are drept menire să împiedice statul să se îndatoreze prea mult.
Proiectul de buget nu este încă definitiv şi urmează să mai fie discutat în Parlament înainte de adoptarea sa, până la sfârşitul anului.
Aliaţii Ucrainei lucrează de mai multe luni la un dispozitiv care ar permite utilizarea unei părţi din cele 300 de miliarde de dolari reprezentând active ruse îngheţate în lume pentru a susţine Kievul în războiul său împotriva armatei ruse.
De asemenea, s-a ajuns la un acord politic între ţările G7 la jumătatea lui iunie privind o propunere americană referitoare la finanţarea unui credit de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.
Berlinul "pleacă de la principiul că aceste fonduri vor fi utilizabile din 2025", a indicat sursa parlamentară pentru AFP.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul acuză #Ucraina de subminarea eforturilor de pace, după un atac asupra unui tren de pasageri în Crimeea
Kremlinul a acuzat luni Ucraina de subminarea eforturilor menite să ducă la o soluționare pașnică a conflictului, după ce forțele ucrainene ar fi atacat cu o dronă un tren de pasageri în peninsula Crimeea, aflată sub controlul Rusiei, transmit Reuters și dpa. Kievul afirmă că forțele sale au lovit în noaptea de duminică spre luni d
#Ucraina a recucerit peste 600 km2 de teritoriu în 2026, afirmă comandantul-șef al armatei ucrainene
Forțele ucrainene au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu, a declarat luni comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, în cea mai recentă schimbare a dinamicii pe front, după ani de înaintări lente, dar constante ale Rusiei, relatează Reuters. În luna mai, Ucraina a recucerit cu 100 de kilom
Comisarul european pentru apărare cere mai puțină fragmentare în domeniul convențional și în proiecte de apărare nucleară
Comisarul european pentru apărare și spațiu Andrius Kubilius a îndemnat luni țările Uniunii Europene să depășească fragmentarea din industriile lor nu doar în domeniul convențional, ci și în vederea dezvoltării unor proiecte paneuropene de apărare nucleară, informează EFE. 'Din cauza acestei fragmentări (pe piețe), experiența noastră &ici
Iranul a lansat 'aproape 30 de rachete' asupra Israelului de duminică seara (responsabil militar israelian)
Iranul a lansat 'aproape 30 de rachete balistice' asupra Israelului de duminică seara, a declarat luni la jumătatea zilei un responsabil militar israelian, citat de AFP. 'Ei au tras aproape 30 de rachete balistice spre Israel, iar (rebelii) houthi (yemeniți) au lansat încă două, dintre care una a căzut' înainte de a atinge Israelul,
Papa Leon spune că lumea este într-o criză 'profundă', într-un discurs în parlamentul Spaniei
Papa Leon a declarat luni în parlamentul Spaniei că escaladarea conflictelor, adâncirea polarizării și ignorarea pe scară largă a drepturilor omului au împins lumea într-o criză 'profundă', într-unul dintre cele mai ample discursuri politice ale sale de până acum, relatează Reuters. Suveranul Pontif, care a adoptat r
Coreea de Sud își va revizui procesul electoral după ce un deficit de buletine de vot a provocat un val de indignare
Coreea de Sud își va revizui procesul electoral după ce un deficit de buletine de vot la alegerile locale de săptămâna locală a declanșat un val de indignare publică, a anunțat luni administrația prezidențială, potrivit Reuters. Deși protestele publice nu au crescut încă la un nivel care ar putea pune în pericol mandatul președintelui L
Drona explodată la Orhei este 'cel mai probabil de proveniență ucraineană', potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău
Autoritățile de la Chișinău au anunțat că drona care s-a prăbușit și a explodat în raionul Orhei este 'cel mai probabil de proveniență ucraineană', potrivit informațiilor preliminare, iar Ministerul Afacerilor Externe se află în discuții permanente cu autoritățile de la Kiev pe această temă, transmite MOLDPRES. Potrivit MAE moldovean, indif
Alegeri în Armenia: Ursula von der Leyen îl felicită pe Nikol Pașinian și salută apropierea de Europa
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat luni pe premierul armean Nikol Pașinian pentru victoria partidului său în alegerile parlamentare, subliniind că UE este 'alături de Armenia', r
Președinta interimară a Venezuelei, în vizită surpriză la Istanbul la invitația lui Erdogan
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, se află luni la Istanbul, într-o vizită surpriză în cursul căreia va avea o întâlnire cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a anunțat președinția turcă, potrivit AFP. Delcy Rodriguez, președintă interimară a Venezuelei după ce forțele americane l-au capturat pe fostul președinte
După bombardamentele israeliene, Iranul acuză Statele Unite de escaladarea conflictului militar
Iranul a acuzat luni Statele Unite de escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu pentru că, în opinia sa, acțiunile israeliene nu pot fi separate de cele ale Washingtonului, referindu-se la atacurile statului evreu împotriva Libanului, transmite EFE. 'Nimeni nu crede că regimul sionist va întreprinde vreo acțiune fără a se coordo
China afirmă că este 'profund îngrijorată' de reluarea atacurilor între Iran și Israel
China a declarat luni că este 'profund îngrijorată' de reluarea atacurilor între Iran și Israel, exprimându-și totodată speranța că acordul de încetare a focului va fi respectat, relatează AFP. 'China este profund îngrijorată de situația actuală', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Exte
Mauritius declară că nu a primit nicio propunere oficială din partea SUA cu privire la Insulele Chagos
Guvernul din Mauritius a declarat luni că nu a primit nicio propunere din partea administrației Trump cu privire la Insulele Chagos, după ce cotidianul britanic The Telegraph a scris că SUA analizează un plan de achiziție a acestor insule de la Mauritius, transmite luni Reuters. 'Guvernul din Mauritius a luat notă de informația relatată de The Telegraph. P
Ministrul iranian de externe a discutat telefonic cu omologi regionali și europeni după schimbul de tiruri cu Israelul
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a avut în ultimele ore convorbiri telefonice cu omologii săi din Arabia Saudită, Egipt, Turcia și cu șeful armatei din Pakistan, Asim Munir, printre alții, după schimbul de tiruri cu Israelul, informează luni EFE. Astfel, Ministerul de Externe de la Teheran a informat că Abbas Araghchi a discutat cu omologii să
Avioane NATO au doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian al Letoniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât luni o dronă care a intrat în spațiul aerian al Letoniei venind din Rusia, a anunțat armata statului baltic, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de incidente de securitate de acest gen de-a lungul regiunilor de frontieră din estul Europei, relatează Reuters. Deocamdată nu se cunoaște originea dro
#Ucraina declară că o dronă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova în cursul nopții trecute
Ministrul de externe ucrainean Andrii Sibiga a declarat luni pe contul său de pe platforma X că una dintre dronele cu care Rusia a atacat Ucraina noaptea trecută a căzut pe teritoriul Republicii Moldova, relatează EFE. 'O altă dronă rusă a căzut în Republica Moldova în timpul atacului masiv rusesc de noaptea trecută împotriva Ucrainei'







