REPORTAJ JO 2024: Palmele care nu spun o poveste nu primesc medalie
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Palmele de canotor sunt ca picioarele de fotbalist. Toată lumea ştie că frumuseţea performanţei este invers proporţională cu aspectul părţilor corpului cu care "tragi". Mutilarea corpului este cel mai vizibil dintre sacrificiile pe care le fac sportivii.
Dacă fotbaliştii au degetele picioarelor ca nişte crengi, chinuite fiind de ghetele care dau, atunci când mintea şi corpul te ajută, farmec unui dribling sau efect unui şut, canotorii au palmele ca o menghină, cu şmirghel pe dinăuntru.
Sunt tipul de ziarist căruia nu i se pare tocmai corect să sară asupra unui campion olimpic, căruia abia i s-a pus medalia la gât. Mulţi ar spune că fix pentru asta s-a inventat meseria de ziarist, dar, eu întreb: "i-am băgat în seamă" destul şi când sportivii îşi mutilau mâinile ca să ajungă să primească medalia aia? Niciodată nu e destul. Acum vindem munca lor? Aşa e, s-ar putea să fie o discuţie cam lungă.
Impresionat fiind însă de discursul unuia dintre cei doi campioni olimpici la canotaj, Marian Florian Enache, care a câştigat medalia de aur la dublu vâsle masculin, alături de Andrei Cornea, mă duc să-l felicit într-un moment de respiro. "Salut, X-ulică sunt, de la AGERPRES, nu vreau nimic de la tine, aş vrea doar să te felicit pentru discursul şi mesajul pe care l-ai transmis", i-am spus lui Marian, căruia colegii şi prietenii îi spun Florin, joi seara, la Casa României, organizată pe perioada Jocurilor Olimpice de la Paris la, probabil, cea mai frumoasă ambasadă pe care o avem în străinătate.
Omul de aproape doi metri, mă feresc de apelative precum "uriaş", pentru că Enache e mare, dar nici pe departe nu are alura unui monstru, e sigur pe el, foarte hotărât, calculat, transmite sinceritate prin tot ceea ce spune, formulează coerent frazele, are vorbele la el. E natural. "Mulţumesc, apreciez foarte mult, înseamnă foarte mult pentru mine", îmi spune cu galanterie şi îmi strânge mâna. Palmele de campion sunt tot palme de om, numai că mâna mea se pierde cu totul şi pare a unui copil neajutorat, care abia acum simte vicisitudinile vieţii.

Foto: (c) Adrian Ţone/AGERPRES
"Am venit cu ei trei intersecţii de unde ne-a lăsat maşina. Nu vă vine să credeţi. Aveau medaliile la gât şi toţi oamenii de pe la terase când îi vedeau se ridicau în picioare şi îi aplaudau", spune secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj, Sandu Pop, unul dintre oamenii din umbră care muncesc la performanţele sportului românesc. Dacă nici asta nu se mai cheamă că e răsplată olimpică, atunci nu ştiu pentru ce ar mai putea "trage" unul ca Enache. Oameni pe care nu îi cunoşti, care nu te cunosc, care beau o cafea la o terasă în mijlocul Parisului se ridică în picioare şi-ţi aplaudă efortul, pasiunea, valoarea. Eh, voila!
Oficialul FRC e numai un zâmbet, ca şi Elisabeta Lipă, şi Mihai Covaliu, secretarul COSR, George Boroi. E normal, canotajul a luat joi două medalii şi mai are speranţe, având sportivi în alte cinci finale. "Păi fii atent, acolo avem şanse clare la medalii, barca aia se duce automat pe aur, dacă nici aia, atunci care? Îţi spun eu. Ca să nu mai zic de cealaltă". Nu dau nume şi echipaje, presiunea e de multe ori o povară şi sportivii au şi ei gândurile lor, presiunile la care se supun singuri. Dar e clar că vom mai avea metale de la canotaj.
După zece minute mi-am dat seama că nu mă puteam gândi decât la palma care îmi strânsese mâna ca într-o menghină. Deja aveam impertinenţa unui ziarist de tabloid şi l-am rugat pe Enache să mă lase să-i fotografiez palmele.

Foto: (c) Adrian Ţone/AGERPRES
"Ce le toţi filmaţi palmele? Nu vi se pare normal ca după atâta timp să aibă bătături? Mai bine filmează-i cercurile olimpice de pe braţ, uite-l cum e, e sculptat", mă ceartă prieteneşte Elisabeta Lipă, mama canotorilor şi coordonatoarea întregului sport românesc din postura de preşedintă a ANS. O înţeleg, când ai 5 medalii de culoarea şi valoarea celei cucerite joi de Enache, nu mai eşti impresionat de nişte bătături, dar noi, muritorii de rând vrem să vedem canoanele prin care se atinge gloria. Mai ales dacă e vorba despre altcineva.
Dar Marian Enache este, într-adevăr, sculptat. Îşi ridică mâneca tricoului cu mâna în care are medalia şi lasă să iveală uzina de aur.

Foto: (c) Adrian Ţone/AGERPRES
Dar povestea? Unde e povestea palmelor care au primit medalia?
La finalul cursei de aur, Marian Enache iese în evidenţă printr-un psihic de neclintit, se vede că e liderul bărcii. "Ăştia sunt oamenii care câştigă medalii. Vă înţeleg perfect şi aveţi dreptate, un astfel de psihic poate aduce medalii. Olandezii veniseră aici cu un psihic foarte tare, după medaliile cucerite, dar au venit băieţii ăştia din spate şi mai tari. Un psihic imbatabil. Clar, Marian e lider, dar să ştiţi că e lider în privinţa mentalului, el e cel care vine cu forţa psihică. Pentru că de tras, trag amândoi la fel", spune antrenorul Dorin Alupei.

Foto: (c) Cristian Nistor/AGERPRES FOTO
Şi, într-adevăr, psihicul lui Enache e beton. "Eram un pic mort pe ultima sută de metri, dar nu atât încât să nu ajung primul", spune la finalul cursei. Hait! Omul ăsta şi când nu mai poate e sigur că poate? Aprofundăm: deci el conştientiza că nu mai poate pe ultima sută, dar era la fel de sigur că nu e atât de obosit încât să piardă aurul. Dar ar exista pe piaţă pastile cu atâta optimism...
Colegul lui de barcă, Andrei Cornea, cel care "atâta timp cât urcă în barcă cu mine face parte din mine, suntem unul şi acelaşi", era totuşi de altă părere. Văzuse doar nişte semne că ar putea fi cea mai bună ambarcaţiune la această categorie.
"Pe parcursul concursului au fost unele semne care ne dădeau încredere, culoarul unu, faptul că ne-au pus acolo, unde am câştigat şi la Europene. Dar nu am venit cu gândul că suntem cei mai buni". Da, e o diferenţă clară de a vedea lucrurile, dar dacă patru mâini merg în acelaşi ştroc, devin detalii.
Dar dacă se gândeşte cineva că "în urma bătăliei mulţi viteji se arată" în ceea ce îl priveşte pe Enache, iată ce a spus înaintea cursei. Ceea ce a surprins şi mai mult la el a fost declaraţia din ziua precedentă, când barca din care făcea parte s-a calificat "la mustaţă" în finala probei.
Adică tu vii al treilea pe serie, primeşti pentru finală un capăt de rând, culoarul 1 sau 6, să iei în pupă toate valurile ălora de pe mijloc şi ai mentalitatea asta?
"Ceea ce a făcut diferenţa au fost antrenamentele, experienţa şi mentalitatea cu care noi am abordat astăzi această cursă. Nu am avut niciodată parte de o cursă uşoară, pentru că pe mine nu mă mulţumeşte niciodată rezultatul, dacă nu am cu cine să îl confirm. Pentru noi, acesta a fost obiectivul, de a fi în finală. Ne vom revedea la zona mixtă, şi, poate, în loc de acreditarea asta va fi o medalie". Un fel de "puteam să vă bat, dar aţi avut noroc că nu m-a interesat rezultatul şi nu mi-am pus mintea cu voi".
Deci, omul nu părea foarte interesat să câştige semifinala în care abia a terminat pe locul al treilea, ultimul care ducea în finală, pentru că nu avea cu cine să confirme rezultatul. Pe el îl interesa după semifinala care abia l-a dus în ultimul act să schimbe acreditarea cu o medalie de jumătate de kilogram. Buuun!

Foto: (c) Cristian Nistor/AGERPRES FOTO
Aroganţă? Dispreţ? Desconsiderarea adversarului? Nici poveste! Omul aşa gândeşte, aşa trăieşte, aşa s-a autoeducat.
"Singur, aşa consider eu că sunt ca sportiv. Îmi cunosc forţele, ştiu foarte bine ce poate face barca noastră. Eu când am văzut prima oară cum tragem amândoi i-am zis lui Andrei: 'hai să vezi că o să facem treabă bună noi doi'", spune Enache, relaxat, după ce a scăpat, măcar pentru o scurtă perioadă de timp de corvoada antrenamentelor care i-au mutilat mâinile. Dar şi ce trofeu ţin mâinile alea...
"Eu vă spun sincer, eu nu am mai văzut în ultima vreme o astfel de abordare la un sportiv, în afara lui Cristiano Ronaldo. E aproape de impertinenţă", îi spun antrenorului Cosmin Boguş, cel care se ocupă îndeaproape de barca de dublu vâsle masculin. Omul râde. "Păi nu greşiţi, e fanul numărul 1 al lui Ronaldo. Florin îl vede ca pe un mare sportiv. Mă rog şi eu şi el ţinem cu Real Madrid, dar el e înnebunit după Cristiano Ronaldo", spune tehnicianul.
Povestea băieţilor din barca de dublu vâsle masculin nu e spusă de palmele lor. Elisabeta Lipă are dreptate, dacă tragi cu mâinile e normal să ai bătături, dacă tragi cu picioarele, e firesc să le ai mutilate. Dar când palmele sunt ajutate de un psihic de fier, aşa cum are Enache, sportivii primesc nu doar medalia de aur, ci şi recunoştinţa altor milioane de perechi care se unesc în aplauze. Cea mai de preţ compensaţie a lor.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Daniil Medvedev, calificare facilă în sferturi de finală Almatî (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, a obținut joi o calificare facilă în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), învingându-l cu 6-2, 6-1 pe japonezul Sho Shimabukuro (Japonia) în optimile acestei competiții dotate cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Daniil Medvedev este deținătorul
Fotbal: Kairat Almatî, învinsă clar de Panathinaikos pe teren propriu, în Conference League
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova, a fost surclasată de Panathinaikos Atena cu scorul de 5-1 (2-0), joi seara, la Almatî, într-un meci din etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Vicente Taborda (6), Cyriel Dessers (24 - penalty, 47), Kings Kangwa (57) și Elmin Rastoder (75) au marcat
Fotbal: 'Cu FC Barcelona am câștigat totul... Și ce mod de a o face. Ne-am bucurat de fiecare joc', spune Messi
Fotbalistul argentinian Leo Messi — care va primi vineri, la Oviedo, Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport pe anul 2026, în cadrul unei ceremonii prezidate de Regele și Regina Spaniei — a vorbit joi despre perioada petrecută la FC Barcelona, un interval în care echipa a câștigat 'totul', bucurându-se, în
Fotbal: 'El Clasico' se va disputa conform programului, în ciuda unei greve a angajaților clubului, anunță FC Barcelona
FC Barcelona a confirmat joi că El Clasico din La Liga, de duminică seara, de pe Camp Nou, împotriva echipei Real Madrid, se va desfășura conform programului, în ciuda unei greve anunțate pentru acest sfârșit de săptămână de către angajații permanenți cu activitate sezonieră ai clubului, scrie EFE. Cele două părți nu au
Tenis: Carlos Alcaraz își propune să câștige titlul la Queen's anul viitor
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va încerca să câștige un al treilea titlu la turneul ATP de la Queen's Club, vara viitoare, scrie EFE. Tenismenul spaniol a confirmat că va reveni la competiția londoneză pe care a câștigat-o pentru prima dată în 2023, precum și la ultima sa participare, în 2025.
Atletism: Etiopiana Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo (2019), suspendată șase ani pentru dopaj
Atleta etiopiană Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo din 2019, a primit joi o suspendare de șase ani din partea Unității de Integritate în Atletism (AIU), după ce a fost depistată pozitiv la metilprednisolon - o substanță interzisă - și a încercat să manipuleze procesul de control antidoping, scrie EFE. Aga, &ici
Atletism: Campionatele Europene din 2030 vor avea loc la Helsinki
Campionatele Europene de atletism din 2030 vor avea loc în capitala Finlandei, Helsinki, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Helsinki a fost preferat în detrimentul capitalei Belgiei, Bruxelles, după ce aceste orașe și-au prezentat joi argumentele finale în fața Federației europene de atletism, la Lausanne (El
Fotbal: Messi va primi, la Oviedo (Spania), Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport
Fotbalistul argentinian Leo Messi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport și cel mai titrat, având în palmares cele mai multe trofee, a avut parte de o primire grandioasă, joi, în orașul spaniol Oviedo, unde vineri îi va fi decernat Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport, scrie EFE. Atac
Ciclism: Turul Franței 2027 va avea un traseu de 3.479 km, între Edinburgh și Paris
Ediția 2027 a Turului ciclist al Franței, al cărei traseu a fost dezvăluit joi la Paris, va porni de la Edinburgh, pe 2 iulie, și se va încheia trei săptămâni mai târziu, pe 25 iulie, la Paris, după ce plutonul va parcurge în total 3.479 km, informează AFP. Distanța totală ar putea fi ușor corectată, însă, după ul
Ciclism: Olandeza Demi Vollering a încheiat pe primul loc în clasamentul UCI
Ciclista olandeză Demi Vollering (RDJ United Suez) a încheiat sezonul 2026 pe primul loc în clasamentul mondial individual UCI, după ce a câștigat în special Turul Italiei, Turul Franței, titlurile mondial și european pe șosea, scrie EFE. Cu un total de 9.330 puncte, Vollering domină clasamentul UCI, urmată de marele ri
Fotbal: Selecționerul Lionel Scaloni s-a înțeles pentru un nou contract cu naționala Argentinei
Selecționerul Lionel Scaloni, al cărui contract expiră pe 31 decembrie, a ajuns la un acord cu Federația argentiniană de fotbal (AFA) și urmează să conducă echipa Albiceleste până la Cupa Mondială din 2030, scrie DPA, citând presa sud-americană. Ziarul a ''La Nacion'' a relatat că ''lipsește doar semnătura
Ciclism: Tadej Pogacar și UAE Emirates, lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale UCI
Slovenul Tadej Pogacar și echipa sa, UAE Team Emirates, încheie anul 2026 în postura de lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale ale Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), informează EFE. Pogacar, care a a câștigat anul acesta Turul Franței, pentru a cincea oară în cariera sa, dar a fost nevoit să se retragă din T
Fotbal: Am arătat că știm să suferim, a declarat Chivu după victoria obținută de Inter Milano în Liga Campionilor
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, românul Cristian Chivu, a declarat, miercuri seara, că nerazzurri au știu să sufere pentru a obține prima lor victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, 1-0 cu Șahtior Donețk. ''M-aș uita la întregul meci. Am început bine, dar am devenit un pic anxioși. Cred că &icir
Fotbal: Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare lui Hvicea Kvarațhelia (PSG)
Starul portughez Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare internaționalului georgian Hvicea Kvarațhelia, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, care a suferit o leziune gravă marți seara, în cursul meciului cu FC Barcelona (scor 4-2) din Liga Campionilor la fotbal. Kvarațhelia a părăsit terenul accidentat, după o coliz
Baschet: NBA - Luka Doncic a făcut spectacol la primul meci al lui LA Lakers din acest sezon
Starul sloven Luka Doncic i-a încântat pe fanii lui Los Angeles Lakers, contribuind decisiv la victoria cu 127-105 în fața lui Golden State Warriors, miercuri, la primul meci al lui Lakers din acest nou sezon al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), informează AFP. Fără superstarul LeBron James, plecat la Phila









