logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ JO 2024: Festivitatea de deschidere - Din spatele S(c)enei (GALERIE FOTO)

Image

Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: A sosit ziua cea mare. Ziua pentru care Franţa se pregăteşte de ani buni, pentru ca Parisul să găzduiască ceea ce se vrea a fi cea mai grandioasă ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice.
 

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO


În pofida sabotajelor trenurilor de mare viteză TGV, evenimente care au captat atenţia mass media în ziua marii deschideri a Jocurilor Olimpice, atmosfera în centrul Parisului pare neschimbată comparativ cu zilele anterioare, dar cu totul diferită de ceea ce erau obişnuiţi parizienii să trăiască.

Încă de dimineaţă forfota a cuprins întregul oraş. Străzi blocate, magazine închise, terase cu scaunele pe mese, jandarmerie, poliţie, armată. Cam astea ar fi cuvintele care ar putea descrie cel mai bine centrul Parisului.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


La tot pasul întâlneşti soldaţi cu degetul pe trăgaci, pentru că măsurile de securitate sunt la cote maxime. Nici musca nu intră în zonele în care au loc festivităţile, care de această dată se vor întinde pe 6 kilometri de-a lungul fluviului Sena.

Statul francez a luat decizia de a organiza festivitatea de deschidere a JO în centrul istoric al oraşului, dând cu totul peste cap viaţa cotidiană a localnicilor. Magazinele din centru sunt închise, celebrele terase pariziene iubite atât de mult de localnici dar şi de turişti sunt pustii. Până şi anticarii de pe malurile Senei au lacătul pus.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Oraşul este mai gol decât în mod normal în lunile de vară. Se pare că Jocurile Olimpice au speriat turiştii care an de an sunt atraşi într-un număr de peste 2 milioane de oraşul iubirii. Şi asta se vede lejer, în trenuri, metrouri, autobuze, tramvaie, care, culmea, nu sunt aglomerate.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


În tot centrul sunt filtre peste filtre, tot oraşul este plin de poliţie, de jandarmi, de forţe de ordine din străinătate, venite să dea o mână de ajutor poliţiştilor francezi. Cei mai mulţi par însă voluntarii care sunt absolut peste tot, în grupuri de 20-30, în staţiile de metrou, de autobuz, la poduri, la toate punctele de interes. Dau sfaturi, îndrumă spectatorii, chiar dacă unii dintre ei nu au toate informaţiile necesare.
 

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO


"Nu pot spune că sunt mândră că Parisul organizează aceste Jocuri. Unii parizieni sunt pur şi simplu mulţumiţi, dar nu ştiu cât sunt de încântaţi că Parisul organizează aceste întreceri. Eu sper ca totul să fie în regulă, să decurgă totul bine şi să nu fie niciun fel de problemă. După cum vedeţi, oraşul e plin de forţe de ordine", spune o locuitoare a Parisului.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


În faţa primăriei Parisului, o scena ocupă toată piaţeta şi este împrejmuită cu garduri înalte de 2 metri. Ca să ajungi la Sena este o adevărată aventură. Fără un QR code primit de la organizatori nu ai absolut nicio şansă. Şi de multe ori chiar şi cu două legitimaţii de presă, una dată de primăria Parisului şi alta dată de Comitetul Internaţional Olimpic, este imposibil: "Trebuie să ocoliţi domnule, este interzis pe aici".
 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Sena cea frumos curgătoare şi limpede precum cristalul, aşa cum i-au asigurat autorităţile pariziene pe triatloniştii care vor înota în apele fluviului care traversează Parisul, este cu totul închisă pentru vapoarele de agrement. Nicio ambarcaţiune de promenadă nu are acces în afara celor ale jandarmeriei. Pe acolo urmează să defileze delegaţiile de sportivi.

Zeci de tribune mobile au fost amplasate pe malurile Senei, astfel încât organizatorii să vândă cât mai multe bilete. Totodată, ecrane gigant au fost instalate, pentru o vizibilitate cât mai bună a festivităţii.

 

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO


La prânz zeci, dacă nu chiar sute de parizieni, au ocupat malurile Senei acolo unde organizatorii nu au putut monta tribunele mobile, pentru a se bucura de parada echipelor olimpice fără a plăti un bilet. Tot fără bani vor asista la paradă şi cei care au prilejul de a locui în blocurile de lângă Sena.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Doi turişti din Statele Unite ale Americii au venit de acum două zile în Paris şi sunt încântaţi să vorbească cu ziarişti din România, pentru că "suntem prieteni".

"Am venit acum două zile, am ales să venim mai devreme de 13:30, pentru că am înţeles de la organizatori că aceasta va fi o zonă liberă în care vom putea să vedem festivitatea de deschidere. Nu ştiu dacă va ploua, dar dacă se întâmplă am venit pregătiţi cu pelerine şi cu umbrelă. Tot oraşul este securizat, este foarte multă armată, poliţie, jandarmerie. Dar suntem foarte încântaţi de ceea ce vom vedea, mai ales că nu ne-am cumpărat bilete, practic va fi gratis pentru noi. Totul este foarte securizat, este foarte bine pus la punct, nu ne facem probleme", a spus unul dintre ei.

Alături, o altă familie de turişti, din Germania, a aşezat pe trotuar o pătură. Tată şi copilul au încins o un joc de cărţi, iar puştiul agită o pancartă cu steagul Germaniei de fiecare dată când i se face o poză. Şi ei vor fi spectatori fără bilet.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Pe unul dintre podurile de peste Sena am întâlnit-o pe triatlonista Antoanela Manac, ajunsă de câteva zile la Paris să îi susţină sportivii români. Din păcate nu a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice, România fiind reprezentată la această probă doar de francezul Felix Duchampt.

"Sper să pot să urmăresc delegaţia României când va trece pe Sena în cadrul paradei. Le voi face galerie. Eu stau la un hotel aproape de râu şi am un QR code care îmi permite să circul în zonă, dar nu ştiu dacă voi avea acces şi la paradă, pentru că nu am bilet", spune sportiva.

Două turiste din Brazilia sunt încântate că au ales Parisul, deşi excursia lor de doar câteva zile le-a costat o avere.

"Pentru brazilieni e foarte scump să ajungă la Paris. Dar nu regretăm absolut nimic, oraşul este fantastic şi ne bucurăm foarte mult că am nimerit în perioada Jocurilor Olimpice. Suntem înnebunite după sport, fotbal în special. Oraşul mi se pare sigur, nu am văzut nimic negativ", spune una dintre ele.

În faţa muzeului Luvru, una dintre zonele de importanţă ridicată la festivitatea de deschidere, sunt organizate şi corturi pentru băuturi şi mâncare. O bere costă 9 euro, un pahar de vin 6, dar la 125 de ml, iar o băutură răcoritoare sau o sticlă de apă costă 5 euro.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Pe toată promenada au fost montate mii de toalete ecologice. Unele mai dischisite decât altele, probabil în funcţie de preţul plătit de spectatorii ceremoniei. La orele prânzului erau curăţate, sterilizate şi personalul le dota cu hârtie igienică.

În micile bucătării improvizate în rulote sau corturi e forfotă mare. Angajaţii şi bucătarii de la "Fromagerie" nu mai pridideau cu pregătirea snacks-urilor pentru invitaţi.Vinurile s-au pus deja în frapiere iar unii angajaţi testează dozatoarele de bere.

Pe podul din faţa grădinilor muzeului Luvru să fac ultimele pregătiri pentru tribuna improvizată peste Sena. Sute de voluntari aşează pe fiecare scaun steguleţele ţărilor participante la Jocurile Olimpice. În apropiere, francezii au organizat chiar şi o zonă destinată persoanelor cu dizabilităţi.

 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Pe clădirea muzeului Orsay, lunetiştii sunt la treabă. Acoperişul e împânzit de zeci de poliţişti, jandarmi şi lunetişti, care scanează tot, semn că gradul de securitate este la nivel maxim.
 

Foto: (c) Adrian ŢONE / AGERPRES


Bulevardul Champs Elysees e o bucurie pentru puţinii turişti care au ales Parisul ca destinaţie de vacanţă în aceste zile. Şi asta pentru că traficul este restricţionat, circulă doar maşinile poliţiei şi delegaţiile străine. De peste tot se aud sirene ale poliţiei sau jandarmeriei care să-i facă atenţi pe turiştii care îşi fac fotografii în mijlocul bulevardului.
 

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES


Franţa pare pregătită din toate punctele de vedere pentru cea mai grandioasă festivitate de deschidere a Jocurilor Olimpice din istorie. Totul este stabilit până la cel mai mic amănunt. Acum nu mai rămâne nimic altceva de făcut decât să demonstreze că eforturile pe care le-au făcut vor transforma această ceremonie într-o adevărată sărbătoare a sportului.
AGERPRES/(editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Afisari: 193

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 22-10-2026 16:06

Atletism: Etiopiana Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo (2019), suspendată șase ani pentru dopaj

Atleta etiopiană Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo din 2019, a primit joi o suspendare de șase ani din partea Unității de Integritate în Atletism (AIU), după ce a fost depistată pozitiv la metilprednisolon - o substanță interzisă - și a încercat să manipuleze procesul de control antidoping, scrie EFE. Aga, &ici

Sport Extern 22-10-2026 16:04

Atletism: Campionatele Europene din 2030 vor avea loc la Helsinki

Campionatele Europene de atletism din 2030 vor avea loc în capitala Finlandei, Helsinki, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Helsinki a fost preferat în detrimentul capitalei Belgiei, Bruxelles, după ce aceste orașe și-au prezentat joi argumentele finale în fața Federației europene de atletism, la Lausanne (El

Sport Extern 22-10-2026 15:23

Fotbal: Messi va primi, la Oviedo (Spania), Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport

Fotbalistul argentinian Leo Messi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport și cel mai titrat, având în palmares cele mai multe trofee, a avut parte de o primire grandioasă, joi, în orașul spaniol Oviedo, unde vineri îi va fi decernat Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport, scrie EFE. Atac

Sport Extern 22-10-2026 13:47

Ciclism: Turul Franței 2027 va avea un traseu de 3.479 km, între Edinburgh și Paris

Ediția 2027 a Turului ciclist al Franței, al cărei traseu a fost dezvăluit joi la Paris, va porni de la Edinburgh, pe 2 iulie, și se va încheia trei săptămâni mai târziu, pe 25 iulie, la Paris, după ce plutonul va parcurge în total 3.479 km, informează AFP. Distanța totală ar putea fi ușor corectată, însă, după ul

Sport Extern 22-10-2026 13:36

Ciclism: Olandeza Demi Vollering a încheiat pe primul loc în clasamentul UCI

Ciclista olandeză Demi Vollering (RDJ United Suez) a încheiat sezonul 2026 pe primul loc în clasamentul mondial individual UCI, după ce a câștigat în special Turul Italiei, Turul Franței, titlurile mondial și european pe șosea, scrie EFE. Cu un total de 9.330 puncte, Vollering domină clasamentul UCI, urmată de marele ri

Sport Extern 22-10-2026 13:01

Fotbal: Selecționerul Lionel Scaloni s-a înțeles pentru un nou contract cu naționala Argentinei

Selecționerul Lionel Scaloni, al cărui contract expiră pe 31 decembrie, a ajuns la un acord cu Federația argentiniană de fotbal (AFA) și urmează să conducă echipa Albiceleste până la Cupa Mondială din 2030, scrie DPA, citând presa sud-americană. Ziarul a ''La Nacion'' a relatat că ''lipsește doar semnătura&#

Sport Extern 22-10-2026 12:24

Ciclism: Tadej Pogacar și UAE Emirates, lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale UCI

Slovenul Tadej Pogacar și echipa sa, UAE Team Emirates, încheie anul 2026 în postura de lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale ale Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), informează EFE. Pogacar, care a a câștigat anul acesta Turul Franței, pentru a cincea oară în cariera sa, dar a fost nevoit să se retragă din T

Sport Extern 22-10-2026 11:30

Fotbal: Am arătat că știm să suferim, a declarat Chivu după victoria obținută de Inter Milano în Liga Campionilor

Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, românul Cristian Chivu, a declarat, miercuri seara, că nerazzurri au știu să sufere pentru a obține prima lor victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, 1-0 cu Șahtior Donețk. ''M-aș uita la întregul meci. Am început bine, dar am devenit un pic anxioși. Cred că &icir

Sport Extern 22-10-2026 11:30

Fotbal: Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare lui Hvicea Kvarațhelia (PSG)

Starul portughez Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare internaționalului georgian Hvicea Kvarațhelia, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, care a suferit o leziune gravă marți seara, în cursul meciului cu FC Barcelona (scor 4-2) din Liga Campionilor la fotbal. Kvarațhelia a părăsit terenul accidentat, după o coliz

Sport Extern 22-10-2026 10:57

Baschet: NBA - Luka Doncic a făcut spectacol la primul meci al lui LA Lakers din acest sezon

Starul sloven Luka Doncic i-a încântat pe fanii lui Los Angeles Lakers, contribuind decisiv la victoria cu 127-105 în fața lui Golden State Warriors, miercuri, la primul meci al lui Lakers din acest nou sezon al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), informează AFP. Fără superstarul LeBron James, plecat la Phila

Sport Extern 22-10-2026 10:38

Fotbal: Atletico Mineiro, adversara echipei Boca Juniors în finala competiției Copa Sudamericana

Echipa braziliană Atletico Mineiro s-a calificat în finala competiției Copa Sudamericana la fotbal, echivalentul Europa League, după ce a învins cu scorul general de 3-2 formația uruguayană Montevideo City Torque. Miercuri, în manșa secundă a semifinalelor, Torque s-a impus cu scorul de 2-0 pe stadionul Centenario din Montevi

Sport Extern 22-10-2026 10:22

Tenis: Stan Wawrinka a început cu o victorie penultimul turneul al carierei, la Lyon (ATP)

Tenismanul elvețian Stan Wawrinka (41 ani) a debutat cu o victorie în turneul ATP 250 de la Lyon (Franța), penultimul al carierei, dotat cu premii totale de 757.320 de euro, după ce s-a impus în fața spaniolului Martin Landaluce cu 6-3, 6-7 (2/7), 7-6 (7/5). Wawrinka, beneficiarul unui wild card, va juca în optimi contra ital

Sport Extern 22-10-2026 09:58

Fotbal: Fostul jucător Bryan Ruiz, confirmat selecționer al naționalei Costa Ricăi

Federația de fotbal din Costa Rica (FCRF) a confirmat, miercuri, numirea fostului jucător Bryan Ruiz, în vârstă de 41 de ani, în funcția de antrenor principal, având ca obiectiv principal obținerea calificării la Cupa Mondială din 2030, informează EFE. ''Bryan Ruiz Gonzalez a fost numit antrenor principal al ech

Sport Extern 22-10-2026 09:53

Tenis: David Goffin, calificat în optimi la Bruxelles (ATP), ultimul turneu din carieră

Tenismanul belgian David Goffin, care își va încheia cariera la turneul ATP 250 de la Bruxelles, s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale competiției dotate cu premii totale de 723.435 de euro, după ce l-a învins pe elvețianul Remy Bertola cu 3-6, 6-3, 6-4, transmite AFP. Jucătorul originar din Liege, î

Sport Extern 22-10-2026 09:37

Fotbal: Levante a învins-o pe Athletic Bilbao (3-1) în campionatul Spaniei

Echipa Levante a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formația Athletic Bilbao, miercuri seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a șasea a campionatului de fotbal al Spaniei. Gazdele s-au impus prin dubla lui Roger Brugue (20, 22) și reușita lui Eta Eyong (90+8), în timp ce pentru Athletic a marcat Ale