AlegeriSUA2024/Trump va cere discuţii de pace între #Ucraina şi Rusia dacă va fi reales, potrivit lui Orban (presă)
Donald Trump va cere rapid discuţii de pace între Rusia şi Ucraina dacă va fi reales la scrutinul prezidenţial din noiembrie din SUA şi a elaborat deja "planuri bine fundamentate" pentru a face acest lucru, potrivit primului ministru ungar, Viktor Orban, relatează marţi ziarul britanic Financial Times (FT), citat de EFE.
Această perspectivă implică faptul că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să redeschidă contactele diplomatice directe cu Rusia şi să înceapă negocieri "la nivel înalt" cu China pentru a găsi o soluţie paşnică la războiul din Ucraina, a apreciat Orban într-o scrisoare privată trimisă liderilor UE după vizitele pe care le-a făcut la Moscova şi Beijing.
Orban a mai notat în scrisoarea sa - la care FT a avut acces - că, după contactele sale recente cu preşedinţii Ucrainei, Volodimir Zelenski, Rusiei, Vladimir Putin, şi Chinei, Xi Jinping, "observaţia generală" a fost că "intensitatea conflictului militar va creşte radical în viitorul apropiat".
Moscova s-a bazat foarte mult pe Beijing pentru a putea continua războiul în Ucraina, aminteşte FT.
Orban a menţinut contacte cu Putin, Xi şi Trump în timp ce ţara sa deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pe care a preluat-o la 1 iulie.
FT scrie că există temeri că sprijinul lui Orban pentru un acord de pace, în timp ce Rusia controlează în continuare porţiuni mari din estul Ucrainei, ar putea submina hotărârea Occidentului de a sprijini integritatea teritorială a Ucrainei.
"Nu ne putem aştepta la nicio iniţiativă de pace (din partea lui Trump) până la alegeri. Cu toate acestea, pot afirma cu încredere că, la scurt timp după victoria sa electorală, el nu va aştepta până la ceremonia de învestire, ci va fi gata să acţioneze imediat ca mediator de pace", a scris Orban în scrisoarea sa trimisă preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi altor lideri ai UE.
"Are planuri detaliate şi bine fundamentate pentru asta", a adăugat Orban.
"Sunt mai mult decât convins că, în perspectiva probabilă a victoriei preşedintelui Trump, raportul dintre povara financiară dintre SUA şi UE se va schimba semnificativ în dezavantajul UE atunci când vine vorba de sprijinul financiar acordat Ucrainei", a mai scris premierul ungar.
Orban este considerat de multă vreme cel mai prorus lider al UE şi a criticat sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi sprijinul militar pentru Ucraina, cerând în acelaşi timp încetarea focului şi negocieri de pace.
Acest lucru contrastează cu poziţia comună a UE conform căreia Ucraina trebuie ajutată să se apere şi că numai Kievul poate decide când să înceapă negocierile cu Rusia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer














