NATO75 Acordul bilateral de securitate semnat de România şi #Ucraina prevede un mecanism de consultare în situaţii de urgenţă
Washington - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Acordul bilateral de securitate semnat de România şi Ucraina joi, pe marginea summitului NATO de la Washington, prevede, între altele, consultări de urgenţă în termen de 24 de ore "în cazul unei noi agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei sau în cazul unei escaladări semnificative", potrivit textul acordului făcut public de presidency.ro.
Aceste consultări pot avea loc la cererea oricăreia dintre părţi, "bilateral sau prin alte canale pe care le consideră adecvate, pentru a stabili măsurile adecvate necesare pentru a contracara sau a descuraja agresiunea sau escaladarea".
România afirmă că va oferi Ucrainei, după caz, "asistenţă rapidă şi susţinută în materie de securitate, echipamente militare în toate domeniile şi asistenţă economică, va urmări obţinerea unui acord în UE cu privire la impunerea unor costuri economice şi de altă natură Rusiei şi se va consulta cu Ucraina cu privire la nevoile sale în exercitarea dreptului său la autoapărare consacrat prin articolul 51 din Carta ONU".
În acelaşi timp, menţionează acordul bilateral, "participanţii reamintesc că viitorul Ucrainei este în NATO şi că Ucraina va deveni membru NATO în viitor".
România se angajează să continue furnizarea de sprijin Ucrainei prin intermediul pachetului cuprinzător de asistenţă al NATO (UCAP). "Scopul sprijinului neletal pe termen scurt este de a contribui la susţinerea operaţiunilor ucrainene. Scopul sprijinului pe termen mediu şi lung este de a contribui la reconstrucţia sectorului ucrainean de securitate şi apărare şi de a ajuta Ucraina în tranziţia sa către interoperabilitatea deplină cu NATO", se precizează în textul acordului.
De asemenea, România se angajează să pledeze "pentru promovarea oportunităţilor de cooperare în cadrul iniţiativelor relevante ale UE, inclusiv al celor care vizează creşterea capacităţii de producţie în domeniul apărării şi consolidarea cooperării cu industria de apărare ucraineană", care ar urma să aducă beneficii ambelor ţări.
Documentul reiterează angajamentul României de a continua să sprijine Ucraina "atât timp cât este nevoie" pentru ca aceasta să câştige războiul, "menţinând actualul nivel dinamic al asistenţei, inclusiv pachetele de asistenţă militară convenite între cele două ministere ale apărării".
"În 2024, sprijinul suplimentar oferit de România va fi determinat de nevoile exprimate de Ucraina, în coordonare cu partenerii noştri şi în conformitate cu procedurile existente între ministerele apărării din cele două ţări. România va dona Ucrainei un sistem Patriot, în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 20 iunie 2024", se notează în acord.
De asemenea, "ca parte a cooperării în domeniul apărării, România va facilita tranzitul tuturor echipamentelor necesare pe teritoriul său către Ucraina, cât de rapid posibil".
Participanţii la acord se angajează şi să continue dialogul bilateral şi cu alţi parteneri "pentru a face schimb de opinii şi de lecţii învăţate cu privire la ameninţările reprezentate de rachete şi UAV-uri".
Documentul face referire şi la faptul că România, împreună cu partenerii săi, "va furniza în mod activ capabilităţile centrului de instruire F-16 (FTC) găzduit de Forţele Armate Române pentru instruirea piloţilor ucraineni, ca o contribuţie concretă la Coaliţia pentru Capabilitatea Forţelor Aeriene".
De asemenea, textul acordului menţionează că România va continua să contribuie la activităţile de formare în cadrul Misiunii de asistenţă militară a UE în sprijinul Ucrainei (EUMAM). În acelaşi timp, Ministerul Apărării Naţionale din România va desfăşura activităţi de formare specifice şi specializate pe bază bilaterală sau multilaterală, în strânsă coordonare cu EUMAM şi Grupul de asistenţă pentru securitate - Ucraina (SAG-U).
Nu în ultimul rând, participanţii susţin că vor coopera în contracararea oricăror atacuri hibride din partea Federaţiei Ruse şi a oricăror alte naţiuni ostile, în special în contextul regional actual, "exacerbat de urmărirea de către Federaţia Rusă a recâştigării şi extinderii influenţei şi controlului economic în afara frontierelor sale, precum şi de discreditarea şi subminarea ordinii internaţionale bazate pe norme".
În acelaşi timp, participanţii îşi declară intenţia de a rămâne "uniţi în eforturile lor de a se apăra împotriva ameninţărilor hibride şi de a le contracara" şi România afirmă că va continua să sprijine iniţiativele de contracarare a ameninţărilor hibride în cadrul UE, NATO şi al coaliţiilor internaţionale relevante. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Sursa foto: www.presidency.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar, în car
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t
AUR cere MApN să explice de ce întârzie livrarea sistemelor antiaeriene contractate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale (MApN) să prezinte motivele pentru care primele două sisteme antiaeriene nu au trecut testele de recepție, dar și calendarul actualizat de livrare a tuturor celor patru sisteme și măsurile prin care va asigura recuperarea integrală a penalităților. 'Rom&ac
AUR cere dezbatere parlamentară privind introducerea RO Wallet și garanții pentru protecția datelor personale
AUR a solicitat vineri dezbatere parlamentară privind introducerea portofelului electronic pentru identitate digitală și garanții pentru protecția datelor personale, contestând reglementarea prin ordonanță de urgență. Potrivit unui comunicat al AUR remis AGERPRES, un sistem care gestionează datele personale ale milioanelor de român
Luca Niculescu: Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României
Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu.
Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu. La momentul întâmpinării, desfășurat în grădina Palatului
Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități
Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s
Mureș: Reabilitarea unei porțiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighișoara, împotmolită în probleme administrative
Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Național 13, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Albești, a generat reacții publice din partea deputatului PSD Mureș Dumitrița Gliga, care solicită o decizie urgentă a Consiliului Local pentru transferul administrării drumului, în timp ce reprezentanții Primăriei Sighișoara dau asigurări că proceduril
Fritz, despre reforma administrativ-teritorială: Ce vedem de la PSD este un jonglaj prin care vor să ne hipnotizeze pe toți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a țării, că este nevoie de acest demers, dar că nu crede că PSD are 'curajul să își asume o reformă adevărată'. 'Primarii USR susțin servicii publice mai de calitate, susțin ca mai puțini bani să se duc
Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier. 'Considerăm că a depășit orice limită și poziția noastră este că Nicușor Dan minte. Ceea ce am spus noi că s-a înt&acir









