NATO75/Iohannis: Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb în locul celui donat Ucrainei
Washington - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb în locul celui donat Ucrainei, dar cred că vom obţine şi sisteme care vor fi livrate mai repede pentru a asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional, a declarat miercuri, la Washington, preşedintele României, Klaus Iohannis, care participă la summitul aniversar al NATO din 9-11 iulie.
"Noi facem toate aceste lucruri: sprijinim Ucraina, donăm Patriot, ajutăm Moldova, ajutăm şi pe alţii din regiune, pentru că putem şi pentru că noi considerăm că aşa este corect. Iar pentru că noi putem, este o afirmaţie care cred că toată lumea o înţelege aşa cum trebuie. România s-a transformat dintr-un stat care s-a rugat să primească ajutor de orice fel, vă amintiţi anii '90, primii ani din 2000, s-a transformat într-un stat care are forţa, energia şi capacităţile să exporte securitate în întreaga regiune. Este mare lucru. Este un drum complicat pe care îl avem în spatele nostru, un drum complicat pe care îl avem în faţă, dar România a devenit mai sigură, mai puternică şi mai implicată, în special în ultimii 10 ani", a declarat Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă.
El a explicat că pretenţia României este ca, atunci când donează sisteme de mare capacitate, precum Patriot, să fie compensată rezonabil.
"Aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, şi deja s-au obţinut primele progrese. Când se finalizează discuţia, vom face publice discuţiile, vom fi într-o situaţie bună şi după", a apreciat Iohannis.
El a afirmat că România doreşte un sistem Patriot la schimb în locul celui donat Ucraina, dar a precizat că, în opinia sa, România ar putea obţine şi sisteme care vor fi livrate mai repede.
"În CSAT am discutat acum câteva zile in extenso această chestiune şi am dat un mandat Ministerului Apărării - şi domnul ministru Tîlvăr este prezent aici şi am discutat chiar înainte să intrăm în această conferinţă -, se negociază şi dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional", a explicat preşedintele Iohannis.
În ceea ce priveşte întărirea Flancului estic, "ştiţi foarte bine că toate bazele americane şi NATO din România sunt într-un proces amplu de extindere, de întărire, numărul efectivelor aliate creşte constant, Kogălniceanu, Cincu etc., iar acest lucru este ceea ce ne dorim, dar este natural, în situaţia în care vrem un Flanc Estic puternic, acest lucru nu înseamnă doar hârtii şi angajamente politice, înseamnă, practic, militari, dotări militare şi proceduri şi aceste lucruri toate vor fi îmbunătăţite la summitul din aceste zile, de aici, de la Washington", a mai declarat şeful statului român. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar, în car
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t
AUR cere MApN să explice de ce întârzie livrarea sistemelor antiaeriene contractate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale (MApN) să prezinte motivele pentru care primele două sisteme antiaeriene nu au trecut testele de recepție, dar și calendarul actualizat de livrare a tuturor celor patru sisteme și măsurile prin care va asigura recuperarea integrală a penalităților. 'Rom&ac
AUR cere dezbatere parlamentară privind introducerea RO Wallet și garanții pentru protecția datelor personale
AUR a solicitat vineri dezbatere parlamentară privind introducerea portofelului electronic pentru identitate digitală și garanții pentru protecția datelor personale, contestând reglementarea prin ordonanță de urgență. Potrivit unui comunicat al AUR remis AGERPRES, un sistem care gestionează datele personale ale milioanelor de român
Luca Niculescu: Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României
Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu.
Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu. La momentul întâmpinării, desfășurat în grădina Palatului
Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități
Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s
Mureș: Reabilitarea unei porțiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighișoara, împotmolită în probleme administrative
Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Național 13, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Albești, a generat reacții publice din partea deputatului PSD Mureș Dumitrița Gliga, care solicită o decizie urgentă a Consiliului Local pentru transferul administrării drumului, în timp ce reprezentanții Primăriei Sighișoara dau asigurări că proceduril
Fritz, despre reforma administrativ-teritorială: Ce vedem de la PSD este un jonglaj prin care vor să ne hipnotizeze pe toți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a țării, că este nevoie de acest demers, dar că nu crede că PSD are 'curajul să își asume o reformă adevărată'. 'Primarii USR susțin servicii publice mai de calitate, susțin ca mai puțini bani să se duc
Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier. 'Considerăm că a depășit orice limită și poziția noastră este că Nicușor Dan minte. Ceea ce am spus noi că s-a înt&acir









