Conservatorii şi laburiştii britanici, indignaţi după ce Nigel Farage a spus că Occidentul a provocat războiul din #Ucraina
Liderul partidului britanic de extremă dreapta Reform UK, Nigel Farage, a stârnit indignare atât în rândul conservatorilor cât şi al laburiştilor, după ce a susţinut că Occidentul a provocat războiul din Ucraina, consemnează sâmbătă AFP.
Nigel Farage a făcut aceste comentarii la BBC vineri seară, cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile legislative din 4 iulie. Partidul său anti-imigraţie şi anti-sistem creşte în sondaje, apropiindu-se de - sau chiar depăşind - Partidul Conservator care se află la putere de 14 ani.
Acest fost europarlamentar care a jucat un rol major în campania pentru Brexit în 2016 a susţinut că încă din 2014 a spus Parlamentului European că va fi război în Ucraina.
"Mi s-a părut evident că expansiunea spre est a NATO şi a Uniunii Europene a dat (preşedintelui rus Vladimir Putin) un motiv să intre în război, spunând poporului său rus: "Vin din nou după noi!"".
Aşadar, "noi am provocat acest război", a estimat şeful Reform UK, care este candidat la alegerile legislative într-o circumscripţie din sud-estul Angliei.
Prim-ministrul conservator Rishi Sunak a descris comentariile lui Nigel Farage drept "complet false". "El joacă doar în favoarea lui Putin", a susţinut şeful guvernului conservator. Sunt afirmaţii "periculoase pentru securitatea Marii Britanii şi a aliaţilor săi, care se bazează pe noi", a adăugat premierul.
De la invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, Regatul Unit a fost printre principalii susţinători militari ai Kievului.
La rândul său, liderul Partidului Laburist britanic, Keir Starmer, care urmează să devină prim-ministru după alegerile legislative dacă urnele confirmă sondajele ce prefigurează o înfrângere severă a conservatorilor, a denunţat şi el declaraţiile "scandaloase" ale lui Farage.
"Cine vine în Parlament trebuie să spună foarte clar că Rusia este agresorul, că Putin poartă responsabilitatea (pentru război) şi că suntem alături de Ucraina, aşa cum am făcut de la începutul acestui conflict", a indicat liderul laburist.
"Parlamentul a vorbit cu o singură voce pe acest subiect de la începutul conflictului", a amintit Keir Starmer.
Şi liderul Partidului Liberal-Democrat, o formaţiune pro-UE care s-a opus Brexitului, Ed Davey, a spus la rândul său că nu împărtăşeşte "nicio valoare" cu Nigel Farage. "Mesajul meu către poporul britanic este că trebuie să sprijinim poporul ucrainean", a subliniat el.
"Farage se face ecoul justificării josnice a lui Putin pentru invazia brutală a Ucrainei", a spus mai devreme ministrul de interne James Cleverly, într-una din primele reacţii după comentariile liderului extremei drepte.
În schimb, remarcile lui Nigel Farage au fost bine primite în Rusia. "Farage, un politician cu experienţă, urmează starea de spirit a electoratului" britanic, a remarcat un prezentator la postul public rus Pervîi Kanal.
"Tot mai multe personalităţi politice europene dau dovadă de luciditate şi raţiune", a mai scris acest canal pe reţeaua de socializare X.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac














