Roma îşi reafirmă opoziţia faţă de folosirea de către #Ucraina a armelor italiene pentru a lovi Rusia
Ministrul de externe italian Antonio Tajani şi-a reafirmat sâmbătă opoziţia faţă de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia şi a atras atenţia cu privire la orice fel de decizie "impulsivă", informează AFP.
Mai multe ţări din cadrul NATO se arată în favoarea unei posibile utilizări a armelor furnizate Ucrainei de către ţările occidentale pentru a efectua atacuri pe teritoriul Rusiei, dar Italia, membru fondator al alianţei, continuă să se opună.
"Este un moment foarte delicat, nu trebuie să facem niciun pas greşit" şi trebuie să evităm "orice măsuri sau declaraţii impulsive", a declarat Antonio Tajani în timpul unei vizite la Rapallo (nord-vestul Italiei), potrivit agenţiilor AGI şi ANSA.
"Nici şi Statele Unite nu au autorizat folosirea armelor lor fără discernământ, ci doar pentru a lovi o bază din care pleacă dronele. Şi ei sunt foarte atenţi'', a adăugat el, citat de agenţia AGI.
Tajani a mai afirmat că Italia se pregăteşte "în săptămânile următoare" să trimită din nou ajutoare Ucrainei.
Dar, a repetat el, "nu vom trimite nici măcar un singur soldat italian să lupte în Ucraina, pentru că nu suntem în război cu Rusia", potrivit AGI.
Germania a anunţat vineri că a autorizat Ucraina să atace cu arme germane obiective situate în interiorul Rusiei.
Cu o zi înainte, Statele Unite anunţaseră că şi-au ridicat parţial restricţiile pentru a permite Ucrainei să-şi apere regiunea Harkov, care se învecinează cu Rusia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Berlinul va înființa un institut pentru securitatea IA
Guvernul german a anunțat luni decizia de a înființa un institut pentru securitatea inteligenței artificiale (IA), responsabil cu analiza performanțelor și riscurilor modelelor sale, notează AFP. 'Consiliul național de Securitate a evaluat implicațiile modelelor avansate de IA pentru securitatea cibernetică în Germania' și
VIDEO Trump, huiduit la Madison Square Garden înaintea unui meci din finala NBA
Președintele american Donald Trump a fost huiduit puternic luni de publicul de la Madison Square Garden din New York, unde era prezent pentru a asista la cel de-al treilea meci al finalei NBA, notează AFP.
Iran: Reluarea zborurilor pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran (presa)
Zborurile de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran au fost reluate după ce au fost suspendate în noaptea de duminică spre luni din cauza bombardamentelor israeliene, potrivit agențiilor locale de presă Mehr și Fars, scrie AFP. 'Odată cu revenirea la normal a condițiilor de operare din sectorul aerian național, toate serviciile oper
#Ucraina: Trei morți într-un atac rusesc în apropiere de Harkov (autorități)
Atacuri rusești asupra regiunii Harkov, în estul Ucrainei, au făcut trei morți și o șase răniți, au anunțat marți devreme autoritățile locale, notează AFP. 'Trei persoane au fost ucise într-un atac inamic' la Ciuguev, a indicat guvernatorul militar al regiunii, Oleg Sinegubov, în timp ce primarul din Harkov, Igor Tere
Israel: Armata afirmă că a interceptat o 'țintă aeriană suspectă provenind din Yemen'
Armata israeliană a anunțat marți dimineață că a interceptat în sudul țării o 'țintă aeriană suspectă provenind din Yemen', fără a raporta răniți până în prezent, transmite AFP. 'O țintă aeriană suspectă provenind din Yemen a fost interceptată. Incidentul s-a încheiat. Nu au fost raportați răniți', a indicat armata, prec
Berlinul și Parisul abandonează avionul de luptă franco-german, blocat de luni de zile
Berlinul și Parisul au îngropat luni proiectul avionului de luptă franco-germano-spaniol FCAS, blocat de luni de zile pe fondul tensiunilor dintre cei doi constructori responsabili de proiect, Airbus și Dassault, comentează AFP. 'Președintele francez și cancelarul german au ajuns la concluzia comună că companiile (Airbus și Dassault
#Ucraina: Zelenski a vorbit cu emisarii americani pentru a relansa negocierile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o conversație telefonică, luni, cu emisarii emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pentru a încerca reluarea negocierilor în vederea găsirii unei soluții la războiul din Ucraina, relatează AFP. 'Sunt recunoscător pentru disponibilitatea lor de a lucra în cel mai
SUA: Trump cere Senatului să îl numească pe fostul său avocat în funcția de procuror general
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului american, de care depinde această numire, propunerea ca fostul său avocat personal Todd Blanche să ocupe funcția de procuror general permanent, relatează AFP. Todd Blanche asigura deja interimatul în această funcție de la plecarea din aprilie a fostei titulare, Pam Bondi.
SUA: Un judecător declară ilegală viza americană cu taxa de 100.000 de dolari
Un judecător federal american a anulat luni decizia președintelui SUA, Donald Trump, de a impune o taxă de 100.000 de dolari pentru vizele de muncă foarte utilizate în domeniul tehnologic, notează AFP. Donald Trump a anunțat în septembrie această măsură privind vizele H-1B, care permit lucrătorilor străini cu calificări specifice (
Franța: O defilare de 14 iulie 'masivă', în care #Ucraina va fi omagiată
Parada militară de pe 14 iulie de pe Champs Elysées va fi 'mai masivă', va avea drept temă 'trezirea strategică a Europei' și va încerca să arate că Franța este 'hotărâtă' și 'nu este singură', a anunțat luni guvernatorul militar al Parisului, relatează AFP. 'Vom avea o defilare mai masivă
Ungaria: Deputații acceptă diminuarea salariilor cu 40%
Deputații ungari au acceptat luni să li se diminueze veniturile cu 40% pentru a contribui la ușurarea poverii finanțelor publice și a întări imaginea de probitate asociată cu noul prim-ministru Peter Magyar într-un context bugetar tensionat, relatează AFP. 'Este vorba despre modestie', a declarat el luna trecută pentru RTL
Confruntarea Israel-Iran: Trump l-a sunat luni pe Netanyahu (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump l-a sunat luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat un responsabil de la Casa Albă pentru AFP, o convorbire care a urmat după lovituri reciproce între Iran și Israel, relatează AFP. Președintele american le-a cerut luni celor două țări să înceteze 'imediat' ostilitățile, &
Ucraina: Acuzat de corupție, ex-președintele Curții Supreme a fost condamnat la 5 ani la închisoare, după un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Curții Supreme a Ucrainei Vsevolod Kniaziev va executa cinci ani de închisoare în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției într-un caz de luare de mită de mare amploare, au anunțat luni procurorii anticorupție, transmite Reuters. Kniaziev a fost acuzat că a acceptat o mită de 2,7 milioane de dolari în
Franța și Germania renunță la proiectul comun de avion de luptă (surse dpa)
Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri proiectul comun pentru un avion de luptă, au afirmat luni surse guvernamentale de la Berlin ale agenției dpa. Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron au ajuns la aceeași concluzie: companiile Dassault și Airbus nu se pot pune de acord asupra construcției avi
Israelul respinge condițiile Iranului și ''va continua să acționeze'' în Liban contra Hezbollah, declară ministrul Katz
Israelul respinge condițiile Teheranului și ''va continua să acționeze'' în Liban contra organizației proiraniene Hezbollah, a declarat luni ministrul apărării israelian Israel Katz, după atacurile încrucișate între Israel și Iran, primele de la încetarea focului, transmite AFP. ''Respingem categ














