Putin cere reluarea negocierilor de pace cu #Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l-a acuzat pe Putin că urmăreşte să facă să eşueze "summitul de pace" din Elveţia, după ce surse apropiate Kremlinului au declarat că preşedintele rus ar fi de acord cu o încetare a focului în Ucraina în actualele linii ale frontului, relatează agenţia EFE.
"Negocierile de pace trebuie reluate, şi nu printr-un ultimatum, ci cu raţiune", a spus Putin la o conferinţă de presă în capitala Belarusului, Minsk, unde s-a întâlnit cu aliatul său Aleksandr Lukaşenko.
Reluarea acestor negocieri, a adăugat preşedintele rus, trebuie să aibă ca obiectiv final "semnarea unor documente juridic obligatorii". El a amintit că Ucraina acceptase iniţial semnarea unui astfel de document la ultimele negocieri de pace cu Rusia, desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul, dar în final Kievul nu l-a mai semnat în urma presiunilor din partea Occidentului.
"Se vorbeşte din nou că trebuie să revenim la negocieri. Să se reia! Dar să se reia plecând nu de la ceea ce doreşte o parte (...), ci de la situaţia actuală de pe teren! Noi suntem dispuşi", a indicat Putin.
Vinerea trecută, în timpul unei vizite în China, el s-a declarat de asemenea dispus să negocieze cu Kievul pe baza acordului de pace nefinalizat în tratativele desfăşurate la Istanbul, susţinând că a fost atunci "păcălit" de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei şi de la periferia Kievului în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul de pace.
Însă, la conferinţa de presă desfăşurată la Minsk, Vladimir Putin a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai şi care în toamna anului 2022 a emis un decret ce interzice orice negocieri cu actualul lider de la Kremlin.
"Cu cine să negociem? Aceasta nu este o întrebare banală (...) Rusia este conştientă că legitimitatea actualului şef de stat (al Ucrainei) a expirat", iar Rusia trebuie să fie "sigură pe deplin" că negociază cu o "putere legitimă", a spus Putin, făcând aluzie la Zelenski.
"Cred că unul din obiectivul conferinţei care a fost anunţată în Elveţia este acela ca membrii comunităţii occidentale, sponsorii actualului regim de la Kiev, să confirme legitimitatea" preşedintelui ucrainean, a afirmat preşedintele rus, referindu-se la conferinţa internaţională ce exclude Rusia şi pe care Elveţia o va găzdui la jumătatea lunii iunie.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a susţinut vineri că presupusa disponibilitate pe care liderul de la Kremlin a transmis-o prin surse apropiate lui de a accepta o încetare a focului de-a lungul actualei linii de front ar fi menită să provoace un eşec al conferinţei din Elveţia.
"De ce există surse ruseşti care spun dintr-odată presei că Putin este dispus să oprească războiul de-a lungul actualelor linii pe câmpul de luptă? Este simplu: Putin încearcă cu disperare să facă să eşueze Summitul de Pace din 15 şi 16 iunie din Elveţia", a susţinut ministrul ucrainean într-un mesaj postat pe platforma X.
Respectiva conferinţă găzduită de Elveţia este organizată la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru "formula de pace" a Kievului.
Această formulă, enunţată de Zelenski la sfârşitul anului 2022, prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti, cereri respinse integral de Rusia, care insistă că Ucraina trebuie să accepte "noile realităţi de pe teren", adică faptul că în urma invaziei lansate în februarie 2022 circa 18% din teritoriul Ucrainei se află sub controlul Rusiei.
Patru surse ruseşti familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin au declarat vineri agenţiei Reuters, sub condiţia anonimatului, că liderul de la Kremlin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occidentul nu răspund.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O publicație germană obligată să predea înregistrările către poliție
Săptămânalul german Die Zeit a fost obligat luni să predea poliției înregistrările unor interviuri legate de o anchetă privind o presupusă răpire, în care ar fi implicat un fost șef al serviciilor secrete germane, relatează AFP. Poliția s-a deplasat luni la sediul său din Hamburg (nord) și 'a amenințat că va percheziționa
Iran: Gărzile Revoluționare au lovit o nouă navă în Strâmtoarea Ormuz
Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat luni un nou atac împotriva unui petrolier care a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în centrul războiului dintre Iran și Statele Unite, relatează AFP. 'Un superpetrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc', a declarat forța maritimă a G
Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb
Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia
Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,
Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli
Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac
BTA/ Președinta Bulgariei cere asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră
Asigurarea libertății și siguranței navigației în Marea Neagră trebuie să reprezinte prioritatea absolută a Bulgariei, a declarat luni președinta Iliana Iotova, la deschiderea unei conferințe internaționale dedicate securității în regiunea Mării Negre, desfășurată la Sofia. Iotova a afirmat că reuniunea, intitulată 'Marea Neagr
R. Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri pentru aderarea la UE
Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a declarat luni președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Irlandei, Micheal Martin, informează un comunicat al președinției moldovene, citat de Radio Chișinău și Deschide.md. Irlanda deț
Jurista independentă Ulle Madise a depus jurământul de președintă a Estoniei
Jurista Ulle Madise, în vârstă de 51 de ani, a depus luni jurământul de președintă a Estoniei, transmite dpa. Ea îi succede în funcție lui Alar Karis, care nu a încercat să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani. Madise, independentă politic, a fost aleasă de parlamentul de la Talli
UE: Alegerile parlamentare palestiniene, amânate, trebuie să aibă loc cât mai curând posibil
Alegerile legislative palestiniene, amânate pentru anul viitor și care nu au mai fost organizate din 2006, trebuie să se desfășoare ''cât mai rapid posibil'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, citată de AFP și Reuters. Miniștrii de externe din UE, întruniți la Luxemburg, ''
Al doilea summit UE - Marea Britanie va avea loc la Bruxelles pe 20 noiembrie
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor organiza pe 20 noiembrie la Bruxelles al doilea lor summit, în cadrul căruia vor face bilanțul progreselor realizate de la reluarea relațiilor în 2025, după ieșirea țării din blocul comunitar, conform unui anunț făcut de luni de Consiliul European, transmite EFE. Președintele Consiliului Europe
Adoptarea la Kiev a legii ce întărește drepturile lingvistice ale minorităților naționale e un 'semn bun', consideră premierul ungar
Premierul ungar Peter Magyar a salutat luni drept un 'semn bun' adoptarea de către Ucraina a unei legi care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației, reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru avansarea negocierilor de aderare a Kievului la UE, a consemnat AFP. 'Mai sunt m
Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform
Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina
Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat
Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta
Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a
Comandantul american al NATO prezintă 'teoria victoriei' și avertizează că orice atac împotriva alianței va fi 'categoric inutil'
Comandantul forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, și-a prezentat luni 'teoria victoriei' la o conferință de securitate la Varșovia; el a avertizat că aliații vor distruge 'orice și tot ce' este implicat în orice atac, transmite Reuters. Generalul de aviație a arătat că NATO este o alianță defensi












