logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#Ucraina: Şeful GUR susţine că în Harkov se observă o tendinţă de ''stabilizare'', dar avertizează asupra unui asalt rusesc la Sumî

Image

Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean (GUR), Kirilo Budanov, a negat marţi că Rusia ar obţine "succese semnificative" în ofensiva sa transfrontalieră în regiunea Harkov (nord-est) şi a asigurat că situaţia se îndreaptă spre o stabilizare pe noul front deschis de ruşi vinerea trecută, însă Rusia ar putea trimite mai multe rezerve în zilele următoare, relatează postul de televiziune ucrainean Kanal24, EFE şi Reuters.

În acelaşi timp, Budanov a avertizat că Rusia planifică de mult timp o operaţiune similară împotriva regiunii ucrainene de frontieră Sumî, la nord-vest de Harkov.

"(Ruşii) menţin grupuri mici de trupe (de partea rusă a) a frontierei, situaţia nepermiţându-le să întreprindă acţiuni ofensive şi să înceapă să-şi pună în aplicare planul", a declarat Budanov la televiziunea ucraineană.

În ceea ce priveşte evoluţia situaţiei din regiunea Harkov, şeful GUR afirmă că "inamicul nu are succese semnificative", deşi a recunoscut că situaţia este "destul de tensionată" şi se schimbă rapid pe teren.

Budanov a făcut aceste declaraţii la televiziunea ucraineană după ce The New York Times (NYT) a publicat un interviu cu el în care a avertizat asupra planurilor Rusiei pentru Sumî şi totodată asupra gravităţii situaţiei în regiunea Harkov.

"Situaţia este la limită... Cu fiecare oră, situaţia devine tot mai critică", afirmase şeful GUR pentru NYT.

Statul Major ucrainean a recunoscut marţi că trupele sale şi-au "schimbat" poziţiile în localitatea Lukianţî pentru a evita victimele din cauza atacurilor aeriene puternice.

Potrivit canalului Telegram militar ucrainean DeepState, Rusia ar fi preluat controlul asupra acestei localităţi situate într-una din cele două zone de frontieră în nordul regiunii Harkov, unde au reuşit să pătrundă forţele ruse.

În cel mai important oraş din zonă, Vovceansk, situaţia este "sub control" pentru Ucraina, potrivit ultimului raport al Statului Major ucrainean, în timp ce agenţia oficială de presă TASS anunţase anterior că forţele ruse au preluat controlul în părţile de nord şi de vest ale acestei localităţi.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-10-2026 02:41

Execuție publică în SUA: Un potențial 'instrument de recrutare pentru viitori teroriști', afirmă un lider republican

Președintele Camerei Reprezentanților SUA, republicanul Mike Johnson, și-a exprimat luni, în cadrul unui interviu acordat postului CBS News, rezervele cu privire la transmiterea în direct a execuției de către armată a autorului unui atac mortal împotriva unor soldați americani, scrie AFP. 'Îngrijorarea ar fi că ai c

Politic Ex 13-10-2026 01:49

O publicație germană obligată să predea înregistrările către poliție

Săptămânalul german Die Zeit a fost obligat luni să predea poliției înregistrările unor interviuri legate de o anchetă privind o presupusă răpire, în care ar fi implicat un fost șef al serviciilor secrete germane, relatează AFP. Poliția s-a deplasat luni la sediul său din Hamburg (nord) și 'a amenințat că va percheziționa

Politic Ex 13-10-2026 01:02

Iran: Gărzile Revoluționare au lovit o nouă navă în Strâmtoarea Ormuz

Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat luni un nou atac împotriva unui petrolier care a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în centrul războiului dintre Iran și Statele Unite, relatează AFP. 'Un superpetrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc', a declarat forța maritimă a G

Politic Ex 12-10-2026 22:24

Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'

Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb

Politic Ex 12-10-2026 21:55

Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia

Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,

Politic Ex 12-10-2026 21:40

Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli

Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac

Politic Ex 12-10-2026 21:25

BTA/ Președinta Bulgariei cere asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră

Asigurarea libertății și siguranței navigației în Marea Neagră trebuie să reprezinte prioritatea absolută a Bulgariei, a declarat luni președinta Iliana Iotova, la deschiderea unei conferințe internaționale dedicate securității în regiunea Mării Negre, desfășurată la Sofia. Iotova a afirmat că reuniunea, intitulată 'Marea Neagr

Politic Ex 12-10-2026 19:59

R. Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri pentru aderarea la UE

Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a declarat luni președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Irlandei, Micheal Martin, informează un comunicat al președinției moldovene, citat de Radio Chișinău și Deschide.md. Irlanda deț

Politic Ex 12-10-2026 19:55

Jurista independentă Ulle Madise a depus jurământul de președintă a Estoniei

Jurista Ulle Madise, în vârstă de 51 de ani, a depus luni jurământul de președintă a Estoniei, transmite dpa. Ea îi succede în funcție lui Alar Karis, care nu a încercat să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani. Madise, independentă politic, a fost aleasă de parlamentul de la Talli

Politic Ex 12-10-2026 19:01

UE: Alegerile parlamentare palestiniene, amânate, trebuie să aibă loc cât mai curând posibil

Alegerile legislative palestiniene, amânate pentru anul viitor și care nu au mai fost organizate din 2006, trebuie să se desfășoare ''cât mai rapid posibil'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, citată de AFP și Reuters. Miniștrii de externe din UE, întruniți la Luxemburg, ''

Politic Ex 12-10-2026 18:48

Al doilea summit UE - Marea Britanie va avea loc la Bruxelles pe 20 noiembrie

Uniunea Europeană și Regatul Unit vor organiza pe 20 noiembrie la Bruxelles al doilea lor summit, în cadrul căruia vor face bilanțul progreselor realizate de la reluarea relațiilor în 2025, după ieșirea țării din blocul comunitar, conform unui anunț făcut de luni de Consiliul European, transmite EFE. Președintele Consiliului Europe

Politic Ex 12-10-2026 17:42

Adoptarea la Kiev a legii ce întărește drepturile lingvistice ale minorităților naționale e un 'semn bun', consideră premierul ungar

Premierul ungar Peter Magyar a salutat luni drept un 'semn bun' adoptarea de către Ucraina a unei legi care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației, reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru avansarea negocierilor de aderare a Kievului la UE, a consemnat AFP. 'Mai sunt m

Politic Ex 12-10-2026 17:22

Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie

Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform

Politic Ex 12-10-2026 17:21

Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina

Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat

Politic Ex 12-10-2026 16:42

Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta

Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a