TRADIŢII ÎN BUCATE/ Peştele - nelipsit de pe masa de Paşte în Deltă
De Paşte, pe mesele din judeţul Tulcea, pe lângă ouă, cozonaci şi preparate din miel, se mai găsesc produse din peşte, însă acestea sunt pregătite special pentru vizitatori, peştele fiind atât de obişnuit pentru unii localnici, încât nu mai are nicio semnificaţie.
Tudor Vlădescu, lector al Institutului culinar al Americii din Singapore, a declarat pentru AGERPRES că, de-a lungul istoriei, peştele a fost simbolul abundenţei, agilităţii şi purităţii, însă uneori a fost desconsiderat pentru că se strică repede, produce boli, iar unii peşti sunt otrăvitori.
"Iisus, după ce a înviat, a mâncat la prima masă peşte, scrie în Evanghelii. Din acest motiv, după Înviere, oamenii mănâncă peşte. În tradiţia populară a rămas că peştele este agil, iar unii oameni mănâncă peşte şi după Anul Nou. Simbolistica peştelui este legată de puritate şi de agilitate", a menţionat Vlădescu.

Aşa se explică de ce, de Paşte, pe mese, sunt şi preparate din peşte, pe lângă ouă, cozonaci, pască şi produse din carne de miel.
"De Paşte, începem cu aperitive şi am combinat preparatele internaţionale cu cele ale noastre, pescăreşti. Pe lângă pastrama de crap, scrumbia afumată, scrumbia marinată, chifteluţele pescăreşti, am pus câteva salate. Ca preparate calde, avem ciorbă de miel care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşte, stufat din miel, miel la tuci, după reţetă de aici de la localnici, facem miel la proţap", a afirmat bucătarul şef al restaurantului unui hotel din satul Crişan, Adrian Costache.
Lucrează de aproape cinci ani în Deltă şi culege reţete specifice zonei.
"Storceacul este o reţetă brevetată de haholi, prin anii 1940. Numele ciorbei vine de la denumirea dată de localnici sturionilor mici. Pe vremuri, pescarii mergeau pe mare şi capturau sturioni mari pe care trebuiau să-i dea la cherhanale, iar sturionii mici îi opreau. Îi numeau stărceac. Reţeta era cu legume fierte şi peşte, dreasă cu roşii proaspete, date pe răzătoare sau cu suc de roşii, iar ulterior pentru înnobilarea storceacului s-a folosit zerul care rămânea după separarea untului şi a smântânii. Trebuie menţionat şi faptul că localnicii din Sfântu Gheorghe au o mare tradiţie în creşterea vacilor. Storceacul se fierbea pe sobe alimentate cu stuf, cabetea", a amintit Adrian Costache.

Pentru locuitorii Deltei, reţetele preparatelor din peşte par floare la ureche.
"Peştele se curăţă de solzi, se taie, se prăjeşte. Într-o tigaie, se pune ceapă tăiată fideluţă cu bulion şi ardei. După ce se înăbuşă, se adaugă peştele şi se lasă în cuptor zece minute şi e gata", spune dintr-o suflare reţeta unei plachii din peşte Vali Grigorov, din Sulina.
O mâncare cinstită de Paşte este însă cea de care avem nevoie, nu cea la care poftim, a atras atenţia lectorul Institutului culinar al Americii.
"O masă cinstită este cea de care avem nevoie, nu ceea ce poftim, ci ceea ce e necesar. Este o masă preparată în timp, fără grabă, personal şi cu un amestec uneori la fel şi, uneori, inedit. Adică, mâncarea se cere şi ea reinventată. Niciodată ingredientele nu au acelaşi gust. Toată lumea spune să faci mâncare cu dragoste. Este un concept pe care nu-l înţeleg. În schimb, înţeleg mâncarea cu atenţie, cu igienă, foarte important, şi cu ascultarea propriilor nevoi", a afirmat Tudor Vlădescu. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Luisiana BÎGEA / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












