#Ucraina: Peste 20.000 de paraşutişti ruşi încearcă să ocupe oraşul Ceasov Iar, potrivit armatei ucrainene
Un contingent alcătuit din 20.000 până la 25.000 de militari ruşi din trupele de paraşutişti participă la asaltul asupra oraşului Ceasov Iar în provincia Doneţk din estul Ucrainei, localitate devenită principala ţintă a acţiunilor ofensive ruseşti pe acest sector al frontului, relatează luni agenţia EFE.
"Între 20.000 şi 25.000 de soldaţi ruşi încearcă să ia cu asalt Ceasov Iar şi localităţile din împrejurimi", trupe care fac parte din Regimentul 217 de Paraşutişti şi Divizia 98 Aeropurtată, a declarat televiziunii publice ucrainene purtătorul de cuvânt al Grupului Operativ-Strategic Hortiţia al armatei ucrainene, Nazar Voloşin. Acesta a negat că trupele ruse ar fi reuşit să intre în oraş şi a susţinut că situaţia acolo se află "sub control", deşi este "dificilă" şi poziţiile trupelor ucrainene sunt sub atacul constant al trupelor ruse.
Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat pe 14 aprilie că armata rusă şi-a fixat ca obiectiv să cucerească Ceasov Iar înainte de 9 mai, când Rusia aniversează victoria împotriva Germaniei naziste.
Bloggeri militari atât ruşi, cât şi ucraineni au relatat în ultimele zile despre înaintări ale trupelor ruse către Ceasov Iar. Unii dintre aceşti bloggeri afirmă că se dau lupte inclusiv în interiorul oraşului, ceea ce armata ucraineană a dezminţit în mod repetat.
Oraşul Ceasov Iar este situat într-o zonă înaltă, iar ocuparea acestuia le-ar permite trupelor ruse să-şi continue înaintarea spre ultimele oraşe controlate de armata ucraineană în Donbas, respectiv Kostiantînivka, Kramatorsk şi Sloviansk.
De când a capturat în februarie oraşul redută Avdiivka, armata rusă şi-a continuat înaintarea pe frontul din estul Ucrainei, profitând de superioritatea sa în efective şi artilerie.
Tot luni, canalul de Telegram "DeepState", apropiat armatei ucrainene, a anunţat că partea de sud a satului Ocheretine, de asemenea în provincia Doneţk, la circa 20 de kilometri de Avdiivka, a fost ocupat de trupele ruse.
În acest timp, armata rusă a revendicat ocuparea satului Novomikhailivka, situat la circa 30 de kilometri sud-vest de capitala regională Doneţk.
Purtătorul de cuvânt al serviciului militar de informaţii ucrainean, Andrii Iusov, crede că Rusia se concentrează acum pe capturarea completă a întregului Donbas, regiunea care cuprinde provinciile Doneţk şi Lugansk. Armata rusă atacă acolo pe trei direcţii, la vest de Avdiivka, pe direcţia Kupiansk-Liman şi la vest de Bahmut. În plus, adaugă Andrii Iusov, trupele ruse presează în sud la Robotine, satul recucerit de trupele ucrainene în contraofensiva în general ratată din vara trecută.
Poziţiile armatei ucrainene au fost de la începutul acestui an lovite de mii de bombe ghidate cu planare lansate de avioanele ruse de la distanţe de până la 70 de kilometri de linia frontului, armata rusă profitând astfel de superioritatea sa aeriană şi de criza de rachete antiaeriene a armatei ucrainene.
De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declara săptămâna trecută că trupele ruse trag de zece ori mai multe obuze decât cele ucrainene, în timp ce un general ucrainean a estimat că, pe frontul din estul Ucrainei, armata rusă are o superioritate numerică în efective de şapte până la zece ori faţă de cea ucraineană.
Afluxul reînnoit de arme şi muniţii, după ce noul pachet de ajutor american pentru Ucraina, de 60,84 de miliarde de dolari, a fost votat de Camera Reprezentanţilor a SUA, ar putea creşte şansele Kievului de a preveni o străpungere rusească majoră a frontului de est. Însă trupele ucrainene se confruntă de asemenea cu o criză de efective, în timp ce rămân semne de întrebare asupra solidităţii fortificaţiilor ridicate de-a lungului frontului de circa o mie de kilometri, scrie luni Reuters într-o analiză.
Preşedintele Zelenski a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani şi a promulgat pe 16 aprilie o nouă lege privind mobilizarea, care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia.
Fără a publica date precise, Kievul a sugerat că aproximativ un milion de ucraineni au fost mobilizaţi de la începutul războiului. Însă nu toţi se află în prima linie pe fronturile de est şi sud, plus că Ucraina trebuie să-şi menţină dispozitive şi în alte sectoare pe unde Rusia ar putea ataca, cum este partea de nord, pe unde armata rusă a pătruns dinspre Belarus la începutul invaziei, dar s-a retras apoi de acolo pentru a se concentra pe sudul şi estul Ucrainei. De asemenea, pierderile suferite în cei peste doi ani de război şi menţinute în continuare secrete trebuie completate.
Fostul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, demis în februarie de Zelenski, ceruse recrutarea a încă aproximativ 500.000 de soldaţi. Dar înlocuitorul acestuia, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat apoi că nu este nevoie chiar de atâţia noi soldaţi, fără însă a oferi o estimare.
Însă noii soldaţi vor avea nevoie de luni de instrucţie înainte de a fi desfăşuraţi pe front, timp care poate crea o "fereastră de oportunitate" pentru Rusia să încerce să înainteze. "Mă aştept ca situaţia (trupelor ucrainene) să continue să se deterioreze pe parcursul următoarelor trei luni, dar, dacă mobilizarea decurge conform planului şi ajutorul american este deblocat, atunci ea s-ar putea îmbunătăţi începând din toamnă", estimează Konrad Muzyka, director al centrului polonez de analiză militară Rochan.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai














