Ungaria respinge orice propunere care ar împinge NATO mai aproape de război, spune Szijjarto

Ungaria refuză să sprijine, la reuniunea de miercuri şi joi a miniştilor de externe din ţările NATO, orice propunere care ar împinge Alianţa mai aproape de război sau ar transforma-o într-una ofensivă, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, transmite MTI.
'NATO este o alianţă defensivă', a declarat Szijjarto miercuri la Bruxelles, înaintea reuniunii.
'Ungaria va respinge orice propunere care ar transforma NATO într-o alianţă ofensivă, pentru că aceasta ar duce la un risc serios de escaladare', a adăugat el.
'Războiul este oribil; fireşte, îl condamnăm. Dar să lămurim încă o dată: acesta nu este războiul nostru. Acesta nu este războiul Ungariei şi nu este nici războiul NATO', a mai declarat ministrul de externe ungar.
El a spus că obiectivul vital al reuniunii de două zile ar trebui să fie să prevină ca războiul din Ucraina să devină unul în care să implicat NATO.
Potrivit lui Szijjarto, trebuie făcut totul pentru 'a se evita un conflict direct între NATO şi Rusia în perioada următoare'.
Peter Szijjarto a avertizat că pe masă sunt propuneri care 'ar încălca cu siguranţă unele din liniile care au fost roşii până acum'.
El a făcut referire şi la 'declaraţii din ultimele săptămâni ale unor politicieni vest-europeni' despre posibilitatea de a trimite militari în Ucraina, Szijjarto insistând că Ungaria respinge orice propunere care ar escalada războiul.
'Sperăm că bunul-simţ şi dorinţa de pace şi securitate vor prevala la reuniunea din următoare două zile', a conchis el. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Discuțiile comerciale dintre SUA și China s-au reluat la Geneva
Discuțiile comerciale între SUA și China care încearcă să diminueze tensiunile în războiul taxelor vamale declanșat de președintele american Donald Trump, s-au reluat duminică, pentru a doua zi consecutiv, la Geneva, în Elveția, a anunțat agenția de presă elvețiană Keystone-ATS, după ce liderul de la Casa Albă și-a exprimat sâmbătă optim
Israelul anunță recuperarea în Siria a cadavrului unui soldat ucis în Liban în 1982
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat, duminică, că o 'operațiune specială' a permis repatrierea cadavrului unui soldat israelian ucis în Liban în 1982, armata precizând că rămășițele sale pământești au fost recuperate 'în inima Siriei', relatează AFP. 'În cadrul unei op
Zelenski susține că primul pas pentru încheierea războiului în #Ucraina este o încetare a focului începând cu 12 mai
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că este un semn pozitiv că Rusia a început să ia în considerare încheierea războiului, dar că primul pas spre acest lucru este un armistițiu începând de luni, 12 mai, relatează Reuters și AFP. Sâmbătă, Volodimir Zelenski a primit sprijinul marilor
Negocierile directe propuse de Putin sunt 'o primă mișcare, dar insuficientă', afirmă Emmanuel Macron
Negocierile 'directe' propuse de președintele rus Vladimir Putin între Rusia și Ucraina, drept răspuns la o încetare a focului 'necondiționată' cerută de Kiev și aliații săi, sunt 'o primă mișcare, dar insuficientă', a reacționat duminică Emmanuel Macron. 'Încetarea focului necondiționată nu este p
Donald Trump dă asigurări că va continua să lucreze cu Kievul și Moscova pentru a pune capăt războiului
Donald Trump a dat asigurări duminică că intenționează să continue să lucreze cu cele două părți pentru a pune capăt conflictului din Ucraina și salutând 'o posibilă zi mare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a propus negocieri directe între Kiev și Moscova și apelul occidentalilor la o încetare a focului începând de luni,
Vladimir Putin propune negocieri directe cu #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri 'directe' și 'fără condiții prealabile' între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev și de aliații săi, relatează AFP. Într-o rară demon
Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către #Ucraina, anunță cancelarul Merz
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că informațiile publice despre livrările germane de arme pentru Ucraina ar urma să fie limitate pentru
Kremlinul afirmă că va 'reflecta' la propunerea de încetare a focului în #Ucraina
Kremlinul a afirmat sâmbătă că va ''reflecta'' la propunerea de încetare a focului în Ucraina prezentată de aliații occidentali ai Kievului, avertizând însă că ''este inutil să se facă presiuni asupra Moscovei'', transmit AFP și Reuters. ''Vom reflecta la asta. Este vorba de
Mișcarea palestiniană Hamas a difuzat un video cu doi ostatici israelieni în viață
Aripa armată a mișcării islamiste palestiniene Hamas a difuzat sâmbătă un video cu doi ostatici israelieni în viață în Fâșia Gaza, unul dintre cei doi cerând încetarea războiului din enclava palestiniană, transmite AFP. Video-ul difuzat de Brigăzile Ezzedine al-Qassam durează puțin peste trei minute.
ONU speră că încetarea focului între India și Pakistan va conduce la o pace durabilă
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat sâmbătă acordul de încetare a focului convenit sâmbătă de India și Pakistan, afirmând că speră ca el să conducă la ''o pace durabilă'', relatează AFP. ''Secretarul general salută acordul de încetare a focului între India și Pakist
Friedrich Merz consideră că în prezent sunt șanse mici de încheiere a războiului din #Ucraina
Noul cancelar german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă optimismul rezervat legat de încheierea războiului din Ucraina în viitorul apropiat, potrivit DPA și AFP. Merz a luat parte sâmbătă, la Kiev, la un summit al țărilor participante la '
Macron: Respectarea încetării focului pentru 30 de zile în #Ucraina va fi controlată de SUA cu contribuție europeană
Respectarea încetării focului pentru 30 de zile propuse sâmbătă la Kiev de Ucraina și aliații săi va fi controlată de Statele Unite cu o contribuție europeană, a anunțat președintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, Reuters și DPA. Țările participante la 'Coaliția voluntarilor' au decis ''să susțină o în
Pakistanul și India au convenit o încetare a focului imediată
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului ''imediată'', a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar, potrivit DPA și AFP. Informația a fost confirmată de o sursă guvernamentală indiană, care a precizat că cele două țări au negociat direct și că nu sunt prevăzut
UE susține propunerea privind o ''încetare a focului completă și necondiționată'' în #Ucraina
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă propunerea făcută de mai mulți lideri europeni aflați la Kiev cu privire la o ''încetare a focului completă și necondiționată pentru 30 de zile'' în Ucraina, transmit DPA, Reuters și AFP. ''Mingea este acum în terenul Rusiei. S
Kremlinul respinge 'presiunile' și 'amenințările cu sancțiuni' ale aliaților europeni ai Kievului pentru un armistițiu în #Ucraina
Rusia a respins sâmbătă 'presiunile' exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile 'amenințări cu sancțiuni' formulate de puteri occidentale, informează dpa. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă