REPORTAJ Sălaj: 174 de porţii de mâncare caldă duse celor nevoiaşi, la 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei
Jandarmii au distribuit, miercuri, 174 de porţii de mâncare caldă unor persoane nevoiaşe din Sălaj, în cadrul unei acţiuni care şi-a dorit să marcheze, într-un mod inedit, împlinirea la 3 aprilie a 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

E o dimineaţă însorită de început de aprilie şi în curtea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj e agitaţie mare. De această dată, nu pentru sunt pregătirile pentru plecare într-o acţiune de restabilire a ordinii publice, ci pentru o acţiune de suflet. Chiar dacă nu e vorba de o intervenţie în forţă, rigoarea militară e evidentă. E aproape ora opt şi portbagajele mai multor maşini sunt ticsite cu porţii de mâncare caldă, sosită cu doar câteva minute în urmă, iar jandarmii se grăbesc cu ultimele pregătiri, pentru ca alimentele să ajungă la cei nevoiaşi sub forma unei mese cu adevărat calde, în sensul propriu al cuvântului. Doi preoţi rostesc o scurtă slujbă de binecuvântare a bucatelor şi maşinile demarează mai apoi, în trombă, pe cele şase trasee stabilite pentru a aduce puţin din lumina şi căldura soarelui de aprilie în sufletele unor persoane cu care soarta a fost mai puţin îngăduitoare.
Locotenent-colonelul Marius Mesaroş, alături de un coleg de-al său şi preotul Florin Marian Pop au ales un traseu ce include mai multe persoane din localitatea Muncel, un mic sat ascuns între dealurile învecinate cu malul Someşului.
.jpeg)
"Muncel este un sat mai micuţ, undeva la 70-80 de persoane care locuiesc aici. La sfârşit de săptămână sau cu alte ocazii vin mai mulţi în sat, la părinţi sau bunici. Este o zonă deosebit de frumoasă, cu nişte dealuri deosebite, care chiar merită văzută. Orice vizitator care vine aici prima dată sau care n-a mai fost niciodată rămâne impresionat de frumuseţea peisajului. Oamenii să ştiţi că-s calzi la suflet şi primitori. Muncelul este un sat în curs de dezvoltare. Acum s-a asfaltat drumul principal care duce în sat, ceea ce este de mare ajutor pentru oamenii din localitate, pentru că pe acolo aduc hrana, materiale de construcţie, tot merge pe acel drum şi e foarte important să fie o cale de acces bună. Sigur, nu este canalizare şi reţea de apă, dar pentru un sat aşa pitoresc, poate că e mai bine să rămână aşa cum e", povesteşte, pe drumul către destinaţie, preotul Florin Pop.

El este preot paroh într-un sat învecinat, dar slujeşte şi la Muncel, ocazie cu care a ajuns să cunoască oamenii locului şi problemele cu care aceştia se confruntă, într-u sat îmbătrânit şi depopulat. Acesta este şi motivul pentru care jandarmii i-au solicitat sprijinul în identificarea unor persoane care să aprecieze aşa cum se cuvine o masă caldă.

"În primul rând, vreau să mulţumesc domnului comandant, pentru că a venit cu ideea asta, de a căuta persoane nevoiaşe, care să poată primi un sprijin. Ce am făcut noi a fost să identificăm familiile care au avut astfel de probleme. Chiar ne bucurăm pentru iniţiativă şi pentru sprijin. Noi zicem că e un sprijin pentru noi, ca şi comunitate, pentru oamenii nevoiaşi din satele Sălajului. În general, în satele acestea mai mici sunt persoane în vârstă şi mulţi dintre ei poate neştiutori de carte, am întâlnit şi eu personal, şi au nevoie de sprijin. Tinerii sunt tot mai puţini, pe zi ce trece. Sunt şi la Muncel astfel de persoane. Ne ocupăm de ele, încercăm şi în cadrul biserici să facem tot felul de programe, proiecte, cât se poate, în măsura posibilităţilor şi de a sprijini dar nu neapărat numai financiar sau material, ci şi spiritual în primul rând, pentru că au nevoie şi de o îndrumare, de un sfat, de un ajutor", adaugă Florin Pop.

Prima oprire în Muncel este chiar la prima gospodărie din sat. Sub coasta unui deal, o familie, soţ şi soţie şi trei copii, se descurcă greu cu ce produc prin munca pământului şi cele câteva animale pe care le au pe lângă casă, iar cele două pachete cu o masă caldă aduse de jandarmi sunt o adevărată binecuvântare. Iar cei trei copii se vor bucura, cu siguranţă, atunci când se vor întoarce de la şcoală, de bomboanele lăsate de jandarmi.

Traseul continuă, mai întâi pe un drum asfaltat, iar mai apoi pe uliţele de pământ ale satului, îngerii în salopete bleu-jandarm fiind primiţi cu binecuvântări şi cuvinte frumoase peste tot pe unde părintele paroh a crezut că e nevoie de un pic de ajutor. În multe locuri, e vorba de gospodării izolate, unde ajungi destul de greu pe timp favorabil şi foarte greu dacă plouă sau ninge. De data aceasta, vremea a ţinut cu cei ce şi-au dorit să facă un bine pentru semenii lor.
.jpeg)
"Mă bucur că am reuşit să repetăm acţiunea umanitară începută anul trecut, aceea de a oferi, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, câte o masă caldă, pentru fiecare an aniversat de la înfiinţarea instituţiei acum 174 de ani. Această manieră nobilă prin care jandarmii sălăjeni au ales să-şi sărbătorească ziua de armă reflectă empatia şi ataşamentul acestora faţă de comunitate. Această acţiune s-a materializat prin contribuţia benevolă a tuturor colegilor, cărora ţin să le mulţumesc în mod deosebit. Totodată, adresez mulţumiri tuturor persoanelor implicate pentru contribuţia adusă la buna desfăşurare a acestei 'misiuni' de suflet. Cu siguranţă, generozitatea care îi caracterizează pe jandarmii sălăjeni va face posibilă organizarea, în viitor, a unor acţiuni similare", a declarat, pentru AGERPRES, locotenent-colonelul Marius Mesaroş.

Acţiunea caritabilă îl are ca iniţiator chiar pe comandantul IJJ Sălaj, Adrian Cigărean, care a subliniat importanţa compasiunii pentru cei aflaţi în nevoie.
.jpeg)
Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit ca şi în acest an să ne mobilizăm şi să facem această acţiune de suflet, aceea de a veni în sprijinul a 174 de persoane aflate în dificultate, persoane identificate pe timpul desfăşurării misiunilor specifice Jandarmeriei. 174 de porţii de hrană caldă, adică câte una pentru fiecare an din istoria Jandarmeriei Române. Pe această cale doresc să mulţumesc colegilor mei pentru mobilizarea exemplară şi preoţilor implicaţi în activitate pentru sprijinul acordat. La mulţi ani, Jandarmeria Română! La mulţi ani, Jandarmeria Sălăjeană! La mulţi ani jandarmilor activi, în rezervă şi în retragere! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi!", a transmis inspectorul şef al IJJ Sălaj, Adrian Cigărean. AGERPRES / (AS - A - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Sebastian Olaru/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












