Kremlinul declară în premieră că Rusia "este în stare de război" în #Ucraina
Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters, EFE şi AFP.
Aceste comentarii, făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse "Argumentî i Faktî", unele dintre cele mai dure la adresa Ucraina, intervin după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
"Ne aflăm în stare de război. Da, aceasta a început ca o operaţiune militară specială, dar de îndată ce această bandă s-a format, când Occidentul colectiv a participat la toate acestea alături de Ucraina, pentru noi a devenit un război", a declarat Dmitri Peskov, citat de AFP.
"Sunt convins de aceasta. Şi fiecare trebuie să înţeleagă asta pentru a se mobiliza personal", a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în primul an de război.
În acest context, Peskov a amintit că obiectivul Kremlinului este de a cuceri complet cele patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk, la est, Herson şi Zaporojie, la sud) a căror anexare a fost proclamată de Moscova în septembrie 2022. Moscova a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014.
"Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev", a spus reprezentantul Kremlinului, referindu-se la teritorii recunoscute la nivel internaţional ca fiind ale Ucrainei.
Rusia a evitat prin toate mijloacele să numească conflictul ucrainean "război", limitându-se la a-l numi "operaţiune militară specială", chiar dacă nu a reuşit să obţină o victorie rapidă la care spera, în timp ce invazia sa se prelungeşte de peste doi ani fără să se întrevadă o soluţie imediată, scrie EFE.
"De jure, este o operaţiune militară specială, dar de facto, s-a transformat în război", a clarificat apoi Dmitri Peskov vineri, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.
De doi ani, Kremlinul a reprimat folosirea cuvântului "război" cu amenzi şi pedepse cu închisoarea, impunând eufemismul oficial de "operaţiune militară specială".
Mai mulţi înalţi responsabili au utilizat în cursul acestor doi ani de conflict cuvântul "război" în declaraţii publice, dar întotdeauna referindu-se la războiul pe care l-ar duce Occidentul împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei, nu la invazia rusă propriu-zisă, notează AFP.
Întrebat de presă cu privire la soarta celor care au fost condamnaţi pentru utilizarea cuvântului "război", Peskov a lăsat să se înţeleagă că nu este de aşteptat ca utilizarea acestui termen într-un context critic la adresa Rusiei să fie autorizată.
"Cuvântul 'război' este folosit în diferite contexte. Comparaţi contextul meu cu cel al cazurilor (de persoane condamnate) pe care le citaţi", a spus el.
Analista rusă Tatiana Stanovaia a apreciat totuşi vineri pe Telegram că utilizarea oficială a acestui termen de către Kremlin ilustrează trecerea unei "graniţe psihologice" pentru elita politică şi populaţie.
Preşedintele rus Vladimir Putin, recent reales pentru al cincilea mandat cu un scor de 87% în cadrul unor alegeri fără o opoziţie reală, a jurat să conducă ţara spre victorie împotriva Kievului şi a Occidentului într-o confruntare pe care el a numit-o drept "existenţială", notează AFP. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un fond al NATO vizează tehnologii de apărare împotriva dronelor, în contextul în care Ucraina își reconfigurează prioritățile
Invazia rusă din Ucraina redefinește prioritățile NATO în domeniul tehnologiilor de apărare, sistemele de combatere a dronelor și supravegherea din spațiu conturându-se drept unele dintre cele mai urgente lacune în capacitățile Alianței, a declarat pentru Reuters șeful Fondului NATO pentru Inovare (NIF), Ari Jonsson. Fondul,
Trump afirmă că Putin vrea un acord de pace mai mult decât Zelenski
Președintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului din Ucraina în pofida criticilor asupra abordării sale recente, sugerând în schimb că Ucraina trebuie să facă mai mult pentru a ajunge la un acord de pace, relatează marți dpa. Întrebat de un jurnalist d
Merz și Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon și au convenit că Rusia are obligația de a se alătura unui armistițiu privind atacurile asupra infrastructurii energetice, relatează marți dpa. Zelenski l-a informat pe Merz despre atacurile rusești asupra unor obiective civile și instalaț
Trump nu crede că Rusia și China ajută Iranul 'în vreun fel'
Președintele american Donald Trump a declarat luni seara târziu că nu crede că Rusia și China ajută Iranul 'în vreun fel', adăugând că Moscova și Beijingul ar avea 'prea multe de pierdut' dacă ar sprijini Teheranul, relatează Reuters. Trump a scris pe platforma sa Truth Social că a văzut comentarii din partea
Două nave lovite de drone în Marea Neagră/Premierul Bulgariei va purta discuții cu ambasadorul Rusiei și cu Mark Rutte
Două nave comerciale au fost lovite în incidente separate în apele teritoriale bulgare în Marea Neagră în cursul nopții de luni spre marți, potrivit informațiilor prezentate la reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate de pe lângă Consiliul de Miniștri, informează BGNES. Nava de mărfuri 'Chelsea 3',
Bulgaria a cerut ajutorul UE și NATO pentru investigarea atacurilor cu drone din Marea Neagră
Bulgaria a cerut Uniunii Europene și NATO asistență tehnică pentru investigarea atacurilor cu drone care au vizat două nave comerciale în Marea Neagră, la o săptămână după ce atacurile au dus la scufundarea uneia dintre nave și la avarierea celeilalte, relatează marți dpa. Premierul Rumen Radev a declarat luni că rămâne neclar dacă dr
Navă de mărfuri, lovită de o dronă aeriană în largul coastelor Bulgariei
Nava de mărfuri generale 'Chelsea 3', sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de orașul de coastă bulgar Biala, a anunțat marți biroul de presă al Administrației Regionale din Varna, informează BTA. Nava este ușor înclinată. Toți cei 15 membri ai echipajului au fost evacua
Musk a cheltuit 366 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, dintre care 276 de milioane de dolari doar începând din iulie, încercând să ajute republicanii să mențină controlul asupra Congresului de la Washington, chiar dacă șansele democraților de a recâștiga Camera Reprezent
Flota fantomă: O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru 'transport ilegal de combustibil', anunță Macron
O navă 'suspectată că navighează sub pavilion fals' și 'implicată' într-o rețea de 'transport de combustibil' a fost sechestrată luni de Marina franceză la 'sud de Reunion', insulă franceză din Oceanul Indian, a anunțat președintele Emmanuel Macron, notează AFP. Luni 'dimineață, la peste 450 de mile ma
Execuție publică în SUA: Un potențial 'instrument de recrutare pentru viitori teroriști', afirmă un lider republican
Președintele Camerei Reprezentanților SUA, republicanul Mike Johnson, și-a exprimat luni, în cadrul unui interviu acordat postului CBS News, rezervele cu privire la transmiterea în direct a execuției de către armată a autorului unui atac mortal împotriva unor soldați americani, scrie AFP. 'Îngrijorarea ar fi că ai c
O publicație germană obligată să predea înregistrările către poliție
Săptămânalul german Die Zeit a fost obligat luni să predea poliției înregistrările unor interviuri legate de o anchetă privind o presupusă răpire, în care ar fi implicat un fost șef al serviciilor secrete germane, relatează AFP. Poliția s-a deplasat luni la sediul său din Hamburg (nord) și 'a amenințat că va percheziționa
Iran: Gărzile Revoluționare au lovit o nouă navă în Strâmtoarea Ormuz
Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat luni un nou atac împotriva unui petrolier care a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în centrul războiului dintre Iran și Statele Unite, relatează AFP. 'Un superpetrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc', a declarat forța maritimă a G
Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb
Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia
Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,
Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli
Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac












