Joe Biden îi primeşte pe liderii Poloniei pentru a-i asigura de angajamentul ferm al SUA faţă de #Ucraina
Preşedintele american Joe Biden îi primeşte marţi la Casa Albă pe omologul său polonez Andrzej Duda şi pe premierul polonez Donald Tusk pentru a-i asigura de angajamentul ferm al SUA de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, relatează AFP.
Reuniunea are loc în contextul în care comunitatea de informaţii a SUA a avertizat luni într-un raport către Senatul american că "dinamica este pe cale să se schimbe din ce în ce mai mult în favoarea Moscovei" în acest război în care Ucraina continuă deocamdată să fie privată de ajutorul Statelor Unite, din cauza blocajului politic din Congres.
Joe Biden intenţionează să-şi reafirme în cadrul întâlnirii de marţi "angajamentul de neclintit pentru apărarea Ucrainei în faţa agresiunii brutale a Rusiei", a făcut cunoscut Casa Albă.
Reuniunea va coincide totodată cu împlinirea a 25 de ani de la intrarea Poloniei în NATO şi va reprezenta o ocazie de a pregăti următorul summit al alianţei militare transatlantice de la Washington.
Preşedintele şi premierul Poloniei, primul conservator şi al doilea pro-european, au afişat înainte de deplasarea la Washington o deschidere spre coeziune, deşi sunt adversari în plan politic, notează AFP.
"Sunt în dezacord politic cu preşedintele Duda în aproape toate subiectele, dar în ce priveşte securitatea patriei noastre trebuie să acţionăm împreună şi aşa vom face. Nu doar în timpul vizitei în SUA", a asigurat luni, pe reţeaua X, premierul Tusk.
În acest sens, soarta NATO va juca un rol central. Luni, într-o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională al Poloniei, preşedintele Duda a apreciat că statelor membre ale NATO ar trebui să li se ceară să aloce 3% din Produsul lor Intern Brut (PIB) pentru apărare, mai degrabă decât actualul obiectiv de 2%, pentru a trimite "un răspuns clar şi îndrăzneţ agresiunii ruse".
Actuala ţintă NATO privind cheltuielile pentru apărare prevede ca ţările membre să investească anual cel puţin 2% din PIB pe termen lung şi a fost convenită în vara anului trecut în contextul perceperii unei ameninţări venite dinspre Rusia. Precedenta ţintă solicitată ţărilor membre era ca bugetul pentru apărare să se apropie de 2% din PIB până în 2024.
Polonia, aliat apropiat al SUA şi unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei în faţa agresiunii ruse, a investit anul trecut 3,9% din PIB în apărare, conform datelor NATO.
Preşedintele american democrat Joe Biden se prezintă drept garant al viitorului Alianţei nord-atlantice, în special în faţa ameninţărilor din partea lui Donald Trump, predecesorul său republican şi rivalul său în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
Trump a declarat recent că ar dori să "încurajeze" Rusia să atace ţările NATO dacă acestea nu se achită de cota ce le revine, declaraţii virulent criticate de adversarul său democrat în vârstă de 81 de ani.
Totodată, Biden a estimat însă, într-o întâlnire luni cu presa, că "nu e nevoie să fie desfăşurate mai multe trupe americane la graniţa poloneză".
Circa 10.000 de militari americani sunt poziţionaţi în prezent în Polonia.
În discursul solemn din Congres privind starea uniunii susţinut săptămâna trecută, Joe Biden a cerut din nou legislatorilor să deblocheze pachetul de sprijin în valoare de 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, care nu a mai primit asistenţă din partea SUA de la sfârşitul lui decembrie.
Deblocarea acestui ajutor se loveşte deocamdată de opoziţia Partidului Republican, care controlează una dintre cele două camere ale Congresului SUA, Camera Reprezentanţilor, aminteşte AFP. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














