#Ucraina va demobiliza unii recruţi din armată
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi un decret autorizând demobilizarea recruţilor care s-au alăturat armatei înainte de invazia Rusiei din februarie 2022 şi şi-au încheiat deja serviciul, într-un moment în care recrutarea este o problemă deosebit de sensibilă, notează AFP.
Este vorba despre recruţii al căror serviciu militar a fost prelungit în condiţiile în care acesta ar fi trebuit să se încheie între 24 februarie 2022, când a fost proclamată legea marţială ca răspuns la ofensiva Rusiei, şi astăzi, potrivit unui decret publicat de preşedinţie.
Autorităţile nu au precizat câte persoane sunt vizate.
Volodimir Zelenski, în mesajul său zilnic către naţiune, a subliniat că acest proces va necesita "câteva săptămâni de proceduri de pregătire".
Recruţii ar urma să fie demobilizaţi "începând din aprilie", a spus el.
Persoanele în cauză vor fi trecute în rezervă, dar pot, dacă doresc, să rămână în armată.
"Ştiu că unii dintre ei au semnat deja un contract pentru a servi în forţele armate", a declarat Volodimir Zelenski, din nou fără a da cifre.
Problema recrutării pentru a înlocui soldaţii epuizaţi de doi ani de război a devenit un subiect politic şi societal fierbinte în ultimele luni.
În pofida nevoii de reînnoire, armata întâmpină dificultăţi în găsirea de voluntari. Mai ales într-un moment în care duce lipsă de muniţie şi se confruntă cu un avans al forţelor ruse pe toate fronturile.
La începutul lui februarie, parlamentul a votat în primă lectură un proiect de lege facilitând înrolarea, care ar face posibilă înlocuirea soldaţilor uzaţi fizic şi psihologic, dar stârneşte dezbateri aprinse.
Textul, care poate fi încă modificat, prevede în special scăderea vârstei pentru mobilizare de la 27 la 25 de ani sau chiar limitarea serviciului militar la 36 de luni în timp de război.
Această perspectivă îngrijorează numeroşi ucraineni, reţelele de socializare din ţară fiind pline de înregistrări video în care se vede recrutarea în forţă a tinerilor, precum şi de informaţii despre locaţia poliţiştilor care distribuie convocări în locuri publice. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Washingtonul intenționează să trimită un nou portavion în Orientul Mijlociu în următoarele săptămâni (presă)
Statele Unite pregătesc desfășurarea unui nou portavion în Orientul Mijlociu 'în următoarele săptămâni' pentru a înlocui o altă navă aflată deja la fața locului, potrivit unei informații a Institutului Naval american, scrie AFP. Organizația a precizat miercuri că Theodore Roosevelt și escorta sa vor părăsi portu
VIDEO Carney îi spune lui Trump că Lacul Ontario își păstrează numele 'astăzi și pentru totdeauna'
Premierul canadian Mark Carney a subliniat joi că Lacul Ontario se numește așa 'astăzi și pentru totdeauna', după ce președintele american Donald Trump a semnat un decret care, potrivit acestuia, îi schimbă numele în 'Lacul America', notează AFP 'Știm că Statele Unite sunt pe cale să se schimbe. Relațiile lor co
Premierul britanic exclude un referendum privind unificarea Irlandei
Premierul britanic Andy Burnham a declarat joi, în cursul primei sale vizite în Irlanda de Nord de la preluarea mandatului, că un referendum privind unificarea Irlandei este 'exclus', provocând o reacție vehementă din partea Sinn Fein, partid care militează pentru reunificarea insulei, transmite AFP. Statutul constitu
#Ucraina: Autoritățile le cer locuitorilor din Herson să părăsească orașul din cauza atacurilor rusești
Autoritățile din Herson, în sudul Ucrainei, au îndemnat joi locuitorii să evacueze orașul din cauza pericolului atacurilor rusești care se intensifică și riscă să lase localitatea fără electricitate și încălzire pentru o perioadă prelungită, transmite AFP. 'Mă adresez încă o dată locuitorilor din Herson, în sp
Trump lasă loc de îndoială privind sancțiunile americane împotriva băncilor chineze
Președintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, cu privire la eventuale sancțiuni economice împotriva unor bănci chineze, scrie AFP. În cursul unui eveniment la Casa Albă, un reporter l-a întrebat pe șeful statului de ce nu sancționează băncile chineze. 'Ei bine, cine a spus că nu
VIDEO Zelenski, la Chișinău: Sunt absolut sigur că vom face cu toții parte din Europa, o Europă liberă și pașnică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat convins joi, la Chișinău, că Ucraina și Republica Moldova vor face parte din Uniunea Europeană, o 'Europă liberă și pașnică', într-un discurs susținut în Piața Marii Adunări Naționale, alături de președinta moldoveană Maia Sandu și de președintele român Nicușor Dan, cu ocazia ceremoniilo
Maia Sandu, în Piața Marii Adunări Naționale: R. Moldova este norocoasă să aibă vecini ca România și #Ucraina
Republica Moldova este 'norocoasă' să aibă vecini ca România și Ucraina, a declarat joi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, președinta moldoveană Maia Sandu, însoțită pe scenă de președintele român Nicușor Dan și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
Trump dă asigurări că Putin 'nu va ataca un teritoriu al NATO'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP și Reuters. 'Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu al NATO', a spus președintele american într-o discuție cu reporterii în Biroul Oval de la Casa Albă. Declarația
SUA: Trump a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America
Președintele american Donald Trump, angajat într-o confruntare diplomatică și economică dură cu Canada, a semnat joi un ordin executiv prin care Lacul Ontario, situat la frontiera americano-canadiană, a fost redenumit Lacul America, transmite AFP. 'Avem un golf și avem un lac. Tot ce ne mai lipsește încă este un ocean', a comentat președint
Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanțelor morții lui Ratko Mladic la Haga
Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale a confirmat joi moartea fostului comandant sârb bosniac Ratko Mladic, mai devreme în cursul zilei, într-un spital din
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP. În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde d
Polonia nu dorește arme nucleare pe teritoriul său, spune un ministru adjunct al apărării
Polonia nu dorește să aibă arme nucleare pe teritoriul său, a declarat joi ministrul adjunct al apărării, Pawel Zalewski, transmite Reuters. 'Nu, aș dori spun acest lucru foarte clar și deschis. Polonia nu dorește să aibă focoase nucleare pe teritoriul său', le-a declarat reporterilor Zalewski la sediul NATO din Bruxelles, întrebat fiind dacă vii
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel











