VIDEO #Ucraina: Preşedintele Biden şi cancelarul Scholz fac lobby în Congresul american
Preşedintele american american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz şi-au unit forţele vineri pentru a cere Congresului SUA să deblocheze în cele din urmă un nou ajutor financiar pentru Ucraina, dar nu există niciun semnal că vor fi ascultaţi, transmite AFP.
"Incapacitatea Congresului Statelor Unite de a ajuta Ucraina este aproape o neglijenţă criminală. Este un scandal", a criticat preşedintele Biden, care de luni de zile cere un ajutor suplimentar de 60 de miliarde de dolari pentru a relua asistenţa militară, întreruptă la sfârşitul lunii decembrie.
"Să sperăm că (parlamentarii) vă urmăresc şi decid să acorde sprijinul necesar, pentru că fără ajutorul Statelor Unite şi al statelor europene, Ucraina nu ar avea nicio şansă să se apere", a adăugat invitatul său, pe care preşedintele american l-a primit în Birou Oval.
Cancelarul german a profitat de scurta sa declaraţie în faţa presei pentru a denunţa interviul "ridicol" acordat de preşedintele rus Vladimir Putin jurnalistului conservator american Tucker Carlson, apropiat de Donald Trump, şi difuzat joi.
Joi seară, cancelarul Olaf Scholz s-a întâlnit cu mai mulţi senatori democraţi şi republicani, cărora le-a cerut să susţină Kievul.
Această vizită bilaterală, a treia de la preluarea mandatului în decembrie 2021, are loc în timp ce administraţia preşedintelui Joe Biden, în campanie pentru realegere, şi opoziţia republicană din Congres negociază de luni de zile un text care să includă noi fonduri pentru Ucraina, dar şi pentru Israel.
Senatul american a făcut joi un mic pas spre eliberarea acestui ajutor, dar viitorul acestuia rămâne foarte incert, din cauza rezistenţei aleşilor care îl susţin pe Donald Trump din Camera Reprezentanţilor.
Între timp, cancelarul german se prezintă drept un campion al ajutorului acordat Ucrainei. A dublat practic bugetul pentru ajutorul militar la peste şapte miliarde de euro anul acesta şi continuă să îşi îndemne partenerii europeni să îşi mărească asistenţa, subliniind că Germania - al doilea contributor în valoare absolută după SUA - nu poate duce totul pe umerii ei.
Foto: (c) /Evelyn Hockstein/REUTERS
Olaf Scholz şi Joe Biden, legaţi de "o relaţie puternică de încredere", potrivit unor surse guvernamentale germane, plănuiesc să vorbească şi despre conflictul din Fâşia Gaza. Ambii susţin cu hotărâre dreptul Israelului de a se apăra, dar întâlnirea lor vine după o schimbare bruscă de ton din partea preşedintelui american, care a calificat joi răspunsul israelian ca fiind "excesiv".
În plus, cei doi vor discuta despre summitul NATO care va avea loc în luna iulie, la Washington. Germania se mândreşte cu respectarea în acest an, pentru prima dată, a obiectivului de a aloca bugetului apărării 2% din PIB.
Cei doi lideri ar putea discuta împreună şi despre un posibil acord cu Moscova pentru a permite întoarcerea în SUA a jurnalistului american Evan Gershkovich, reţinut în Rusia, în schimbul eliberării unui cetăţean rus, condamnat în Germania pentru asasinarea unui separatist cecen. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














