#Ucraina Responsabili pro-ruşi, ucişi în bombardamentul ucrainean asupra unei brutării la Lîsîciansk

Cel puţin trei oficiali pro-ruşi din estul ocupat al Ucrainei au fost ucişi în bombardamentul ucrainean asupra unei brutării în oraşul Lîsîciansk, soldat sâmbătă cu 28 de morţi, au anunţat luni autorităţile regionale instalate de Moscova, potrivit AFP.
Kremlinul a calificat mai devreme atacul ucrainean drept un "act terorist monstruos (...) împotriva unor infrastructruri civile", fără a menţiona că printre victime se numără şi oficiali pro-ruşi.
"Ministrul pentru situaţii de urgenţă al Republicii populare Lugansk, colonelul Oleksii Potelehcenko, a fost ucis în bombardamentul brutal asupra brutăriei", a scris pe Telegram un responsabil regional pro-rus, Leonid Pasecinik. Colonelul ucis a luptat în cadrul miliţiilor pro-ruse în Donbas-ul ucrainean începând din 2014, conform aceleiaşi surse.
Au fost de asemenea ucişi în acelaşi atac ucrainean doi consilieri municipali, a precizat la rândul său tot pe Telegram primarul instalat de Moscova la Lîsîciansk, Eduard Sahnenko.
Cele două surse citate nu au precizat însă motivul prezenţei acolo al oficialilor pro-ruşi ucişi şi nici identitatea celorlalte victime.
Oraşul Lîsîciansk din provincia ucraineană Lugansk a fost cucerit de trupele ruse în vara anului 2022, după o bătălie sângeroasă care a durat mai multe săptămâni. Înaintea asaltului rus oraşul avea circa 111.000 de locuitori.
Între timp, cel puţin patru persoane au fost ucise şi o alta rănită luni într-un atac rusesc în centrul oraşului Herson în partea de sud a Ucrainei, a declarat şeful ucrainean al administraţiei militare locale, Roman Mrociko, care a arătat imagini cu o maşină calcinată în care se aflau trei dintre victime, a patra fiind ucisă lângă maşină în urma exploziei provocate probabil de un obuz.
Oraşul Herson, capitala regiunii ucrainene omonime, a fost ocupat de armata rusă în primele zile ale invaziei în februarie 2022, aceasta retrăgându-se de acolo odată cu retragerea din noiembrie în acelaşi an din partea de nord a acelei provincii pentru a-şi stabili defensiva dincolo de fluviul Nipru. De atunci, fiecare tabără controlează un mal al fluviului, iar oraşul Herson este bombardat cu regularitate de armata rusă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia se declară pregătită să medieze între Israel și Iran și să preia uraniul iranian
Rusia este în continuare pregătită să acționeze ca mediator în conflictul dintre Israel și Iran, iar propunerea anterioară a Moscovei de a prelua și stoca uraniul iranian în Rusia rămâne pe masă, dar bombardamentele israeliene asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au complicat situația, a transmis luni Kremlinul, potrivit Reuters.
Iranul acuză Israelul că a lovit un spital și denunță o 'crimă de război'
Iranul a acuzat luni Israelul că a lovit un spital din vestul țării, denunțând o 'crimă de război', relatează AFP și dpa. 'Spitalul Farabi, situat în orașul Kermanshah, din vestul Iranului, a fost vizat de atacurile agresive ale regimului israelian', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmail Ba
Israelul susține că a obținut supremația aeriană deasupra Teheranului
Forțele armate israeliene au anunțat luni că au obținut controlul asupra spațiului aerian al capitalei iraniene Teheran și au distrus o treime din rampele de lansare ale rachetelor sol-sol ale Iranului în urma loviturilor aeriene de duminică noaptea, transmite dpa. Generalul Effie Defrin, purtător de cuvânt al armatei, a declarat c
Iran: Parlamentul pregătește un proiect de lege ce ar putea duce la ieșirea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieșirea din Tratatul de neproliferare nucleară, a indicat luni Ministerul de Externe iranian, reiterând totodată poziția oficială a Teheranului împotriva dezvoltării armelor nucleare, a consemnat Reuters. ''Având în ve
Instalația nucleară iraniană de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, constată AIEA după atacul israelian
Instalația nucleară de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, potrivit informațiilor de care dispune Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în urma atacului întreprins de Israel pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu bomba atomică, informează AFP. ''Nu au existat acolo distrugeri
Croația trebuie să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii și discriminărilor, atenționează Consiliul Europei
Croația, chiar dacă în ultimii ani a făcut progrese în lupta contra discriminărilor, trebuie ''să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii, discriminării și profilării rasiale'', a atenționat luni Consiliul Europei, informează AFP. Aceste discursuri vizează în special ''membrii comunității LGBTQI,
Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare
Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează dpa. Conform unui comunicat emis luni, vase israeliene au interceptat opt vehicule aeriene de tip rachetă, fără pilot, lansate în cursul nopții din Iran. Sist
Turcia: Primarul de opoziție al Istanbulului a compărut în fața justiției pentru critici la adresa procurorului general
Primarul de opoziție al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în detenție de la sfârșitul lui martie ''pentru corupție'', a compărut luni în fața unui tribunal din Istanbul, acuzat că a încercat să îl intimideze pe procurorul general al orașului, informează AFP. Primarul destituit, principalul opozant al p
Franța închide standurile a patru companii israeliene la Salonul Aeronautic de la Paris
Franța a închis standurile celor mai mari patru firme israeliene la Salonul Aeronautic de la Paris-Le Bourget, aparent din cauză că erau expuse arme ofensive, transmite Reuters luni. O sursă a agenției a afirmat că ordinul de închidere a fost dat de autoritățile franceze după ce companiile vizate nu s-au conformat cu o instrucțiune
Coreea de Sud: O bază militară americană s-a redeschis după o modernizare de 2,2 milioane USD
Cartierul general al unei unități militare americane din Coreea de Sud s-a redeschis luni după o modernizare de 2,2 milioane de dolari americani care a vizat extinderea capacităților operaționale, a anunțat armata SUA, citată luni de agenția de presă sud-coreeană Yonhap.
UE îndeamnă G7 la evitarea protecționismului, în ajunul unui summit din Canada ce se anunță tensionat
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat duminică G7 ''să evite protecționismul'', la începutul unui summit în Canada sub tensiune din cauza fricțiunilor între aliați și temerii privind o escaladare în Orientul Mijlociu după trei zile de conflict între Iran și Israel, informează AFP.
Marea Britanie: MI6 va fi în premieră condus de o femeie
Faimosul serviciu britanic de informații externe MI6 va fi în premieră condus de o femeie: Blaise Metreweli îi va succeda lui Richard Moore, care își va părăsi postul în toamnă, informează AFP, dpa și Reuters. În prezent, Metreweli ocupă funcția de director general al secției ''Q'', responsabi
Președintele chinez Xi Jinping se deplasează în Kazahstan în ajunul summitului China-Asia Centrală
Președintele chinez Xi Jinping se deplasează luni la Astana, în Kazahstan, unde va participa la cea de-a doua ediție a summitului China-Asia Centrală, potrivit agenției de presă oficiale Xinhua, citată de AFP. China și-a intensificat în ultimii ani eforturile diplomatice în Asia Centrală, regiune bogată în hidrocarburi
O clădire a reprezentanței diplomatice americane din Tel Aviv a fost avariată ușor în urma loviturilor iraniene
Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a declarat luni că o clădire a reprezentanței sale diplomatice la Tel Aviv a fost avariată ușor în urma loviturilor iraniene din timpul nopții, informează AFP. S-au înregistrat ''câteva pagube minore cauzate de undele de șoc ale atacurilor cu rachete iraniene l&acir
Lumea se confruntă cu o nouă cursă a înarmării nucleare, atenționează SIPRI
Principalele state dotate cu arme nucleare au continuat să își modernizeze arsenalele anul trecut, deschizând calea către o nouă cursă a înarmărilor nucleare, a avertizat Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) într-un raport publicat luni, citat de AFP. Puterile nucleare, în special St