#Ucraina / Parlamentul de la Kiev a cerut refacerea proiectului de lege privind mobilizarea
Deputaţii ucraineni au amânat joi examinarea unui controversat proiect de lege asupra mobilizării militare, în timp ce armata se confruntă cu problema completării rândurilor sale după aproape doi ani de război cu Rusia şi preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut bărbaţilor ucraineni care au părăsit ţara să revină în Ucraina pentru a lupta pe front sau pentru a lucra şi plăti impozite, relatează agenţiile France Presse şi EFE.
În Ucraina are loc de mai multe săptămâni o dezbatere intensă pe acest subiect. Armata ucraineană a suferit pierderi a căror amploare este păstrată secretă şi, spre deosebire de perioada de început a războiului, mai găseşte greu voluntari.
Un proiect de lege pregătit de guvern urma să fie examinat joi în primă lectură de parlament. Dar, după o reuniune cu uşile închise cu comandamentul militar, deputaţii au decis să retrimită textul pentru a fi elaborat din nou. "La finalul reuniunii, proiectul de lege a fost retrimis iniţiatorului", a declarat David Arahamia, şeful grupului parlamentar al partidului preşedintelui Volodimir Zelenski.
"Înţelegem cererea comandamentului militar şi suntem gata să-i răspundem. Dar nu toate regulile pot fi acceptate. Unele dispoziţii pur şi simplu încalcă drepturile omului, altele nu sunt formulate optim", a explicat politicianul citat.
Sistemul actual de mobilizare este considerat injust, ineficient şi adesea corupt, în timp ce se intensifică apelurile pentru demobilizarea celor care luptă de mult timp şi familiile soldaţilor aflaţi pe front au participat la mitinguri pentru a cere lăsarea lor la vatră.
Preşedintele Zelenski, care în august i-a demis pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani, a anunţat luna trecută că armata a propus mobilizarea a încă 450.000-500.000 de soldaţi pentru a putea face faţă celor circa 600.000 de soldaţi ruşi desfăşuraţi în teritoriile ucrainene ocupate.
Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a precizat că în stabilirea acestei cifre au fost avute în vedere "penuria actuală, instruirea noilor unităţi şi previziunea pierderilor" pentru anul 2024.
Efectivele armatei ucrainene numără aproximativ 850.000 de militari. Deşi numărul celor trimişi pe front şi pierderile nu sunt dezvăluite, orice ucrainean poate să vadă cum în cimitire au crescut sectoarele militare. O estimare americană, care datează din august anul trecut, indica atunci circa 70.000 de morţi şi 120.000 de răniţi în rândul trupelor ucrainene.
Pentru a găsi noi recruţi, patrule formate din poliţişti şi militari ucraineni periază străzile şi locaţii precum baruri şi restaurante, unde abordează bărbaţii aparent apţi pentru armată cărora le înmânează citaţii pentru încorporare.
Deocamdată niciun calendar pentru procesul de adoptare a noii legi a mobilizării nu a fost făcut public, iar examinarea amendamentelor ar putea dura zile sau săptămâni.
Proiectul de lege retrimis acum pentru a fi reexaminat prevede scăderea vârstei de mobilizare de la 27 la 25 de ani, simplificarea procedurilor de înrolare, noi sancţiuni pentru cei care caută să se sustragă, cum ar fi restricţii de obţinere a permisului de conducere sau interdicţia de a efectua tranzacţii imobiliare, stabileşte termene şi condiţii concrete pentru ca toţi bărbaţii care au vârsta de încorporare, inclusiv cei stabiliţi în străinătate, să se înregistreze la centrele de recrutare. În schimb, textul propus limitează la trei ani perioada serviciului militar pe timp de război, perioadă în prezent nelimitată.
Preşedintele Zelenski a vorbit joi la o conferinţă de presă în Estonia despre situaţia bărbaţilor ucraineni care au părăsit ţara, unii în mod ilegal, pentru a nu fi încorporaţi în armată şi le-a cerut să revină în Ucraina, fie pentru a lupta pe front, fie pentru a lucra şi plăti impozite.
"Dacă au vârsta de mobilizare, ei ar trebui să ajute Ucraina. Şi ar trebui să fie în Ucraina", a răspuns Zelenski la conferinţa de presă comună cu şefa guvernului eston Kaja Kallas, după ce a fost întrebat dacă a discutat cu aceasta din urmă despre repatrierea bărbaţilor ucraineni care pot servi în armată.
Preşedintele ucrainean nu a spus în mod explicit dacă Estonia sau celelalte ţări care găzduiesc refugiaţi ucraineni ar trebui să-i retrimită în Ucraina pe bărbaţii care se sustrag mobilizării, în schimb a subliniat că aceia care nu muncesc şi nu plătesc impozite în Ucraina nu contribuie la apărarea ţării. El a adăugat că nu toţi bărbaţii care au vârsta de mobilizare trebuie în mod necesar să lupte pe front, întrucât în spatele fiecărui soldat există mai mulţi civili care desfăşoară alte activităţi şi contribuie la buget.
Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. Totuşi, mulţi bărbaţi ucraineni au reuşit să părăsească ţara. Numai în Germania, din cei circa un milion de refugiaţi ucraineni, aproximativ 190.000 sunt bărbaţi cu vârste între 18 şi 60 de ani. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














