#Ucraina / Kremlinul acuză SUA că exercită presiuni asupra Europei în privinţa confiscării activelor ruseşti
Kremlinul a acuzat joi SUA că încearcă să exercite presiuni asupra ţărilor europene pentru a susţine ceea ce consideră că este o idee ilegală, respectiv confiscarea de active ruseşti îngheţate pentru a ajuta la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters.
Conform RIA, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la informaţii apărute în media americane, care sugerează că administraţia Biden ar fi susţinut, în principiu, o lege propusă de SUA pentru a facilita o astfel de confiscare.
"Ele (SUA) încearcă să pună presiune pe europeni. Există o situaţie foarte paradoxală aici, dat fiind faptul că majoritatea activelor noastre se află în Europa şi nu în America", a declarat Peskov, citat de RIA.
Europa se va confrunta cu consecinţe juridice "inevitabile" dacă va ceda presiunilor americane, a avertizat el.
De asemenea, RIA l-a citat pe Peskov spunând că Moscova nu a fost informată despre o asemenea evoluţie.
Peskov a reacţionat astfel la informaţii publicate miercuri de Bloomberg, potrivit cărora administraţia preşedintelui american Joe Biden susţine o lege care i-ar permite să confişte o parte din activele ruseşti îngheţate pentru a contribui la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei.
După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în februarie 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi cu Ministerul de Finanţe rus, blocând aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele suverane ruseşti în Occident.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat anterior că Moscova are o listă de active americane, europene şi de altă natură care ar fi confiscate dacă ţările occidentale ar merge mai departe cu planurile de confiscare a activelor ruse.
Se aşteaptă ca liderii Grupului celor şapte cele mai industrializate state din lume (G7) să discute luna viitoare o nouă teorie juridică care ar permite confiscarea activelor ruseşti, au declarat la sfârşitul anului trecut două surse familiare cu aceste planuri şi un oficial britanic.
Peskov a declarat că orice astfel de demers al Occidentului ar echivala cu un "furt", ar încălca dreptul internaţional şi ar submina monedele de rezervă, sistemul financiar global şi economia mondială. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump distribuie un video cu un bărbat ucis de un tigru într-o grădină zoologică din Marea Britanie
Președintele american Donald Trump a distribuit marți pe rețeaua sa de socializare Truth Social un video care arată secundele premergătoare morții unui bărbat atacat de un tigru la o grădină zoologică britanică, cu titlul: 'Nu te juca niciodată cu natura!', relatează AFP. În ciuda indignării online stârnite de această postare, Trump a insis
#Ucraina: Infrastructura energetică, lovită de rachete rusești la Kiev (autorități)
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete rusești, conform autorităților, inclusiv infrastructura energetică din Kiev, în ciuda anunțului președintelui american Donald Trump privind un armistițiu în ceea ce privește astfel de lovituri, relatează AFP. Jurnaliștii AFP din Kiev au auzit explozii puternice. Primarul
Diplomație și afaceri pentru Rubio în Asia Centrală și de Sud săptămâna viitoare
Secretarul de stat american Marco Rubio va conduce o delegație numeroasă de oameni de afaceri în Uzbekistan săptămâna viitoare, unde va participa, de asemenea, la o reuniune ministerială a cinci țări din Asia Centrală, a anunțat marți diplomația americană, citată de AFP. 'Cu ocazia acestei vizite istorice, secretarul Rubio va c
Procedura de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Von der Leyen salută o nouă etapă
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, Bruxellesul și Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state membre, notează AFP. 'Viitorul Ucrainei și al Republicii Moldova este în Uniunea noastră. Și le vom însoți la fiecare pas pe
Skopje cere arestarea unei femei fugită în Bulgaria, tensiuni între cele două țări
Macedonia de Nord a lansat marți un mandat internațional de arestare pe numele unei femei care a fugit în Bulgaria în timp ce era judecată pentru un accident rutier mortal, un caz care tensionează și mai mult relațiile dintre cele două țări, notează AFP. Iva Mihailova, 23 de ani, cu dublă cetățenie macedoneană și bulgară, este jude
Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street
Premierul britanic Andy Burnham îl va primi miercuri pe Volodimir Zelenski la Downing Street, dorind să-și arate sprijinul 'neclintit' pentru șeful statului ucrainean, criticat recent de președintele american Donald Trump, a anunțat guvernul britanic, relatează AFP. Liderul laburist va promite în cadrul acestei întâlniri 'să
Două nave lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă)
Un tanc petrolier și un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul conflictului dintre Statele Unite și Iran, a raportat marți agenția britanică de siguranță maritimă UKMTO, relatează AFP. Investigațiile sunt în desfășurare, a afirmat agenția, fără a preciza dacă a
Cererea de aderare a Ucrainei la UE: O nouă rundă de negocieri
Uniunea Europeană (UE) a deschis marți noi capitole de negociere cu Ucraina, marcând o etapă-cheie în drumul lung al Kievului pentru a se alătura blocului celor 27 de țări membre, notează AFP. Această etapă intervine după ce parlamentarii ucraineni au adoptat o legislație pentru protejarea drepturilor minorităților naționale, elimi
Curtea Supremă va examina un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele DOGE
Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a decis marți să examineze în cursul sesiunii sale actuale un recurs al administrației Trump împotriva accesului la dosarele Comisiei pentru Eficiența Guvernamentală (DOGE), lansată în 2025 de miliardarul Elon Musk, notează AFP. Această comisie, însărcinată d
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete lansate asupra estului regatului (coaliția)
Coaliția militară condusă de Riad în sprijinul guvernului recunoscut internațional din Yemen a anunțat marți că a interceptat și distrus două rachete balistice trase de către rebelii houthi pro-iranieni asupra estului regatului, notează AFP. 'Interceptarea și distrugerea unei rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi &ici
Suspectul care intenționa să îi asasineze pe premierul și ministrul apărării din Polonia deținea bombe artizanale
Un bărbat suspectat de pregătiri pentru asasinarea premierului Donald Tusk și ministrului polonez al apărării , Wladyslav Kosiniak-Kamysz, avea în apartament mai multe bombe artizanale, a declarat marți un purtător de cuvânt al procuraturii din Polonia, conform AFP. Autoritățile au găsit circa zece astfel de obiecte în locuin
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa sa sau a libertății de navigație în Marea Roșie
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa securității sale sau a libertății de navigație în Marea Roșie și în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a avertizat marți Consiliul de miniștri de la Riad, prezidat de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, relatează AFP. Consiliul a promis că rebelii houthi din Yemen vor răspund
Albania: Ciocniri între poliție și studenți, la Tirana
Poliția a folosit marți gaze lacrimogene și tunuri cu apă în capitala Albaniei, Tirana, împotriva a sute de studenți care manifestau pentru a cere demisia premierului Edi Rama și condiții mai bune în educație, relatează AFP și Reuters. Unii manifestanți au aruncat cu pietre și au spart ferestrele sediului Ministerului Educați
Franța/Protestele elevilor: 480.000 de persoane au manifestat marți în țară
Aproximativ 480.000 de persoane au manifestat în Franța marți, o nouă zi de mobilizare a liceenilor, a anunțat intersindicala organizațiilor de studenți și liceeni într-un mesaj transmis presei, relatează agențiile France Presse și Reuters. Marțea trecută, în timpul precedentei zile de manifestații, între 266.000, potri
Rusia a reținut în Sahalin un jurnalist japonez sub suspiciunea de spionaj
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat marți reținerea în insula Sahalin (Extremul Orient rus) a unui jurnalist japonez de la publicația Hokkaido Shimbun sub acuzația de spionaj, relatează EFE, AFP și Reuters. ''Ca urmare a activităților operative, s-a stabilit că el colecta informații despre capacitatea defens














