logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2023 Dimitrie Popescu, Argentina Menis, Nicolae Neagoe, între pierderile sportului românesc în 2023

Imagine din galeria Agerpres

Campionul olimpic Dimitrie Popescu, vicecampioana olimpică Argentina Menis şi Nicolae Neagoe, care a câştigat singura medalie olimpică a României la Jocurile de iarnă, alături de Ion Panţuru, sunt printre cele mai mari pierderi umane suferite de sportul românesc în 2023.

Fotbalul s-a despărţit şi el de câteva nume importante, dintre care se remarcă foştii dinamovişti Victor Nunweiller, Doru Popescu, Dorel Zamfir.

Un alt nume cunoscut aflat pe lista celor care ne-au părăsit este Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box.


Cele mai importante pierderi umane ale sportului românesc în 2023:
IANUARIE
17 ianuarie: Fostul antrenor Mugur Niculescu, cel care a condus atât prima reprezentativa feminină, cât şi echipa naţională de junioare a României, moare la vârsta de 77 de ani. Cu selecţionata de junioare a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 1988, disputat în Italia.

20 ianuarie: Fostul fotbalist Lucian Todea s-a stins la vârsta de doar 36 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Mijlocaşul a îmbrăcat tricoul echipei UTA timp de doua sezoane, între 2006 şi 2008. A mai evoluat în carieră la CSM Râmnicu Vâlcea, Minerul Lupeni, CS Lotus Băile Felix şi CS Oşorhei.

FEBRUARIE
28 februarie: Fotbalistul spaniol Pelayo Novo Garcia, fost jucător al echipei CFR Cluj în 2017, moare la doar 32 de ani, lovit de un tren în oraşul La Corredoria, din regiunea Oviedo. Fostul fotbalist se retrăsese din activitate în 2018 în urma unui alt accident, după ce căzuse de la etajul trei al unui hotel. El a fost legitimat doar câteva luni la CFR, fără a juca vreun meci oficial.

MARTIE
3 martie: Aruncătoarea de disc Argentina Menis, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice din 1972 şi cu argint la Europenele din 1974, a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani. Ea a cucerit şi două medalii de argint la Universiadele din 1973 (Moscova) şi Roma (1975).

 


Foto: (c) RADU CRISTESCU/AGERPRES/FOTO ARHIVA ISTORICA



12 martie: Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani. Obreja a fost un boxer valoros, cucerind o medalie de argint la categoria semimijlocie la Europenele din 1989 şi una de bronz la Mondialele din acelaşi an. Multiplu campion naţional, Obreja a participat şi la JO de la Los Angeles, din 1984. În 2004, Obreja a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box, îndeplinind în acelaşi timp diferite funcţii în federaţiile europeană şi internaţională a boxului amator. În 2018 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în Gala Bute.

 



20 martie: Fostul mare baschetbalist Mihai Dimancea s-a stins din viaţă la vârsta de 83 de ani. A cucerit patru titluri naţionale (1963, 1964, 1966 şi 1967) şi o Cupă a României (1966) cu Steaua. La echipa naţională a avut 45 de selecţii şi a evoluat la Universiada de vară din 1965 şi la Campionatul European din 1969. Şi-a încheiat cariera de jucător în 1973 şi a fost managerul echipei care a cucerit ultimul titlu naţional din palmaresul Stelei, în 1991.

22 martie: Fostul portar John Adrian Ene s-a stins din viaţă la vârsta de 52 de ani. John Ene a îmbrăcat tricoul echipei FC Braşov între 1991 şi 1996, ani în care a evoluat în peste 70 de meciuri. El a început fotbalul la Steaua Bucureşti, club care l-a şi format, apoi a jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Dunărea Giurgiu. Pentru o scurtă perioadă a jucat şi în Albania.

APRILIE
19 aprilie: Fostul portar Victor Nunweiller a decedat la vârsta de 81 de ani. Născut pe 13 mai 1942, Victor Nunweiller a evoluat pe postul de portar la Dinamo, Victoria, Dinamo Obor şi Universitatea Cluj.

 



23 aprilie: Radu Cosaşu, decanul presei sportive româneşti, a încetat din viaţă la 92 de ani, la Spitalul "Elias" din Bucureşti. A deţinut rubrici la ziarul Sportul, a fost redactor-şef la Fotbal Plus şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.

29 aprilie: Moare, la 81 de ani, fostul bober Nicolae Neagoe, care împreună cu pilotul Ion Panţuru a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grenoble (1968), singura medalie olimpică a României la Jocurile Olimpice de Iarnă. Are şi un titlu de campion european.

IUNIE
29 iunie: Fostul baschetbalist Gabriel Calancea a încetat din viaţă, la doar 56 de ani. Şlefuit de antrenorul Mărţişor Hondrilă, Gabriela Calancea a fost convocat la loturile naţionale de juniori, reprezentând România. În 1985, împreună cu fratele său Daniel, s-a mutat la Braşov, urmând cursurile Facultăţii de Electrotehnică. În oraşul de sub Tâmpa, cei doi au devenit printre cei mai importanţi jucători ai prim-divizionarei CSU, echipa la care au jucat până la finalul carierei.

 



IULIE
13 iulie: Ion Crăciun, fost portar şi antrenor de valoare în handbalul românesc, se stinge la vârsta de 67 de ani. A obţinut o medalie de bronz cu naţionala feminină de tineret la Campionatul Mondial din 2016. A antrenat, printre altele, echipele CSM Medgidia, HC Minaur Baia Mare, CS Tomis Constanţa, HCM Constanţa, Neptun Constanţa, Corona Braşov.

AUGUST
18 august: Fostul jucător Ştefan Stan s-a stins la vârsta de doar 35 de ani, după ce în 2019 suferise un accident rutier grav. Fost component al loturilor naţionale de juniori U18, U19 şi U20 ale României, Ştefan Stan a început rugby-ul la juniorii clubului RC Griviţa, ca în ultimul an de juniorat să evolueze pentru echipa Liceului ''Aurel Vlaicu''. La începutul senioratului a plecat în Germania, unde a jucat timp de trei ani la Stusta Munchen, după care a revenit în ţară, pentru o scurtă perioadă, la Timişoara. S-a mutat în Spania pentru a evolua la Jaen, ca apoi să se întoarcă la Bucureşti unde a jucat timp de patru sezoane la Olimpia, după care, pentru perioade scurte de timp a jucat la Pantelimon şi Dinamo. Ştefan Stan şi-a încheiat cariera de jucător la Sportul Studenţesc, pentru care a jucat ultimul meci în luna mai 2018, în finala Diviziei A, chiar cu RC Griviţa, echipa clubului care l-a format.

15 septembrie: Fostul atacant dinamovist Doru Popescu s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Născut pe 29 martie 1949 la Baia de Aramă, în Mehedinţi, Doru Popescu a câştigat la începutul anilor '70 două titluri de campion cu Dinamo, în 1971 şi 1973. El a înscris 22 de goluri în 88 de meciuri pentru Dinamo Bucureşti în prima divizie de fotbal a României, între 1969 şi 1973.

26 septembrie: Fostul fotbalist şi antrenor braşovean Adrian Hârlab a decedat la vârsta de 75 de ani. Hârlab a evoluat ca fundaş la Steaua Roşu Braşov, iar ca antrenor a pregătit mai multe echipe din Braşov, printre care FC Braşov, Forex şi Corona. De asemenea, a fost şeful departamentului de scouting la Kids Tâmpa.

OCTOMBRIE
3 octombrie: Fostul luptător şi antrenor Constantin Alexandru a încetat din viaţă la 83 de ani. Multiplu medaliat la juniori şi seniori în anii '50-'60, Constantin Alexandru a avut o contribuţie importantă, în 1962, la promovarea în Divizia A a echipei de greco-romane a Rapidului. La nivel de juniori a fost unul dintre cei mai buni antrenori din România.

6 octombrie: Dorel Zamfir, fost fotbalist al echipelor FC Argeş, Farul Constanţa, Dinamo şi Steaua, a decedat la vârsta de 62 de ani. După ce a activat la Farul, Dinamo şi Steaua, în 1983 a ajuns la FC Argeş unde a jucat timp de 6 ani, perioadă în care a adunat 196 de meciuri şi 17 goluri în tricoul alb-violet. În perioada în care activa la Dinamo, în 1981, Dorel Zamfir a participat cu naţionala U20 a României la Cupa Mondială Under-20 din Australia, unde "tricolorii" au obţinut medaliile de bronz.

12 octombrie: Fostul baschetbalist şi antrenor Virgiliu Căpuşan a încetat din viaţă la doar 65 de ani, după o lungă suferinţă. Căpuşan a fost component de bază al echipelor naţionale ale României, atât la juniori, cât şi la seniori. El are în palmares 11 titluri de campion naţional la seniori cu Steaua Bucureşti, echipă căreia i-a fost fidel pe durata întregii cariere. Ca antrenor a activat la CS Otopeni, Concordia Chiajna şi, în ultimii ani, la prim-divizionara feminină Agronomia Bucureşti.

17 octombrie: Ferenc Ballo, o figură emblematică a luptelor libere româneşti, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani. Născut la data de 22 octombrie 1932 în comuna Ciumani (jud. Harghita), Ballo a fost primul sportiv român medaliat la lupte libere la Campionatele Europene şi Mondiale, precum şi un mentor pentru multe generaţii.

NOIEMBRIE
5 noiembrie: Fostul fotbalist Imre Biro moare la vârsta de 65 de ani. Fost jucător la Universitatea Cluj, Biro a avut o selecţie în naţionala României.

11 noiembrie: Fostul campion olimpic Dimitrie Popescu a încetat din viaţă la vârsta de doar 62 de ani. Cel mai valoros trofeu din carieră a fost titlul olimpic cucerit în 1992, la Barcelona, în proba de patru rame cu cârmaci (4+). La aceeaşi ediţie a JO, Popescu a obţinut medalia de bronz în proba de doi rame cu cârmaci (2+). Medalii olimpice de argint a câştigat tot în proba de dublu rame la JO de la Los Angeles din 1984, dar şi în proba de patru rame la JO de la Seul, în 1988. În 1989, a fost campion mondial cu echipajul de patru rame şi a obţinut medaliile de argint la dublu rame la Campionatele Mondiale din 1985 şi din 1996. După retragerea din activitatea competiţională a devenit antrenor la CSA Steaua, iar din 1997 a fost antrenor la lotul olimpic de canotaj al României.

 



DECEMBRIE
5 decembrie: Fostul fotbalist Adrian Petrache a încetat din viaţă marţi seara, la vârsta de 64 de ani. Adrian Petrache, fosta glorie a fotbalului brăilean, a fost unul dintre cei mai buni executanţi ai loviturilor libere din România între anii 1979-1989.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Afisari: 307

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 23-09-2026 13:44

Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu

Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac

Sport Intern 22-09-2026 16:06

Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri

Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica

Sport Intern 22-09-2026 16:02

Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă

Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm

Sport Intern 22-09-2026 14:35

#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even

Sport Intern 21-09-2026 22:58

VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda

Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c

Sport Intern 21-09-2026 20:14

Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început

Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î

Sport Intern 21-09-2026 20:09

Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă

Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S

Sport Intern 21-09-2026 13:11

Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol

Sport Intern 21-09-2026 13:07

Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO

Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons

Sport Intern 20-09-2026 23:44

Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național

CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol

Sport Intern 20-09-2026 22:34

Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul

Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And

Sport Intern 20-09-2026 20:13

Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov

Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov

Sport Intern 20-09-2026 19:42

Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al EHF European Cup

AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice, cu scorul de 26-24 (11-13), duminică seara, în Nova PG Arena, în manșa secundă a primului tur. Potaissa a câștigat și prima manșă, cu 24-20, ambele desfăș

Sport Intern 20-09-2026 19:14

Fotbal: Denis Drăguș, accidentat, va rata meciurile din Liga Națiunilor

Atacantul Denis Drăguș (FCSB), accidentat în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova (0-5), sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii de fotbal, va ratat cele patru meciuri pe care naționala României le va susține în perioada următoare în Liga Națiunilor, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. Denis Dr

Sport Intern 20-09-2026 18:47

Handbal feminin: Victorie frumoasă pentru Gloria Bistrița, cu Odense, în Liga Campionilor

Gloria Bistrița a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, iar în prima repriză a avut chiar și cinci goluri avans (11-6), &ic