logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O imagine înfăţişând copii din Ucraina, desemnată Fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania

Image

O imagine care are în centru optimismul specific copilăriei pe fundalul războiului declanşat de Rusia în Ucraina a fost desemnată Fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania, informează DPA.

Fotografia câştigătoare, semnată de fotograful polonez Patryk Jaracz, înfăţişează trei fetiţe pe o pajişte din vestul Ucrainei. Una dintre fetiţe învaţă să meargă pe bicicletă, în timp ce în fundal, un nor de fum negru se înalţă de la un depozit de petrol. Fotografiile câştigătoare au fost prezentate joi la Berlin.

Jaracz a captat ''o scenă foarte emoţionantă, cu un contrast foarte opresiv'', a spus directoarea UNICEF, Elke Büdenbender, soţia preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

''Războiul planează peste existenţa cotidiană a copiilor asemenea unui nor întunecat''. În acelaşi timp, sugerează şi speranţă.

Premiul al doilea a fost câştigat de fotograful german Oliver Weiken, care a documentat exploatarea prin muncă a copiilor din Afganistan.

Natalia Saprunova, o fotografă născută în Rusia şi care a imortalizat copii ai unei populaţii indigene din Rusia, a fost recompensată cu premiul al treilea.

Alte şapte creaţii vor fi premiate, printre care şi o serie de imagini despre un câine diabetic pe nume Enya şi proprietarul acestuia, Johannes, în vârstă de 11 ani.

O dată pe an, UNICEF Germania premiază fotografii şi fotoreportaje care documentează într-un mod excepţional personalitatea şi condiţiile de trai ale copiilor în cadrul unei competiţii internaţionale.

Imaginile vor fi expuse public la Willy Brandt House în Berlin, de la începutul lui februarie. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: unicef.de

Afisari: 78

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d