#Ucraina: Trupele ucrainene se confruntă cu o penurie de muniţie de artilerie şi au redus unele operaţiuni (general)
Trupele ucrainene din linia întâi se confruntă cu o penurie de obuze de artilerie şi au redus unele operaţiuni militare din cauza lipsei de asistenţă din străinătate, a declarat un responsabil militar ucrainean pentru agenţia de presă Reuters.
Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski a făcut aceste declaraţii în contextul în care republicanii din Congresul SUA ţin în suspans aprobarea unui nou pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari, iar Ungaria a blocat o finanţare de 50 de miliarde de euro din partea UE pentru Kiev, care continuă să combată invazia Rusiei lansată în februarie 2022.
"Există o problemă cu muniţia, în special cu obuzele post-sovietice - adică de 122 mm, 152 mm. Astăzi, aceste probleme există pe toată linia frontului", a explicat el într-un interviu.
Potrivit lui Tarnavski, deficitul de obuze de artilerie este o "problemă foarte mare", iar diminuarea ajutorului militar străin are un impact asupra câmpului de luptă.
"Volumele pe care le avem astăzi nu ne sunt suficiente în momentul de faţă, având în vedere nevoile noastre. Prin urmare, redistribuim. Replanificăm sarcini pe care ni le-am stabilit şi le diminuăm pentru că trebuie să avem resurse pentru ele", a spus el, fără a oferi detalii.
Remarcile sale subliniază dependenţa Kievului de ajutorul militar occidental pentru a lupta cu trupele ruse de-a lungul frontului de 1.000 de kilometri, la aproape 22 de luni de la debutul celui mai mare conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial.
Forţele ruse se confruntă şi ele cu probleme cu muniţia, a adăugat Tarnavski, fără a preciza la ce fel de probleme se referă.
Trupele ucrainene de pe frontul de sud-est sunt obosite şi au intrat în defensivă în unele zone, dar încearcă să atace în altele, a mai afirmat el, subliniind că forţele ucrainene încă se aşteaptă la victorii, dar ar fi binevenite rezerve pentru a putea face rotaţii şi a beneficia de odihnă.
'În unele zone ne-am mutat (în apărare), iar în unele ne continuăm acţiunile ofensive, şi ne pregătim rezervele pentru viitoarele noastre acţiuni la scară largă", a notat generalul ucrainean.
Tarnavski, comandantul grupării operaţionale 'Tavria', a condus o contraofensivă care a forţat trupele ruse să părăsească oraşul sudic Herson şi partea de vest a fluviului Nipru, în noiembrie 2022, ultimul succes major al Kievului pe câmpul de luptă.
El a avut, de asemenea, un rol proeminent într-o şarjă la scară mai mare în regiunea de sud-est Zaporojie, în acest an, care a înregistrat însă puţine progrese împotriva vastelor tranşee şi câmpuri de mine ruseşti.
Rusia se află în ofensivă în est şi încearcă să încercuiască oraşul strategic Avdiivka, a cărui apărare este supervizată de Tarnavski.
"Intenţia lor (a forţelor ruse - n.r.) se menţine. Singurul lucru e că acţiunile lor se schimbă, tacticile se schimbă. Desfăşoară în mod constant atacuri ", a explicat el.
Potrivit generalului ucrainean, situaţia de la Avdiivka se schimbă "în fiecare zi şi în fiecare noapte", forţele ruse modificându-şi regulat tactica şi obţinând un "succes parţial în unele zone la o adâncime a frontului de aproximativ 1,5 până la 2 km".
"Cred că menţinem ferm aceste linii astăzi", a mai spus el. "Astăzi, inamicul face presiuni cu efectivele. (Ruşilor) nu le-a păsat niciodată şi nu le va păsa de personalul lor", a menţionat Tarnavski.
Oraşul Avdiivka este considerat ca fiind vital pentru obiectivul Rusiei de a prelua controlul deplin asupra celor două provincii estice, Doneţk şi Lugansk - două dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia spune că le-a anexat, dar asupra cărora nu deţine controlul total, notează Reuters.
Niciuna dintre părţi nu a înregistrat câştiguri teritoriale semnificative în acest an, iar luptele sunt în mare măsură unele de uzură.
Tarnavski a mai indicat că toate unităţile caută modalităţi de a oferi personalului perioade de odihnă.
"Astăzi întâmpinăm anumite dificultăţi cu personalul pe care îl avem în prima linie. Da, astăzi (soldaţii) nu sunt atât de viguroşi, nici atât de odihniţi", a admis el, adăugând că fiecare comandant ar trebui să dispună de o rezervă.
Kievul dezbate modalităţi de îmbunătăţire a modului în care se fac recrutările în armată, iar parlamentarii lucrează la legi menite să îmbunătăţească acest proces, dar nu se cunosc încă detalii.
Tarnavski a mai afirmat că venirea iernii - care înseamnă frig, vizibilitate redusă şi lipsă de acoperire cu ajutorul copacilor, care nu au frunziş - constituie o provocare pentru ambele părţi.
"Dar avem mulţi ani de experienţă în desfăşurarea de operaţiuni militare în condiţii de iarnă. Logistica, evacuarea şi deplasarea echipamentelor şi a personalului sunt complicate", a menţionat el.
Ucraina are tot mai mare nevoie de mijloacele necesare pentru a se apăra împotriva atacurilor din ce în ce mai ample ale dronelor ruseşti, dar se bazează pe livrarea avioanelor de luptă F-16 occidentale, a notat generalul ucrainean.
"Cu F-16, va fi total (altfel). După părerea mea, ca ofiţer de infanterie, F-16 este ca un Mercedes în comparaţie cu un Zaporojeţ (o veche maşină sovietică - n.r.)", a spus el. "Toată lumea speră", a adăugat oficialul militar.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














