RETROSPECTIVĂ 2023 Fotbal: Anul ultimului Balon de Aur cucerit de Lionel Messi
Anul 2023 deschide o nouă eră în fotbal, un înainte şi un după Lionel Messi, starul argentinian campion în toate, chiar şi în Cupa Mondială care îi lipsea şi câştigător al Balonului de Aur pentru a opta şi probabil ultima oară în cariera sa, după ce a decis să părăsească fotbalul european şi să plece la Inter Miami, urmând exemplul eternului său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care joacă acum în Arabia Saudită.
La 36 de ani, Messi s-a despărţit în vară de Paris Saint-Germain pentru a se retrage în Satele Unite, într-o competiţie mai puţin solicitantă, mai puţin exigentă. FC Barcelona a sperat într-o întoarcere pe Camp Nou a celui mai mare jucător din istoria sa, dorinţă care s-a dovedit însă imposibilă din cauza situaţiei economice a clubului catalan.
Lionel Messi este încă liderul naţionalei Argentinei, dincolo de banderola propriu-zisă de căpitan, cu turneul Copa America la orizont, care va avea loc în vara anului viitor în SUA, şi o Cupă Mondială 2026 organizată în America de Nord, la care însă prezenţa superstarului argentinian este deocamdată doar la nivel de dorinţă, în condiţiile în care acesta avea 39 de ani la momentul respectiv.
"La Pulga" a traversat oceanul fără regrete, dar cu amintirea de neşters a evoluţiilor sale fantastice pe "Bătrânul Continent", a celor 672 de goluri în 778 de meciuri pentru FC Barcelona, urmate de alte 32 de goluri în 75 de partide pentru PSG şi un total de 129 de goluri în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie la nivel de club de pe planetă, în care a disputat 163 de meciuri.

Sub culorile Argentinei, Messi a adunat 180 de selecţii şi a înscris 106 goluri, fiind cel mai prolific marcator din fotbalul sud-american la nivel de echipă naţională.
Al optulea Balon de Aur pe care l-a primit în luna octombrie va fi, se pare, ultimul din cariera lui Lionel Messi, după cele cucerite anterior în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021. Argentinianul este, de asemenea, finalist pentru premiul The Best, pe care FIFA îl va atribui în în ianuarie, alături de norvegianul Erling Haaland şi de francezul Kylian Mbappe.
Anul 2023 a început cu o nouă aventură şi pentru Cristiano Ronaldo, fostul mare rival al lui Messi din La Liga şi cel mai prolific marcator din istoria clubului Real Madrid. Portughezul s-a despărţit cu scandal de clubul englez Manchester United, după Cupa Mondială 2022 din Qatar, şi a semnat cu saudiţii de la Al-Nassr, pentru un salariu ameţitor, estimat de mass-media la 200 de milioane de euro pe sezon.

Ronaldo, în vârstă de 38 de ani, a câştigat cinci Baloane de Aur (2008, 2013, 2014, 2016 ?i 2017) şi este golgheterul absolut al Ligii Campionilor, cu 141 de goluri, precum şi cel mai bun marcator din fotbalul internaţional.
Plecările lui Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo marchează aşadar sfârşitul unei epoci pentru fotbalul european şi le oferă totodată şansa să se remarce unor jucători precum Erling Haalans, sau Kylian Mbappe.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele UEFA a declarat că încrederea în lumea fotbalului nu a fost încă restabilită
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că încrederea în lumea fotbalului nu a fost restabilită în urma eșecului controversatului plan al FIFA de atragere a investițiilor private. Acestea sunt primele declarații publice ale lui Ceferin de când președintele FIFA, Gianni Infantino, a propus o analiză a modului &
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut dramatic în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse și australianca Maya Joint au fost învinse dramatic de cuplul Ya Hsin Lee (Taiwan)/Qiu Yu Ye (China), cu 1-6, 6-3, 14-12, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Favoritele numărul doi s
Auto - F1: Francezul Isack Hadjar, confirmat de Red Bull și pentru 2027
Pilotul francez Isack Hadjar a fost confirmat de echipa Red Bull ca și coechipier al lui Max Verstappen, și pentru sezonul 2027 de Formula 1, scrie DPA. Hadjar, 21 de ani, care a ratat trei curse din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, va reveni pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, care va avea loc s
Fotbal: A doua ediție a Cupei Messi se va derula la Miami între 25 octombrie și 1 noiembrie
Starul argentinian Lionel Messi a anunțat marți că a doua ediție a Cupei Messi, un turneu care reunește 16 dintre cele mai bune academii de fotbal din lume, se va derula între 25 octombrie și 1 noiembrie la Miami (SUA), scrie EFE. ''Cupa Messi și mai mare! 16 cluburi din 9 țări. Reunește din nou cele mai bune tinere talente din l
Fotbal: Cehul Ondrej Berka va arbitra meciul Suedia - România, din Liga Națiunilor
Cehul Ondrej Berka va arbitra meciul pe care reprezentativa României îl va disputa contra Suediei, de la ora 21:45 (ora României), pe Strawberry Arena din Solna, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți vor fi Matej Vlcek și Kamil Hajek, iar al patrulea oficial a fost delegat
Fotbal: Scrisoarea lui Gianni Infantino către federații este o strategie să fie reales (președintele DFB)
Scrisoarea președintelui FIFA, Gianni Infantino, adresată celor 211 de membri ai organizației în care anunță posibilitatea discutării reformelor din cadrul forului mondial al fotbalului, pe fondul scandalului generat de planul de vânzare a drepturilor comerciale ale Cupei Mondiale, reprezintă doar o simplă strategie ca acesta să fie reales, a spus marți p
Fotbal: Premierul Irlandei, solidar cu selecționerul echipei naționale după declarațiile critice contra Israelului
Prim-ministrul irlandez, Micheal Martin, și-a oferit marți susținerea față de antrenorului echipei naționale de fotbal, după ce acesta a făcut remarci critice la adresa Israelului, cu care Irlanda urmează să se confrunte în Liga Națiunilor, transmite AFP. Selecționerul Irlandei, islandezul Heimir Hallgrimsson, a declarat săptămâna
Volei masculin: Polonia s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Selecționata Poloniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Germania cu scorul de 3-0 (25-23, 25-17, 25-17), marți, la Sofia, relatează AFP. Polonia, campioana en titre a Europei, și-a confirmat statutul de f
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. Într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.














