logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE 'nu este în poziţia' de a lansa negocieri de aderare cu Ucraina, afirmă premierul ungar Viktor Orban

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană "nu este în poziţia" de a lansa negocieri de aderare cu Ucraina, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, la sosirea la Bruxelles la un summit european crucial pentru Kiev, relatează AFP.

"Nu există niciun motiv să discutăm ceva, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile (necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare)", a declarat liderul naţionalist, care se opune, de asemenea, unui sprijin bugetar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Aceste două decizii necesită unanimitatea statelor membre.


"Extinderea este un proces detaliat din punct de vedere juridic şi bazat pe merit. Am stabilit şapte condiţii şi, conform evaluării Comisiei, trei dintre ele nu sunt îndeplinite", a mai declarat Orban. "Deci nu suntem în poziţia să începem negocierile", a continuat el.

"Trebuie să revenim mai târziu la acest subiect, când (condiţiile) sunt îndeplinite", a spus el. "Unii spun că va fi (posibil) în martie", a continuat liderul ungar.

De asemenea, el şi-a exprimat refuzul de a acorda un nou ajutor financiar Ucrainei de 50 de miliarde de euro - sub formă de granturi şi împrumuturi - pentru perioada 2024-2027.

"Dacă vrei bani pe termen lung, o sumă mare de bani, acest lucru trebuie făcut în afara bugetului comun", a mai spus Orban. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Consiliul European din 14-15 decembrie 2023

Afisari: 85

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-06-2026 14:51

Armata israeliană anunță că a lovit periferia sudică a Beirutului; cel puțin un mort, potrivit presei libaneze

Israelul a anunțat că a executat duminică lovituri împotriva periferiei sudice a Beirutului, considerată un bastion al Hezbollah, atacuri în urma cărora, conform presei libaneze, cel puțin o persoană a murit, transmite AFP. Armata a întreprins lovituri 'în cartierul Dahiyeh, la Beirut (...) ca răspuns la tirurile Hezbollah în

Politic Ex 14-06-2026 13:38

Reuters: Proiectul de acord cu SUA include o derogare de la sancțiunile petroliere, limite la programul nuclear, eliberare de active (oficial iranian)

Un oficial iranian de rang înalt a declarat, duminică, pentru Reuters că o versiune finală a memorandumului de înțelegere cu Statele Unite acoperă o serie de subiecte, de la activitatea nucleară a Teheranului până la redeschiderea Strâmtorii Ormuz și derogări din partea SUA de la sancțiunile petroliere, un acord final urmând sa fie discu

Politic Ex 14-06-2026 12:26

Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului

Armata israeliană a emis duminică două ordine de evacuare care vizează 30 de sate din sudul Libanului, înaintea unor atacuri planificate împotriva Hezbollah, în pofida armistițiului în vigoare, transmite AFP. Purtătorul de cuvânt al armatei pentru limba arabă, colonelul Avichay Adraee, a postat două mesaje succesive pe X, al doile

Politic Ex 14-06-2026 11:03

Negocieri SUA-Iran: O delegație din Qatar a ajuns la Teheran

O delegație din Qatar, stat mediator împreună cu Pakistanul între Iran și SUA, a sosit duminică la Teheran în cadrul negocierilor vizând o încetare durabilă a războiului din Orientul Mijlociu, au relatat mass-media iraniene, potrivit AFP. Conform agenției ISNA, un consilier al ministrului de externe al Qatarului a fost trimis &ici

Politic Ex 14-06-2026 08:48

Elvețienii, chemați la urne să se pronunțe cu privire la limitarea populației și la serviciul civil

Elvețienii sunt chemați duminică să se pronunțe cu privire la o inițiativă antiimigrație care propune limitarea populației țării, și cu privire la o propunere guvernamentala de înăsprire a criteriilor de acces la serviciul civil pentru a păstra prioritatea serviciului militar, transmite AFP. În Elveția, marea majoritate a alegătorilor își exp

Politic Ex 13-06-2026 21:58

ONU: Mai a fost luna cu cele mai multe victime civile înregistrate în Ucraina de la începutul războiului

În luna mai, în Ucraina s-a înregistrat cel mai mare număr de victime civile, răniți și morți, de la începutul războiului de agresiune al Rusiei în februarie 2022, conform datelor colectate de observatorii pentru drepturile omului ai ONU, transmite sâmbătă EFE. Astfel, Misiunea ONU de Observare a Drepturilor

Politic Ex 13-06-2026 20:59

SUA și Iran vor avea duminică o întâlnire virtuală pentru a semna acordul (Axios)

Reprezentanți ai Statelor Unite și ai Iranului vor avea duminică o întâlnire virtuală împreună cu mediatorii pakistanezi și qatarezi pentru a semna electronic un acord care să pună capăt războiului și să permită deblocarea Strâmtorii Ormuz, a relatat sâmbătă publicația digitală americană Axios. Acest memorandum de

Politic Ex 13-06-2026 20:33

Trump anunță că acordul cu Iranul pentru a pune capăt războiului va fi semnat duminică

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că duminică va fi semnat acordul cu Iranul pentru a pune capăt războiului, ceea ce va permite redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz, informează EFE. 'Acordul va fi semnat mâine, iar imediat după semnarea lui, Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă pentru toți',

Politic Ex 13-06-2026 19:36

#Ucraina: Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la rețeaua electrică

Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, aflată sub control rus, a fost reconectată sâmbătă la rețea, la aproape trei zile după ce și-a pierdut în întregime alimentarea electrică externă în urma unui atac asupra unui post electric, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează AFP.

Politic Ex 13-06-2026 18:49

Premierii Pakistanului și Qatarului au discutat după anunțul Islamabadului privind iminența unui acord SUA - Iran

Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, și omologul său din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, au discutat la telefon sâmbătă despre recentele evoluții din Orientul Mijlociu, imediat după ce Islamabadul a anunțat că SUA și Iranul sunt pe punctul de a semna un acord de pace ce ar putea fi parafat în 24 de ore, informează EFE.

Politic Ex 13-06-2026 18:12

Coreea de Nord denunță o declarație UE-Coreea de Sud care condamnă legăturile militare ale Phenianului cu Moscova

Coreea de Nord a condamnat sâmbătă un comunicat comun al Coreei de Sud și al Uniunii Europene care denunță cooperarea militară a Phenianului cu Rusia în cadrul războiului din Ucraina, informează AFP. Această declarație, adoptată miercuri în timpul unei vizite a președintelui sud-coreean Lee Jae Myung la Bruxelles, critică 

Politic Ex 13-06-2026 17:34

Ungaria: Viktor Orban, reales în fruntea Fidesz, în pofida înfrângerii suferite de partid la alegerile din aprilie

Politicianul ungar ultranaționalist Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei din 2010 până în mai 2026, a fost reales sâmbătă ca președinte al partidului Fidesz, în primul congres al acestei formațiuni politice după înfrângerea clară suferită la alegerile legislative din aprilie în fața partidului conservator Tisza, transmite EFE.

Politic Ex 13-06-2026 17:20

Trump distribuie pe rețele mesajul premierului pakistanez care afirma că un acord SUA-Iran poate fi semnat în 24 de ore

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a distribuit sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social mesajul publicat anterior de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, în care acesta afirma că în următoarele 24 de ore ar putea fi semnat un acord care să pună capăt războiului din Iran, informează EFE. Președintele Donald Trump a postat o captură

Politic Ex 13-06-2026 16:19

Iranul spune că semnarea memorandumului de la Islamabad cu SUA nu va avea loc duminică

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat sâmbătă, potrivit presei de stat, că momentul exact al semnării memorandumului de la Islamabad cu Statele Unite nu va fi duminică, informează Reuters. 'Trebuie să așteptăm să aflăm data exactă a semnării. Nu va fi mâine, duminică', a declarat pentru I

Politic Ex 13-06-2026 15:53

Rusia: Putin cere guvernului să promoveze dezvoltarea regiunilor ucrainene anexate

Președintele Vladimir Putin a avut sâmbătă o întâlnire prin videoconferință cu guvernul rus, reuniune dedicată integrării regiunilor ucrainene anexate de Rusia - Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson - în care a cerut miniștrilor să promoveze dezvoltarea acestor teritorii până la nivelul restului țării, informează EFE. 'Pâ