#Ucraina Partidul Fidesz cere guvernului ungar să se opună începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE
Fidesz şi alte partide creştin-democrate ungare au prezentat miercuri în parlament o rezoluţie ce solicită executivului de la Budapesta să nu susţină începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europene, în perspectiva unui summit crucial ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, transmit Reuters şi MTI.
''Politica de extindere a Uniunii Europene ar trebui să rămână un proces obiectiv bazat pe reguli şi performanţă. Începerea negocierilor de aderare cu Ucraina trebuie să se bazeze pe un consens între statele membre ale Uniunii Europene. Condiţiile pentru acest lucru nu sunt întrunite astăzi'', arată textul rezoluţiei.
Documentul atenţionează că liderii statelor membre ar trebui să facă întâi o evaluare detaliată asupra modului în care posibila aderare a Ucrainei la blocul comunitar european ar afecta politica de coeziune şi politica agricolă comună ale UE.
Intrarea masivă a cerealelor ucrainene pe piaţa europeană anul trecut a provocat proteste ale fermierilor din state membre est-europene, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia Bulgaria şi România, iar şoferii de camioane polonezi au blocat în ultimele săptămâni mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, cerând UE să reintroducă permise ce limitează tranzitul pentru concurenţii ucraineni.
Potrivit liderului grupului parlamentar al Fidesz, Mate Kocsis, Comisia Europeană nu poate aplica duble standarde.
Parlamentarul ungar a susţinut că întotdeauna ţările candidate au trebuit să îndeplinească toate criteriile de aderare la UE. ''Nu poate exista nicio excepţie, nici ca urmare a curentului politic, nici din consideraţii ideologice'', a spus el.
''Nu putem accepta ca Ucraina să o ia înaintea ţărilor din nordul Balcanilor, care aşteaptă aderarea, în special fără ca Kievul să îndeplinească toate condiţiile pentru începerea negocierilor de aderare, inclusiv pe cele referitoare la situaţia minorităţilor şi la folosirea limbii materne'', a adăugat parlamentarul Fidesz.
Premierul ungar Viktor Orban a cerut marţi retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene din 14-15 decembrie a două decizii esenţiale pentru Ucraina, una referitoare la un sprijin bugetar şi cealaltă la deschiderea negocierilor de aderare la UE.
''Vă cer respectuos să nu ne invitaţi la Consiliul European pentru a decide cu privire la aceste subiecte în decembrie întrucât lipsa evidentă de consens ar conduce inevitabil la un eşec'', a afirmat Orban într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.
Este vorba despre a doua scrisoare de acest fel trimisă recent lui Charles Michel de către Viktor Orban, singurul dintre liderii statelor UE care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după invazia rusă lansată în Ucraina în februarie 2022.
Viktor Orban, care a pus sub semnul întrebării strategia europeană de sprijinire a Kievului şi eficacitatea sancţiunilor contra Rusiei, are posibilitatea de a bloca aceste decizii întrucât este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.
În noiembrie, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat în iunie anul trecut, la câteva luni după declanşarea războiului de către Moscova. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














