logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ROMÂNI CU POVEŞTI/ Preotul Ion Iagăru: Românii sunt altruişti şi solidari; îmi doresc să continuăm să ajutăm

Image

Românii sunt altruişti şi solidari, consideră preotul Ion Iagăru de la Biserica Spitalului Municipal Caracal, din judeţul Olt, cel care a iniţiat şi coordonat numeroase proiecte sociale şi umanitare.

"Sunt fericit şi împlinit că sunt român. Unul dintre motive, ca să păstrăm direcţia vizavi de tot ceea ce înseamnă campanii umanitare, este că s-a dovedit şi se demonstrează că românii sunt altruişti, sunt umani, românii sunt mai solidari decât multe naţiuni. Şi vă mai spun un lucru - chiar zilele acestea vorbeam cu cineva din Olanda care datorită funcţiei călătoreşte şi în Germania şi Danemarca şi spunea: 'Părinte, noi mergem la bisericile noastre din Olanda, din Germania, din Danemarca, îmbrăcaţi în port tradiţional'. Da, în comunităţile româneşti, la biserică se duc aproape toţi îmbrăcaţi în straie naţionale. Este fantastic. Nu vedeţi alte comunităţi mergând în straie naţionale la biserică. La români vezi lucrul acesta, ceea ce este fantastic şi nu ai cum să nu fii bucuros şi împlinit că ai un astfel de neam care nu-şi uită identitatea şi-şi iubeşte ţară", a declarat pentru AGERPRES preotul Ion Iagăru.

 

Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


Datorită campaniilor iniţiate de preotul Ion Iagăru, derulate cu ajutorul voluntarilor din cadrul Asociaţiei ''Fiţi Buni'', de Crăciun şi de Paşte copiilor internaţi în spitale din judeţele Olt, Dolj şi Teleorman le sunt oferite cadouri, bebeluşilor aflaţi în cinci spitale din aceste zone le sunt asigurate lunar şerveţele umede şi scutece de unică folosinţă, iar la Spitalului Municipal Caracal au fost făcute renovări şi achiziţionate materiale şi echipamente pentru diferite secţii.

Pentru a oferi cadouri de sărbători copiilor internaţi în spitale, Ion Iagăru şi Asociaţia ''Fiţi Buni'' au început colecta în această săptămână, iar darurile vor fi oferite în apropierea Crăciunului.

 


Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


"În campania "Zâmbeşte! Familia (noastră) te iubeşte" pregătim daruri pentru copii internaţi în spitale în perioada sărbătorilor, pentru copii din regiunea bulgară Vidin şi pentru copii din familii nevoiaşe. Anul acesta este a zecea ediţie a campaniei. De obicei, noi ne propunem să putem oferi 300 - 400 de pachete cu daruri, dar în final reuşim să oferim 700 - 800 de pachete. La românii din Bulgaria vom merge în a doua zi de Crăciun, vom avea întâlniri la Centrul Cultural Român de la Vidin, la o grădiniţă din cartierul românesc şi apoi în câteva comune din jurul Vidinului", a punctat preotul.

 


Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


Tot prin campanii derulate de preotul Ion Iagăru, cu ajutorul voluntarilor de la Asociaţia ''Fiţi Buni'' şi al enoriaşilor bisericii, copii cu situaţii dificile au primit încălţăminte de iarnă, haine noi, rechizite, iar zeci de familii din mediul rural au beneficiat de dispozitive pentru filtrarea apei. Totodată, zeci de copii cu deficienţe de auz au primit aparate auditive, au fost asigurate lemne pentru încălzire pe timpul iernii pentru familii nevoiaşe şi au fost reparate locuinţe ale unor familii sau persoane aflate în nevoie.

De mai mulţi ani, campaniile preotului din Caracal ajung şi la comunitatea de români de pe Valea Timocului, din Bulgaria, unde sunt distribuite cadouri de sărbători, sunt oferite cărţi în limba română, au loc acţiuni pentru păstrarea identităţii culturale, a istoriei şi tradiţiilor românilor din Bulgaria. Totodată, la Vidin, preotul Ion Iagăru a contribuit la ridicarea un paraclis la spitalul din localitate.

Numeroase campanii de donare de sânge au fost de asemenea iniţiate şi coordonate de preotul Ion Iagăru, precum şi mai multe acţiuni de promovare a sportului şi mişcării care au avut în acelaşi timp şi scopuri caritabile, cum este cazul unor crosuri pentru achiziţia de ghiozdane complet echipate pentru copii din familii sărace.

 

Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


De asemenea, de opt ani, în fiecare vară, copii din familii sărace din România şi anul acesta copii din Bulgaria, de pe Valea Timocului, au fost în tabere la mare, gratuit, tot datorită campaniilor organizate de preotul din Caracal.

Preot de spital de peste 25 de ani, Ion Iagăru s-a implicat în acţiuni caritabile încă de la începutul activităţii, iar succesul demersurilor sale, spune el, se datorează şi eforturilor enoriaşilor bisericii, dar şi membrilor şi voluntarilor Asociaţiei 'Fiţi Buni', condusă de Nicoleta Iagăru (preşedinte) şi Carmen Niţă (vicepreşedinte).

Printre susţinătorii campaniilor iniţiate de preot s-au numărat în ultimii doi ani şi mai mulţi soldaţi portughezi aflaţi la instrucţie la Batalionul Infanterie Romanaţi din Caracal, care au participat în număr mare la întreceri sportive în scop caritabil, la acţiuni de donare de echipamente sportive şi rechizite pentru şcolari.

 

Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


Preotul Ion Iagăru este convins că toate demersurile sale au reuşit datorită credinţei sale, chiar şi atunci când soluţiile nu păreau posibile.

"Îmi doresc să continuăm campaniile noastre, să continuăm să ajutăm. Niciodată, dar niciodată nu s-a întâmplat să nu reuşim. Cât de greu, costisitor, cât de mare a fost efortul sau cât anticipam noi că o să fie bugetul sau nu anticipam, nu ne-a speriat niciodată, pentru că ştim că ne ajută cineva. E acolo, sus, cineva, Dumnezeu, care ne ajută şi Maica Domnului binecuvântează lucrarea. E un citat care mi-a plăcut întotdeauna, de la Maica Tereza: 'Dumnezeu nu te va judeca pentru ceea ce n-ai terminat, te va judeca pentru ceea ce n-ai început'. De ce reuşim? Ne punem în genunchi şi ne rugăm la Maica Domnului şi nu s-a întâmplat până acum, în 30 de ani, să nu avem reuşite. Gândiţi-vă că am cumpărat aparate auditive pentru copii de 10.000 şi ceva de lei şi am reuşit. La un moment dat nu mai vedeam nicio şansă să achităm sumele, că se strânseseră nişte sume destul de mari. A venit cineva şi ne-a ajutat. Nu se întâmplă, nu s-a întâmplat până acum să nu reuşim", a afirmat părintele.

Preotul Ion Iagăru a spus că pe viitor, în afară de continuarea campaniile caritabile deja cunoscute, îşi doreşte să concretizeze un proiect pentru învăţarea limbii române de către copii din comunitatea vlahă din Valea Timocului.

 

Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com

"Mergem constant la Vidin şi de la anul vom avea un proiect pentru învăţarea limbii române, pentru că realitatea este acum aşa: cei care au peste 65 - 70 de ani vorbesc şi înţeleg româneşte, se uită la posturile de televiziune româneşti, mai ales la cele muzicale, cei care au în jur de 35 - 40 de ani înţeleg româneşte foarte bine, dar vorbesc mai puţin bine, iar copiii lor, adică persoanele de 18 - 20 de ani, înţeleg câte ceva, dar ştiu puţine cuvinte. Pentru că ei nu cunosc bine limba română, vrem să ducem carte românească şi să implicăm voluntari cadre didactice", a precizat Ion Iagăru.

De Ziua Naţională, preotul şi familia acestuia au pregătit steaguri pe care le arborează la biserică şi la locuinţă, vor fi prezenţi la ceremoniile organizate de autorităţile din Caracal şi apoi vor sărbători alături de membri ai Asociaţiei ''Fiţi Buni''.

 


Sursa foto: Ion Iagăru/Facebook.com


"Noi, preoţii, suntem implicaţi în manifestările din fiecare localitate, unde se organizează Tedeum, iar eu voi fi prezent la Caracal, la ceremonia ce va avea loc în municipiu. Ziua Naţională e o bucurie pentru toată familia noastră şi băiatul mijlociu ne-a cumpărat un steag mai mare, să-l punem la balcon, iar la biserică am schimbat steagul pe care îl aveam pe catarg cu unul mai mare, de trei metri. După ceremonia oficială, alături de toţi membrii Asociaţiei 'Fiţi Buni' suntem invitaţi la o familie din Cezieni să sărbătorim împreună şi e semn că oamenii apreciază activitatea noastră", a menţionat preotul Ion Iagăru. AGERPRES/(A, AS - autor: Cristina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 440

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 22-10-2026 15:55

Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct

Culte 22-10-2026 14:44

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen

Culte 22-10-2026 11:47

Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni

Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună

Culte 20-10-2026 20:51

Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice

Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom

Culte 20-10-2026 18:43

Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani

Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic

Culte 20-10-2026 16:14

Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor

Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar

Culte 20-10-2026 11:27

Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc

Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț

Culte 20-10-2026 09:43

Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți

Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe

Culte 19-10-2026 12:07

Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică

Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Culte 15-10-2026 15:25

Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria

Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.

Culte 15-10-2026 14:50

Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de

Culte 15-10-2026 13:44

Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'

Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi