MAI: Întrevedere a ministrului Predoiu cu omologul ucrainean; a fost reiterat angajamentul României în consolidarea securităţii transfrontaliere
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reiterat, miercuri, angajamentul României în consolidarea securităţii transfrontaliere, în cadrul unei întrevederi în sistem videoconferinţă cu omologul său ucrainean, Ihor Klymenko.
"Cei doi miniştri au discutat despre priorităţile în cooperarea bilaterală din domeniul afacerilor interne, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere. Demnitarii au salutat decizia ridicării relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, ceea ce a confirmat nivelul foarte bun al relaţiilor româno-ucrainene", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Discuţiile reprezintă o continuare a celor convenite în cadrul primei şedinţei comune a Guvernelor României şi Ucrainei ce a avut loc la Kiev, la 18 octombrie 2023, de a se aprofunda colaborarea sectorială.
"Unul dintre subiectele abordate a fost acela al fluidizării traficului la graniţa româno-ucraineană, interlocutorii fiind de acord că ambele state întreprind în prezent eforturi substanţiale pentru dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere şi pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, în conformitate cu standardele Schengen. În plus, părţile acordă o atenţie deosebită securizării frontierei, fiind apreciată deschiderea şi susţinerea reciprocă în cooperarea operativă dintre structurile de frontieră, precum şi necesitatea întăririi capabilităţilor acestora", arată sursa citată.
Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat importanţa unui dialog constructiv şi deschis între cele două ministere, necesar pentru identificarea unor soluţii eficiente în domeniile de interes reciproc. În context, partea română a reiterat deschiderea pentru dezvoltarea cadrului juridic de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor şi lichidării acestora.
"Ministerul Afacerilor Interne, alături de celelalte autorităţi guvernamentale, va continua să ofere sprijin Ucrainei, în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă, atât timp cât acest lucru va fi necesar", precizează MAI.
Cu acest prilej, oficialul român a reiterat angajamentul ferm al României în susţinerea parcursului european al Ucrainei şi disponibilitatea Ministerului Afacerilor Interne de a se implica activ în susţinerea demersurilor.
Potrivit sursei amintite, ministrul Klymenko a mulţumit părţii române pentru sprijinul "constant şi multidimensional" acordat de România încă din prima zi a războiului şi pentru "susţinerea neclintită" în cadrul formatelor multilaterale de discuţii.
"Avem în curs o serie de acţiuni de cooperare şi susţinere a autorităţilor ucrainene pe liniile de competenţă legală a MAI. Desfăşurăm protecţia şi controlul frontierelor prin patrule comune româno-ucrainene. Controlăm foarte bine situaţia în privinţa traficului de arme şi droguri. Practic nu avem trafic structurat de arme, persoane şi droguri prin frontiera terestră cu Ucraina, dincolo de anumite cazuri izolate depistate, ceea ce e un semn al caracterului disuasiv şi eficienţei măsurilor luate şi al eforturilor din teren ale poliţiştilor de frontieră români şi ucraineni, cărora le mulţumesc", a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
El a adăugat că există încă loc de performanţă mai ridicată în combaterea traficului şi contrabandei de produse accizabile, în special ţigări.
"Am sprijinit şi vom continua să sprijinim pregătirea personalului ucrainean în domeniul asistenţei civile şi intervenţiei la dezastre. Cooperarea poliţienească în combaterea crimei organizate merge de asemenea, foarte bine şi o vom continua. (...) Consider că avem un viitor comun în Europa, e important să îl gândim şi să îl construim încă de astăzi, în beneficiul cetăţenilor noştri, inclusiv al minorităţilor noastre, cea ucraineană din România şi cea română din Ucraina", a mai spus Predoiu la finalul întâlnirii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t
AUR cere MApN să explice de ce întârzie livrarea sistemelor antiaeriene contractate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale (MApN) să prezinte motivele pentru care primele două sisteme antiaeriene nu au trecut testele de recepție, dar și calendarul actualizat de livrare a tuturor celor patru sisteme și măsurile prin care va asigura recuperarea integrală a penalităților. 'Rom&ac
AUR cere dezbatere parlamentară privind introducerea RO Wallet și garanții pentru protecția datelor personale
AUR a solicitat vineri dezbatere parlamentară privind introducerea portofelului electronic pentru identitate digitală și garanții pentru protecția datelor personale, contestând reglementarea prin ordonanță de urgență. Potrivit unui comunicat al AUR remis AGERPRES, un sistem care gestionează datele personale ale milioanelor de român
Luca Niculescu: Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României
Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu.
VIDEO Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu.
Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități
Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s
Mureș: Reabilitarea unei porțiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighișoara, împotmolită în probleme administrative
Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Național 13, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Albești, a generat reacții publice din partea deputatului PSD Mureș Dumitrița Gliga, care solicită o decizie urgentă a Consiliului Local pentru transferul administrării drumului, în timp ce reprezentanții Primăriei Sighișoara dau asigurări că proceduril










