Ucraina, optimistă cu privire la începerea negocierilor de aderare la UE
Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmytro Kuleba, s-a declarat joi "optimist" în ceea ce priveşte o viitoare începere de către Uniunea Europeană a negocierilor pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar, informează AFP.
"Suntem optimişti. Am făcut multe reforme şi am adoptat legile necesare pentru a răspunde recomandărilor" formulate de Bruxelles, a declarat Kuleba în timpul în timpul unei conferinţe asupra viitorului Europei, organizată la Berlin.
Executivul european urmează să dea publicităţii pe 8 noiembrie un raport cu privire la stadiul progreselor realizate de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, şi să se pronunţe asupra începerii sau neînceperii negocierilor de aderare, înainte ca cele 27 de state membre să se aplece asupra problemei în timpul unui summit ce va avea loc la Bruxelles la mijlocul lui decembrie.
"Aşteptăm cu nerăbdare prezentarea acestui raport şi am motive să cred că el va deschide calea pentru decizia Consiliului European asupra începerii negocierilor de aderare cu Ucraina şi cu alte ţări", a adăugat Kuleba.
În iunie 2022, UE a acordat Ucrainei statutul de ţară-candidată, într-un gest simbolic, precum şi Republicii Moldova. În schimb, ea a refuzat acest statut pentru Georgia, cerând mai multe reforme din partea acestui stat.
Pentru a trece la etapa următoare, prin urmare la deschiderea negocierilor de aderare, Comisia Europeană a definit şapte criterii de referinţă pentru Kiev. Este vorba de condiţii de îndeplinit în materie de luptă împotriva corupţiei generalizate şi de reforme judiciare.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen a apreciat în septembrie că Ucraina a realizat "mari progrese" în acest sens.
Negocierile pot lua timp, înainte de a se ajunge la aderare.
Cinci ţări din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia) au de asemenea statut de candidat. Cu unele dintre aceste state au fost deja demarate negocieri de aderare, în unele cazuri de peste zece ani.
La invitaţia şefei diplomaţiei garmane Annalena Baerbock, 17 miniştri sau reprezentanţi pentru afaceri externe se află la Berlin pentru a discuta despre extindere şi reformarea UE, potrivit ministerului său. Turcia este de asemenea reprezentată.
Pentru a garanta Uniunii Europene capacitatea de a acţiona în optica unei continuări a extinderii, şefa diplomaţiei germane a pledat în special pentru ca mai multe decizii să fie luate cu o majoritate a statelor membre.
Annalena Baerbock a propus ca statele pentru care s-au deschis negocierile de aderare la UE să poată participa în calitate de observatori la reuniunile celor 27 de state membre. Concret, ea ar dori ca statele candidate să poată asista la aceste reuniuni de îndată ce vor fi reuşit să închidă unele din cele 35 de capitole de negociere. "Dacă dorim ca vecinii noştri să nu cadă într-o zonă gri, trebuie să-i aducem deja la masa" UE, a motivat Baerbock.
Ea a mai propus ca infracţiunile comise de statele membre, de exemplu în materie de stat de drept, să fie sancţionate mai rapid.
De asemenea, potrivit şefei diplomaţiei germane, ar trebui făcut în aşa fel încât Comisia Europeană şi Parlamentul European să nu crească în acest proces de extindere.
"Aceasta înseamnă de asemenea ca o ţară ca a mea, Germania, să fie gata să renunţe temporar la un post de comisar", a spus ea.
"Ştim desigur că această idee este mai dificilă pentru statele mici, de aceea vrem să ne asigurăm că ele nu renunţă astfel la dreptul lor de a avea un cuvânt în cadrul Comisiei Europene", a spus şefa diplomaţiei germane. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca














