Ucraina/ Alertă cu bombă la Universitatea din Cernăuţi; este a patra de la începutul anului universitar
Universitatea Naţională ''Iuri Fedkovici'' din Cernăuţi (Ucraina) a fost evacuată, vineri dimineaţă, ca urmare a unei alarme cu bombă, au declarat, pentru AGERPRES, surse locale.
Potrivit surselor citate, aceasta este a patra alertă cu bombă de la începutul anului universitar, care a avut loc pe 1 septembrie.
"Toată lumea, profesori şi studenţi, dar şi turişti, a fost evacuată din clădirile universităţii. La ora la care s-a dat alarma, în universitate aveau loc cursuri, conferinţe şi circuite turistice", susţine un angajat al universităţii.
Accesul în perimetrul Universităţii din Cernăuţi a fost restricţionat, la faţa locului fiind prezente numeroase echipaje de poliţie, ambulanţe, pompieri, dar şi lucrători ai serviciilor de securitate ucrainene.
Universitatea Naţională "Iuri Fedkovici" din Cernăuţi este inclusă, din anul 2011, în Patrimoniul Mondial UNESCO. Fosta reşedinţă mitropolitană din Cernăuţi impresionează prin dimensiunile şi culorile pereţilor, de un spectaculos roşu-cărămiziu. Sălile, saloanele şi galeriile sunt decorate cu aur şi marmură. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.