Şeful Cancelariei premierului: Ucraina merită energia noastră în acest proces de reconstrucţie; România e un partener de nădejde
Ucraina merită sprijinul, empatia şi toată energia noastră în acest proces de reconstrucţie, a afirmat miercuri Alexandru-Mihai Ghigiu, şef al Cancelariei prim-ministrului României, la Forumul Rebuilding Ukraine, care are loc la Bucureşti.
El a subliniat că România este un partener de nădejde al Ucrainei şi al lumii libere în această parte a Europei.
"Cred că Ucraina merită sprijinul, empatia şi toată energia noastră în acest proces de reconstrucţie, în acest proces despre viitor. Aş începe cu câteva remarci despre colaborarea noastră politică dintre cele două guverne şi cred că nu exagerez cu nimic astăzi dacă spun că, din punct de vedere politic, relaţiile dintre cele două state probabil că sunt la cel mai bun nivel. Am avut vizita premierului ucrainean la Bucureşti, iar astăzi premierul Marcel Ciolacu, împreună cu 10 miniştri, are o întâlnire bilaterală, guvern cu guvern, împreună cu parteneri ucraineni. Relaţia noastră poate nu a fost tot timpul cea mai bună, poate au fost momente în care cele două părţi au avut viziuni diferite, dar astăzi vorbim de o relaţie consolidată, o relaţie fermă şi o relaţie care a fost deja testată de conflict. România şi-a deschis frontierele, calea ferată, drumurile pentru a sprijini Ucraina umanitar, militar, economic. Practic, România a demonstrat şi sunt convins că va continua să facă acest lucru că este un partener de nădejde al Ucrainei şi al lumii libere în această parte a Europei", a declarat Ghigiu.
Şeful Cancelariei premierului român a adăugat că acum este nevoie de pragmatism, să se treacă de la cuvinte la realizarea de proiecte concrete, iar pentru aceasta este nevoie de "încredere, solidaritate şi dialog".
"Avem nevoie de pragmatism, avem nevoie să trecem dincolo de cuvinte şi să vorbim de proiecte concrete. Vă dau un exemplu: astăzi se va semna un memorandum între Ministerul Transporturilor român şi cel ucrainean privind construcţia unui pod peste Tisa. Cele două guverne vor semna acorduri concrete de cooperare în domeniul sănătăţii, în domeniul industriei armamentului sau în domeniul transporturilor. Avem nevoie să ieşim din această spirală a conflictului şi să mergem spre viitor. M-aş referi la trei elemente importante. Primul este încrederea - avem nevoie să construim încredere între instituţii, între autorităţi locale, între oameni şi avem nevoie să creăm încredere partenerilor internaţionali că această zonă a Europei merită investiţii şi că această zonă a Europei face parte din marea familie europeană şi din marea familie a democraţiilor. Avem nevoie de solidaritate. Cetăţenii români, la începutul conflictului, şi-au arătat empatia faţă de fraţii lor ucraineni, şi-au arătat deschiderea pentru a contribui, fiecare după posibilităţi, la acest efort, la această luptă a democraţiei împotriva autoritarismului. Iar această solidaritate cred că trebuie să continue din partea tuturor celor care sunt aici sau a tuturor care participă la diverse evenimente destinate reconstrucţiei Ucrainei. (...) Cel de-al treilea element este dialogul. Avem nevoie de astfel de platforme în care să discutăm deschis, în care să clarificăm deschis ce se va întâmpla după momentul în care războiul se va încheia şi Ucraina, Europa şi lumea vor ieşi învingătoare din acest conflict", a punctat vorbitorul.
Alexandru-Mihai Ghigiu a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina.
"Avem nevoie să nu fim nepregătiţi, poporul ucrainean va avea nevoie de sprijin. Din partea Guvernului României pot să vă asigur că aceste eforturi vor continua. Guvernul a promis că va sprijini şi va identifica soluţii pentru a creşte de la 2 milioane la 4 milioane de tone, care vor traversa infrastructura României pentru a ajunge la destinaţie în alte state care au şi ele nevoie de aceste cereale. Guvernul României a început modernizarea în ceea ce înseamnă infrastructura, proiecte prin care va reuşi, în perioada următoare, să sprijine acest efort economic şi militar al Ucrainei. Şi vă asigur că nimic nu va sta în calea reuşitei noastre comune: români, ucraineni, moldoveni, pentru că nu pot să nu menţionez atenţia deosebită pe care Guvernul de la Bucureşti o acordă Moldovei şi sprijinul constant pentru drumul european al Republicii Moldova şi al Ucrainei. Cred că important este să punem seminţele pentru ceea ce va însemna reconstrucţia Ucrainei şi victoria democraţiei în faţa autoritarismului şi în faţa dorinţei unor state de a-şi impune voinţa în faţa altora sau asupra viitorului altora", a mai spus el. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan participă la Summitul PPE de la Bruxelles; viitorul buget al UE și PNRR, teme de discuție
Premierul interimar Ilie Bolojan va participa joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui anunț de presă al Guvernului, printre temele de discuție se vor număra viitorul buget al Uniunii Europene și susținerea unor principii care să asigure o politică de coeziune orientată spre creșterea comp
Miruță cere creșterea prezenței aliate în zona Mării Negre: Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc
Ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că este nevoie de o prezență aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spațiul aerian național, iar România nu trebuie să se obișnuiască cu acest lucru, pentru că nu e o țară aflată în război, ci să riposteze diplomatic. 'România trebuie
Incendiu la o navă în apropiere de Sulina/MAE: Suntem pregătiți să reacționăm public după ce autoritățile confirmă circumstanțele incidentului
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o reprezintă este in legătură permanentă cu autoritățile competente în cazul incidentului în care a fost implicată nava sub pavilion Insulele Comore și este pregătită să reacționeze public după ce vor fi confirmate circumstanțele
VIDEO Mesaj al președintelui Nicuşor Dan la Seara Valorilor organizată de Primăria Iași: Oamenii valoroși dau sens performanței
Președintele Nicușor Dan a afirmat, printr-un mesaj transmis la evenimentul 'Seara Valorilor' organizat miercuri seara de Primăria Iași, că prin această manifestare este celebrată atât performanța, cât și puterea exemplului. 'Recunoașterea valorilor înseamnă mai mult decât un gest simbolic de apreciere. Este
Grindeanu spune că printre prioritățile din programul de guvernare se numără indexarea pensiilor și demararea reformei administrative
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că printre prioritățile care se vor regăsi în programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu se află elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, cu încadrarea în țintele de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor până la 1 decembrie 2026, indexarea pensiilor, inclusi
Radu Miruță i-a propus omologului bulgar înființarea unui comandament militar comun la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a transmis miercuri că i-a propus omologului bulgar semnarea unei scrisori comune, adresată conducerii NATO, în legătură cu înființarea unui comandament militar la Marea Neagră. ''Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, iar pentru asta tre
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a anunțat că va propune Comitetului Politic, în ședința de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu. ''Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD. Da, Rom&aci
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''PSD va face o evaluare a Guvernului Niculescu după primele șase luni de guvernare'', a adăugat liderul PSD. Într-o declarație d
Sorin Grindeanu: Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare
Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, pentru că prioritățile solicitate de social-democrați se regăsesc în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu, a declarat, miercuri, președintele partidului, Sorin Grindeanu. ''Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a
UPDATE PSD a decis să facă parte din Guvernul Luca Niculescu; lista cu miniştrii social-democraţi (surse)
Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu. Potrivit unor surse din partid, PSD a decis intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Potrivit surselor citate, PSD va avea 11 miniștri &ici
Nicușor Dan - convorbire cu Iliana Iotova; România și Bulgaria vor colabora pe măsuri de contracarare a dronelor
România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova adoptarea unor măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră. Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire la telefon cu omologul său bulgar
Siegfried Mureșan: Nu vom da un cec în alb niciunei propuneri de ministru PSD; vom fi în totală opoziție
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care ''a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi'' și va fi în ''totală opoziție'' față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Ionel Bogdan: Dacă sunt liberali într-un Guvern fără acordul PNL, atunci partidul nu îl va vota
Partidul Național Liberal nu va vota un Guvern din care să facă parte liberali fără acordul partidului, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. El a fost întrebat, după ședința Grupurilor parlamentare liberale, de ce PNL susține acum un Guvern din care ar face parte PSD și nu a susținut Guvernul Veștea, &ic
Ionel Bogdan: Decizie a Grupurilor parlamentare PNL - vot pentru Guvernul Niculescu și pentru a rămâne în Opoziție
Grupurile parlamentare ale PNL au decis, miercuri, pentru a da un vot în favoarea instalării Guvernului Niculescu, pentru ca partidul să intre în opoziție și pentru posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat, după ședință, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a














