logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ/Harghita: Târgul de Toamnă al produselor tradiţionale şi Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, evenimente ce încurajează alimentaţia sănătoasă

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 126 de producători şi meşteşugari participă, vineri şi sâmbătă, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la Târgul de Toamnă al produselor locale tradiţionale şi la Festivalul Mierii, evenimente care sunt foarte iubite în oraş şi care încurajează alimentaţia sănătoasă.

Pe platoul din Piaţa Libertăţii se află standurile cu produse alimentare, cum ar fi preparate din carne, lactate, turtă dulce, pâine de casă şi prăjituri, zacuscă, dulceţuri şi siropuri, dar şi legume şi fructe de sezon.

 

De asemenea, pe tarabele frumos decorate se află şi zeci de produse meşteşugăreşti, de la cele realizate de cojocari şi tăbăcari, până la împletituri de răchită, ţesături, bijuterii sau obiecte din lemn.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Csiki Erno este din Zetea şi de 35 de ani este cojocar, blănar şi tăbăcar, iar la târg a venit cu diverse produse specifice, de la portmonee din piele, până la papuci de casă, veste de blană, perne sau covoare.

"Eu aşa m-am născut, cu meşteşugul acesta. Şi bunicii mei asta au făcut şi părinţii, fratele meu face asta, dar şi fiul meu şi băiatul lui. Este un meşteşug de familie şi aşa cred că nu se va pierde", a declarat Csiki Erno.

Nu departe se află şi standul lui Dodo Sandor, din satul Beteşti, care realizează împletituri din răchită, cum ar fi coşuri de diferite dimensiuni, mobilier de grădină sau alte obiecte de uz casnic. Are 63 de ani şi de peste 40 ani practică acest meşteşug, pe care i l-a transmis şi fiului său, acesta realizând, în plus, şi produse de lemn de uz casnic.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


"Nu contează de când fac meseria asta, ci că în fiecare zi am ceva de învăţat", a ţinut să puncteze Csiki Erno.

El mărturiseşte că toată familia cunoaşte acest meşteşug, dar nu ştie dacă cei tineri vor duce tradiţia mai departe, întrucât se îndreaptă spre meserii mai bănoase.

"Noi, la vârsta noastră, trăim din asta, ne este suficient, dar tinerii vor bani mai mulţi", a adăugat bărbatul.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Una dintre figurile populare la târgurile organizate în Miercurea-Ciuc este Kányádi Vilma, din localitatea Porumbenii Mari. Are 73 de ani, realizează ţesături manuale şi vorbeşte cu mare bucurie despre tradiţia moştenită de la bunici şi pe care a transmis-o mai departe.

"Mă bucur că mi-a rămas tradiţia de la bunica mea şi o pot transmite mai departe. (...) Le-am învăţat pe fetele mele şi încurajez pe toată lumea să se apuce de un meşteşug şi cine doreşte, eu îl învăţ, în atelierul meu. (...) Nu e greu, cui îi place munca, acela din inimă şi cu bucurie face. Eu aşa mă bucur când lucrez! Mă întreabă colegii mei de ce mai lucrez şi le spun că sunt bucuroasă dacă fac zece centimetri sau un metru şi sunt bucuroasă şi când ştiu că cei care le folosesc se bucură şi se gândesc la mine", a spus Kányádi Vilma.

Paralel cu Târgul de Toamnă al produselor tradiţionale se desfăşoară şi Festivalul Mierii, în cadrul căruia pot fi cumpărate numeroase produse apicole, aduse de cei 20 de apicultori din judeţ.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Jakab Ernő, din Lupeni, produce miere certificată bio şi are la vânzare diverse sortimente, precum miere de tei, salcâm, rapiţă, miere de soc sau de mană. De asemenea, oferta sa mai cuprinde şi polen, creme sau lumânări de ceară.

Spune că anul 2023 a fost unul destul de bun pentru apicultori, dar se plânge că vânzările sunt reduse şi că unii consumatori preferă să cumpere miere din supermarketuri, chiar dacă, susţine el, aceea "nu este miere curată".

Printre expozanţi se află şi Kovacs Csaba, apicultor din Băile Tuşnad, care este foarte mândru de produsele sale, el recomandând tuturor să încerce mierea de mană, dar şi mierea de tei, ambele cu proprietăţi deosebite.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


"Mierea de mană este produsă în zona unde sunt păduri de conifere, numai acolo se face, în luna august şi nu în fiecare an, ci numai când sunt ani secetoşi. E foarte bună pentru plămâni, pentru sistemul nervos şi pentru stomac, dar are şi proprietăţi antioxidante. Deci, dacă există inflamaţie în corpul nostru, atunci este foarte bună. Sunt mândru şi de mierea mea de tei, care este un fel de calmant pentru cine nu poate dormi noaptea, dar e bună şi pentru căile respiratorii", a afirmat Kovacs Csaba.

Pe taraba sa, printre borcanele de miere, se află şi o medalie, câştigată anul trecut la un concurs de profil, semn că produsele sale sunt de calitate.

"De aceea sunt cel mai mândru, pentru că nu trebuie să fii apicultor foarte mare şi cu etichete frumoase, ci e important ce conţine produsul", a punctat Kovacs Csaba.


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Standul lui Laszlo Piroska, din Odorheiu Secuiesc, este unul foarte bogat, cumpărătorii putând alege diverse sortimente de miere, dar şi lumânări de ceară sau alte produse apicole.

"Recomand mierea cu muguri de brad, am pus miere de salcâm pe muguri de brad şi este foarte bună împotriva tusei sau mierea cu propolis, care e foarte bună pentru durerile de gât, pentru inflamaţii. Avem foarte multe feluri de lumânări din ceară de albine şi avem şi fagure, dar şi căpăceală, care este foarte bună pentru imunitate. Avem şase feluri de miere: polifloră, tei, rapiţă, de pădure, de floarea soarelui, de salcâm", a precizat Laszlo Piroska.

Aceasta se plânge că preţul mierii stagnează de trei ani, în vreme ce cheltuielile au crescut, dar speră că situaţia se va îmbunătăţi.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


"Preţul e foarte slab, de trei ani nu am mai crescut preţul, iar cheltuielile sunt în creştere. Acum e foarte greu pentru apicultori, dar sperăm că va fi şi mai bine", a spus Laszlo Piroska.

Mierea apicultorilor prezenţi la Miercurea-Ciuc va concura în cadrul concursului de miere "Nektária", produsele participante fiind expuse în holul Consiliului Judeţean Harghita.

Evenimentul de la Miercurea-Ciuc este organizat de Agenţia de Dezvoltare Judeţeană Harghita, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea-Ciuc, Asociaţia Fermierilor Secui şi Cavalerii Mierii şi are rolul de a promova produsele tradiţionale şi de a încuraja consumul de alimente sănătoase.

 


Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Prezent la deschiderea oficială a târgului, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, pentru AGERPRES, că popularitatea acestor târguri a crescut foarte mult, semn că oamenii apreciază produsele tradiţionale.

"Eu cred că alimentaţia sănătoasă trebuie să fie pe primul loc şi trebuie să fie la îndemâna oamenilor posibilitatea de a cumpăra produse ecologice şi sănătoase. Şi cred că, prin organizarea acestor târguri - atât târgurile lunare, cât şi cele trei târguri mari trimestriale -, ajutăm foarte mult ca producătorii să realizeze o legătură cu cumpărătorii şi cumpărătorii să discute, să se simtă bine şi să cumpere produsele de care au nevoie, pentru familia lor, pentru cadouri sau pentru orice eveniment. (...) Pot să spun că, de când organizăm aceste târguri, suntem în creştere exponenţială. (...) Este o direcţie bună şi deja acum avem mulţi producători care şi-au angajat întreaga familie, au accesat fonduri guvernamentale şi europene. Deci, e o provocare, dar, totodată, este şi o oportunitate", a conchis Borboly Csaba.

Viceprimarul din Miercurea-Ciuc, Bors Bela, subliniază că municipalitatea este foarte mândră de acest târg, care are loc în inima oraşului, şi arată că numărul mare al producătorilor dovedeşte că este nevoie de astfel de evenimente.

El a punctat faptul că aceste târguri au generat şi "un turism gastronomic", oamenii din împrejurimi şi din alte zone venind la Miercurea-Ciuc pentru a cumpăra produse alimentare tradiţionale.

Târgul de Toamnă al produselor tradiţionale şi Festivalul Mierii vor continua şi sâmbătă, când sunt programate mai multe evenimente conexe, cum ar fi spectacole şi activităţi meşteşugăreşti. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 186

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu