Spania susţine că interzicerea cerealelor ucrainene de unele state UE este ilegală
Ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Puchades, a declarat luni că interzicerea unilaterală a importurilor de cereale ucrainene de către orice stat membru UE pare ilegală, în timp ce Franţa susţine că miza este solidaritatea europeană, transmite Reuters.
Vorbind înaintea planificatei întâlniri a miniştrilor Agriculturii din UE, Luis Puchades a afirmat: "Este de competenţa Comisiei Europene să judece dacă vreun stat membru UE a încălcat vreo reglementare".
În mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.
Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că aceste decizii sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.
Ucraina a devenit complet dependentă de rutele alternative din UE, numite "coridoare de solidaritate", pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a abandonat în iulie acordul internaţional care permitea transportarea în siguranţă a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră
Aproximativ 60% din cerealele ucrainene au fost tranzitate prin rutele alternative din UE, în timp ce 40% încă puteau fi transportate prin porturile de la Marea Neagră până în iulie. România a devenit principala rută pentru mai mult de 60% din cerealele ucrainene transportate pe cale terestră, iar luni premierul Marcel Ciolacu a declarat că interdicţia ar putea fi extinsă dacă cresc cererile de import.
Ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, a criticat deciziile, spunând că ele pun în discuţie solidaritatea europeană.
"Pentru solidaritate trebuie să existe unitate... Trebuie să păstrăm cele două elemente, altfel proiectul european este în pericol. Piaţa unică este un element fundamental", a declarat Fesneau.
El a adăugat că miniştrii UE lucrează la o propunere pentru o exceptare nuanţată de la reglementările privind terenurile necultivate, în loc de suspendare, ceea ce ar putea ajuta la atenuarea presiunilor asupra fermierilor.
"Nu putem spune în acelaşi timp că aven nevoie de zone pentru a produce biomasă, pentru a produce energie, pentru a produce biomateriale, pentru a asigura aprovizionarea noastră cu alimente şi să păstrăm în forma actuală Politica Agricolă Comună (PAC), care a fost decisă înaintea războiului din Ucraina şi parţial chiar înaintea pandemiei", a explicat Fesneau. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IDC: Livrările de smartphones s-au prăbușit cu 22% în trimestrul al treilea, cel mai sever declin din istorie
Piața de smartphones a înregistrat cel mai sever declin din istorie în trimestrul încheiat la 30 septembrie, după ce scumpirea cipurilor de memorie a dus la o scădere cu 22% a livrărilor de smartphones, până la 255,3 milioane de unități, o situație care, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC, urmează să se agraveze, transmite Bloomberg.
Pariul Europei pe baterii, în valoare de 40 de miliarde de dolari, promite să aducă câștiguri mari la iarnă
Operatorii de sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa se pregătesc pentru una dintre cele mai profitabile ierni, pe măsură ce fluctuațiile pe termen scurt ale prețurilor la electricitate se apropie de niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei energetice din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la gaze se apropie de maxime
Șocul energetic riscă să agraveze sărăcia la nivel mondial, avertizează PNUD
Prețurile la energie, fenomenul meteo El Nino și înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu șocuri repetate, a declarat pentru AFP șeful Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Alexander De Croo. Creșterea prețurilor la hidrocarburi
Val de concedieri la Netflix, 6% din angajați vor pleca acasă
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forța sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de disponibilizări de după 2022, a relatat miercuri cotidianul financiar Wall Street Journal, citând un e-mail transmis angajaților companiei. Dispon
După automobile hibride, UE trebuie să reechilibreze comerțul cu China și în alte sectoare, spune comisarul Valdis Dombrovskis
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezești în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare a schimburilor comerciale și în alte sectoare, precum și de un acces mai bun al UE pe piața chineză, a declarat miercuri a comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters. Potriv
Portugalia a ales oferta Lufthansa pentru un pachet de 44,9% din acțiunile transportorului aerian TAP
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziționarea unei participații de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic al unuia dintre ultimii transportatori aerieni naționali independenți din Europa, au declarat miercuri pentru Reuters două surse apropiate acestui dosar.
Valdis Dombrovskis: Guvernele europene trebuie să adopte o politică fiscală prudentă
Nu există semne ale unei noi crize a datoriilor suverane în zona euro, însă guvernele trebuie să dea dovadă de prudență, pe măsură ce costurile cu serviciul datoriei cresc, alimentate de volumul mai mare al împrumuturilor suverane și ale companiilor, precum și de așteptările privind inflația, a declarat comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027, afirmă AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producția limitată înaintea iernii, sezonul de vârf al cererii, a anunțat miercuri Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în cel mai recent raport lunar privind piața petrolului.
Bruxelles-ul propune amânarea, cu un an, a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispozițiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru a atenua presiunea asupra industriei europene și a administrațiilor naționale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Modificarea prop
Trei sferturi dintre consumatori sunt deschiși să utilizeze un agent AI pentru cumpărăturile de sărbători (analiză)
Aproximativ 76% dintre consumatori sunt deschiși să utilizeze un agent de inteligență artificială (AI) ca partener în procesul de cumpărare pentru sărbători, iar 61% ar accepta ca acesta să execute anumite sarcini, potrivit unui studiu realizat de Accenture în rândul a peste 16.000 de consumatori din mai multe piețe. Conform celei de-
Aviația nu dispune de soluții 'verzi' într-un moment în care prețurile la kerosen cresc vertiginos
Confruntate cu o creștere bruscă a prețurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască faptul că le lipsesc soluțiile 'verzi', și anume combustibili non-fosili, care sunt și ei foarte scumpi, informează AFP. Această observație a fost împărtășită de participanții la un forum dedicat aviației durabile,
UE vrea să strângă relațiile cu Vietnamul pentru aprovizionarea cu minerale rare, reducându-și dependența de China
Uniunea Europeană vrea să își asigure o cantitate mai mare de minerale rare din Vietnam pentru a-și reduce dependența de China, pe fondul îngrijorărilor că sursele actuale de aprovizionare ar putea fi expuse riscurilor, potrivit unor documente interne ale UE consultate de Reuters. Vietnamul deține zăcăminte importante de minerale rare, inclusiv wol
FMI își intensifică apelurile pentru o consolidare fiscală urgentă
Fondul Monetar Internațional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate și alte state pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale, diminuarea deficitelor și scăderea nivelul datoriei, avertizând că amânarea acestor măsuri nu ar face decât să îngreuneze situația în anii următori, transmite Reuters. Directorul Depa
Exporturile Chinei au explodat în luna septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de a relansa criticile din partea Washington-ului și Bruxelles-ului cu privire la dezechilibrul schimburilor comerciale, transmite AFP. Mulți oficiali occi
SUA: Marile bănci raportează profituri trimestriale solide, dar avertizează asupra impactului dobânzilor ridicate
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marți profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-și plătească facturile, iar companiile au menținut investițiile semnificativ în AI, transmite AP. Dar chiar dacă JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo și Goldman Sachs au avut creșteri anual ale profiturilor, ele au a










