Purtătorul de cuvânt al MApN: Fragmentele de dronă - ridicate pentru expertiză tehnică şi analiză; zona a fost securizată
Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat că fragmentele de dronă, găsite sâmbătă, vor fi supuse expertizei tehnice, pentru a afla mai multe informaţii despre circumstanţele şi perioada în care acestea au ajuns pe teritoriul României.
"Colegi de la Forţele Navale Române sunt dislocaţi în zona Ceatalchioi - Plauru pentru misiuni de cercetare în aria de responsabilitate. Am primit astăzi informaţii de la autorităţile locale cu privire la posibila existenţă a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informaţiile s-au dovedit corecte. În această locaţie au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară cu cele folosite de armată rusă. În mod procedural, zona a fost securizată, probele au fost ridicate pentru expertiză tehnică şi analiză. Foarte important este că noi rămânem în continuare în alertă şi vom continua cercetările în zonele acestea aflate în proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene", a precizat Constantin Spînu, la Digi 24.
El a subliniat că este vorba "cu siguranţă" despre o altă locaţie decât cea în care au fost găsite fragmente zilele trecute.
"Nu am informaţii exacte câţi kilometri şi câţi metri sunt între cele două locaţii, însă sunt două locaţii diferite. Important este că rămânem în contact permanent şi cu structurile aliate, care sunt informate în timp real. Cel mai important mi se pare faptul că aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. România condamnă cu fermitate aceste atacuri şi le spune pe nume: sunt crime de război. Orice atac împotriva infrastructurii civile, aşa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunăre, împotriva zonelor locuite de populaţie civilă, sunt crime de război", a punctat el.
Constantin Spînu a declarat că fragmentele fac parte dintr-o dronă similară cu cele folosite de armata rusă şi a anunţat că va oferi noi detalii în momentul în care expertizele tehnice vor fi finalizate.
"Este nevoie de finalizarea acelor expertize, una care a început cu probele ridicate de la locaţia descoperită marţi după-amiaza. Cu siguranţă va începe foarte rapid şi expertiza în cazul probelor ridicate astăzi. Sperăm ca în urma acestor expertize să putem să avem informaţii cu privire la circumstanţele şi, inclusiv, în ce perioadă ar fi fost posibil ca aceste fragmente să ajungă pe teritoriul nostru, aproape de locaţiile lovite de forţele ruse, cu aceste atacuri cu drone. (...) Astăzi, noi rămânem angajaţi, cu forţe care au misiunea de a continua cercetările în această zonă. De asemenea, rămânem în alertă şi toate locaţiile care sunt în proximitatea zonelor vizate de atacurile ruse vor fi cercetate în continuare. La fel de important: rămânem în contact şi cu autorităţile aliate, pe care le informăm în timp util", a subliniat el.
Sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite de militari ai Forţelor Navale Române.
Potrivit unui comunicat al MApN, în cursul zilei de sâmbătă militari din Forţele Navale Române, dislocaţi pentru misiuni de cercetare în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au executat activităţi de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informaţii de la autorităţile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenţă a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Competiție națională de canotaj, sâmbătă și duminică, pe Lacul Morii
Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj, în cadrul căruia vor concura aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară, se va desfășura sâmbătă și duminică pe Lacul Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, campionatul va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate, în weekend, la Caravana SofistiCAT
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate care își caută o familie vor participa la Caravana SofistiCAT, eveniment dedicat fascinației pentru feline și promovării adopțiilor responsabile, sâmbătă și duminică, la Centrul Comercial Auchan Titan din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, pub
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate sâmbătă
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop
VIDEO Maramureș: Apa, urșii și poluarea cu pulberi de minereu, probleme prezentate ministrului Mediului de primarii din județ
Necesarul de apă pentru consum casnic, efectele poluării cu metale grele rezultate din minerit și urșii care ajung aproape de gospodăriile populației au fost printre problemele semnalate de primarii din județul Maramureș, prezenți, vineri seara, la întâlnirea cu ministrul Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero. P
Dolj: Cel mai mare Târg de Crăciun din lume, întins pe 27 de hectare, s-a deschis la Craiova
Târgul de Crăciun de la Craiova, despre care primarul Lia Olguța Vasilescu afirmă că este cel mai mare din lume, cu o suprafață de 27 de hectare, s-a deschis vineri seară, odată cu aprinderea celor peste două milioane de luminițe festive. Suprafața târgului, organizat anul acesta sub tema 'Tărâmul Elfilor', a fost ext
Remus Borza estimează că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la STB
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul Societății de Transport București (STB) și a anunțat că de acum înainte foile de parcurs vor fi generate electronic, pentru a preveni acest fenomen. 'Avem vreo cinci aplicații care monitorizează simultan consumul d
Vrancea: Focar de rabie confirmat la o vulpe găsită moartă într-o gospodărie din comuna Vidra
Un focar de rabie a fost confirmat la o vulpe găsită moartă într-o gospodărie din localitatea Burca, comuna Vidra, autoritățile dispunând instituirea unor zone de protecție și supraveghere, precum și măsuri de vaccinare și monitorizare a animalelor, a informat, vineri, Instituția Prefectului Vrancea. Potrivit sursei citate, diagnos
Tulcea: Stuful din Deltă, materie primă pentru un nou material de construcție a clădirilor performante energetic
Specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea testează 12 variante de cărămizi din stuf și cânepă pe care le-au prezentat și locuitorilor din rezervație, noul material de construcție urmând să fie certificat chiar și la nivel european, în contextul în care stuful este recunoscut pentru capacitatea
Borza: STB nu recunoaște datoria de un miliard de lei către Electroputere Pașcani, ci doar o creanță de 27 de milioane de lei
Administratorul judiciar Remus Borza a declarat vineri că Societatea de Transport București (STB) nu recunoaște o datorie de aproximativ un miliard de lei către Electroputere VFU Pașcani, ci doar o creanță de 27 de milioane de lei. În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Municipalității, Borza a invocat lipsa unui contract
Hunedoara: Mai mulți copaci doborâți din cauza vântului puternic
Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul care a suflat cu putere, vineri, în mai multe zone ale județului Hunedoara, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). În localitatea Bălata, un arbore s-a prăbușit peste un autoturism. Șoferul a reușit să iasă din mașină în siguranță. Un c
Harghita: Primăria Miercurea-Ciuc anunță că este pregătită pentru iarnă; 285 de kilometri-incluși în programul de deszăpezire
Primăria Miercurea-Ciuc este pregătită pentru sezonul de iarnă, programul de deszăpezire urmând să acopere aproximativ 285 de kilometri de șosele publice locale, arată datele prezentate vineri, într-o conferință de presă, de conducerea instituției. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că societatea public
Remus Borza: STB e o societate de familie; 4.876 dintre angajați sunt rude
Administratorul judiciar Remus Borza a declarat vineri că Societatea de Transport București (STB) este o 'societate de familie', în condițiile în care 4.876 de angajați sunt rude. 'STB este o societate de familie. Nu aș vrea să spun o societate a clanurilor, pentru că iar o să fiu interpretat. 4.876 sunt rude, dintre ca
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Griviței
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, pe Calea Griviței nr. 224, a anunțat Primăria Sectorului 1. Programul este vineri până la ora 20:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 09:00 - 20:00, a informat administrația locală pe Facebook. Cei interesați pot cumpăra fructe și legume de sezon, br&acir
Harghita: Un parc cu 50 de machete ale pavilioanelor izvoarelor de apă minerală din Europa, în pregătire la Borsec
Un parc tematic în care vor fi expuse, într-o primă etapă, aproximativ 50 de machete ale unor pavilioane de izvoare minerale din Europa va fi amenajat în stațiunea Borsec, în cadrul unui proiect european de regenerare urbană care include și reconstruirea pieței centrale, investiția fiind finanțată din fonduri europene. Primarul orașului
Ciprian Ciucu declară că ar putea fi redusă frecvența curselor de noapte STB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declară că ar putea fi redusă frecvența curselor de noapte ale STB. Precizările au fost făcute într-o conferință de presă, vineri, la sediul municipalității, după ce reprezentantul consorțiului de administratori judiciari, Remus Borza, a propus eliminarea transportului de noapte al STB. &








