Ministrul Apărării: Republica Moldova - un partener vulnerabil în regiunea Mării Negre
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că este nevoie în continuare de sprijin pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova, care este un partener vulnerabil în regiunea Mării Negre.
Angel Tîlvăr a participat la Reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.
Tîlvăr a vorbit în acest context şi de centrul de instruire pentru piloţi F-16, în România, facilitate care va fi deschisă şi pentru statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina.
El a subliniat "importanţa unei viziuni strategice mai ample, care să includă sprijinul pentru partenerii cei mai vulnerabili din regiunea Mării Negre", evidenţiind situaţia Republicii Moldova.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a prezentat, prin video-conferinţă, evoluţiile recente din teren.
Intervenţiile miniştrilor au evidenţiat importanţa continuării sprijinului actual oferit Ucrainei, în context, fiind abordate şi noile iniţiative privind achiziţiile în comun în domeniul apărării şi creşterea capacităţilor industriale ale statelor membre.
Totodată, au fost analizate implicaţiile negative la nivel regional şi global ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La această discuţie au participat asistentul Secretarului General al NATO pentru Politică de Apărare şi Planificare, Angus Lampsey, şi subsecretarul General al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix. A fost subliniată "importanţa-cheie" a cooperării dintre UE, NATO şi ONU, atât în sprijinul Ucrainei, cât şi în susţinerea celorlalţi parteneri din regiune, precum şi în asigurarea tranzitului cerealelor ucrainene către statele cele mai vulnerabile.
Miniştrii Apărării au discutat şi pe tema misiunilor militare şi operaţiilor desfăşurate de UE în Balcanii de Vest şi Africa, precum şi stadiul operaţionalizării capacităţii de dislocare rapidă a UE. Ministrul român a evidenţiat participarea României în cadrul misiunilor şi operaţiilor desfăşurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comune (PSAC), subliniind în mod particular contribuţia semnificativă a ţării noastre la operaţia EUFOR Althea din Bosnia şi Herţegovina.
În marja întâlnirii din Spania, a avut loc şi cea de-a doua reuniune a Comitetului Director al Centrului Satelitar al UE (EU SatCen) în formatul miniştrilor Apărării.
Ministrul Tîlvăr a exprimat sprijinul ferm al României pentru eforturile privind modernizarea Centrului şi creşterea capacităţii de a livra produse şi servicii satelitare, evidenţiind că EU SatCen este un instrument valoros în cadrul PSAC.
"Apreciez în mod deosebit profesionalismul întregii echipe, precum şi dedicarea directorului Centrului, domnul ambasador Sorin Ducaru, care în ultimii ani a coordonat procesul de modernizare a SatCen. România va continua să sprijine ferm aceste demersuri şi am încredere că ritmul bun de până acum va fi menţinut", a declarat Tîlvăr. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Victor Negrescu (PSD): Bătălia pentru viitorul buget european este și bătălia pentru banii României
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a declarat joi că a mobilizat peste 50 de eurodeputați din 13 state membre care au semnat o scrisoare comună prin care se solicită protejarea politicii de coeziune și a agriculturii în viitorul buget european pentru perioada 2028 - 2034. 'Bătălia pentru viitorul buget european este și
Nicușor Dan, despre incidentele din Marea Neagră: Sunt încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Recentele incidente din Marea Neagră sunt 'încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile', a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, care participă la reuniunea Consiliului European. 'Sunt niște încercări ale Rusiei (... ) de a destabiliza societățile,
USR și partidul bulgar 'Continuăm Schimbarea' cer NATO consolidarea centrului operațional militar comun
Uniunea Salvați România și partidul bulgar 'Continuăm Schimbarea' au transmis o scrisoare secretarului general al NATO, Mark Rutte, prin care își exprimă îngrijorarea gravă față de atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale civile din Marea Neagră. 'Cele două partide cer NATO să consolideze centrul oper
Miruță: Dimensiunea problemei din Marea Neagră este una regională; 6 incidente de securitate în ultimele 24 de ore
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat joi, în urma incidentelor de securitate din ultimele 24 de ore petrecute în zona Mării Negre, că România a făcut pași 'imenși' față de situația din trecut atât în pregătirea militarilor, cât și în tehnologia pe care aceștia o utilizează, însă dimensiunea probl
Bolojan: Un vot de învestire a Guvernului ar putea costa PNL și personal; cel mai ușor e să fii radical
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi că un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, 'adică pentru revenirea PSD la guvernare', ar putea să coste politic partidul și pe el personal, menționând că liberalii ar putea refuza, dar fără un guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat și nu pot face așa ceva Rom
Bolojan a prezentat la Summitul PPE de la Bruxelles prioritățile României - continuarea reformelor și utilizarea eficientă a resurselor publice
Premierul interimar Ilie Bolojan a participat joi la Summitul statutar al Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Bruxelles, context în care a prezentat prioritățile României, subliniind importanța responsabilității în guvernare, continuării reformelor și utilizării eficiente a resurselor publice. Potrivit unui comun
Nicușor Dan: Cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui Guvern
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat joi, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, că este încrezător că Guvernul Luca Niculescu va fi votat de către Legislativ săptămâna viitoare. 'Eu cred că demersurile partidelor sunt extrem de serioase, ad
Nicușor Dan despre incidentele din apele teritoriale: Vrem să avem toate datele; va exista o reacție
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România dorește să afle 'toate datele' privind incidentele din apele sale teritoriale, după care va exista o reacție oficială, a informat joi președintele Nicușor Dan. 'Au trecut relativ puține ore și vrem să avem toate datele despre exact ce s-a înt&
Abrudean, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente: România rămâne angajată față de o Europă unită, sigură și liberă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, joi, că niciun guvern nu poate proteja democrația și securitatea de unul singur, fiind necesară o acțiune coordonată și sincronizată între instituțiile publice, societatea civilă, sectorul privat, mass-media, instituțiile academice și cetățeni. 'În timp ce un război neprovo
USR și PNL cer înființarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrativ-teritorială
Liderii grupurilor parlamentare USR și PNL au trimis o adresă către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului prin care solicită înființarea unei comisii pentru reforma administrativ-teritorială. Comisia ar avea rolul de a elabora cadrul legislativ, astfel încât reforma să poată fi aplicată începân
Muraru (PNL): O parte a societății cere să nu votăm Guvernul; cine dă jos un Guvern să-și asume responsabilitatea
Deputatul liberal Alexandru Muraru a declarat, joi, că o parte a societății cere PNL să nu voteze Cabinetul Niculescu, mai ales după apariția unor propuneri de miniștri, dar regula democratică spune că cine dă jos un Executiv trebuie să-și asume responsabilitatea de a veni la guvernare. 'Dacă această listă este ceea ce poate da mai bun PSD, atunci asta est
VIDEO Președintele Nicușor Dan susține declarații de presă
Președintele Nicușor Dan susține declarații de presă, la Bruxelles.
Nicușor Dan: Grupul de coeziune - unit în cadrul negocierilor care privesc următorul buget UE
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Grupul de coeziune va fi unit în cadrul negocierilor care privesc următorul buget UE a declarat joi președintele Nicușor Dan. 'Alături de Giorgia Meloni am avut o reuniune a șefilor de stat și guvern din cadrul grupului Prietenii Coeziunii, înainte de reuniunea Consiliului Europea
Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar se întâlnesc cu Mark Rutte; discuții privind securitatea la Marea Neagră
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni joi, la ora 14:30 (ora României), cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră, a anunțat Administrația Prezidențială. Pe agenda întâlnirii tri
Claudiu Manda (PSD): Românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil, care să înțeleagă dificultățile prin care trece țara și să aibă capacitatea de a lua decizii și de a le pune în practică. 'România are în față o perioadă în care fiecare decizie va trebui c&









