logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ucraina anunţă descoperirea unor rezerve de gaz natural de 1 miliard de metri cubi

Imagine din galeria Agerpres

Compania energetică ucraineană Naftogaz a anunţat marţi, într-un comunicat, descoperirea într-o zonă nespecificată a unor noi rezerve de gaze naturale care ar putea ajunge la un miliard de metri cubi, ceea ce va permite ţării să se îndrepte către independenţa energetică totală faţă de Rusia, transmite EFE.

"Informaţiile geologice obţinute indică faptul că rezervele acestui nou zăcământ pot ajunge la un miliard de metri cubi de gaz", se arată în comunicat, care face referire la concluziile desprinse în urma procesului de prospectare, pentru care s-a efectuat un foraj la peste 4.000 de metri adâncime.

"Prin creşterea rezervelor, creăm o perspectivă de creştere sustenabilă a producţiei de gaze", a declarat Oleg Tomacev, directorul general al UkrGazVîdobuvannîa, filiala Naftogaz care a efectuat prospectarea.

În comunicat, compania aminteşte că Naftogaz a pus recent în funcţiune două sonde de gaze naturale care permit extragerea a peste 430.000 de metri cubi de gaze naturale pe zi.

Ucraina încearcă din 2014 să nu mai importe gaze naturale din Rusia, direct sau prin intermediari. Furnizarea de gaz a fost una dintre cele mai eficiente forme de influenţă asupra Ucrainei de către Rusia de când ţara şi-a declarat independenţa în 1991. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic Extern 20-05-2025 18:41

Fenomenele meteo extreme îi costă pe fermierii europeni 28 de miliarde de euro pe an

Sectorul agricol din Uniunea Europeană pierde anual 28,3 miliarde de euro, în medie, de pe urma fenomenelor meteo extreme, care sunt agravate de schimbările climatice, arată un studiu publicat marți, transmite Reuters. Cea mai mare parte a acestor pierderi, care sunt echivalente cu 6% din producția vegetală și animală anuală a UE, nu sunt asigurate. Doar

Economic Extern 20-05-2025 17:47

Comisia Europeană propune o taxă de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în UE

Comisia Europeană a propus, marți, impunerea unei taxe de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în Europa, mare parte dintre acestea provenind din China, transmite AFP. 'Vorbim de doi euro pentru fiecare pachet, plătiți de platformă', a declarat comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, în Parlamentul European. Po

Economic Extern 20-05-2025 14:55

Exporturile de smartphones ale Chinei spre SUA sunt la minimul ultimilor 14 ani din cauza tarifelor

Exporturile Chinei de telefoane iPhone și alte dispozitive mobile spre SUA s-au prăbușit în luna aprilie până la cel mai mai scăzut nivel de după 2011, o nouă dovadă a modului în care tarifele americane au sugrumat comerțul de bunuri între primele două economii ale lumii, transmite Bloomberg. Datele publicate marți de Administra

Economic Extern 20-05-2025 12:50

Eurostat: Austria și România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în martie

Lucrările de construcții au crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană și în zona euro în martie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 1,1% în UE și de 1,2% în zona euro), în timp ce Austria și România au înregistrat cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre, arat

Economic Extern 20-05-2025 10:49

Europa este regiunea cea mai expusă la AI , care ar putea afecta o treime din locurile de muncă

Circa 32% din locurile de muncă din Europa și Asia Centrală, respectiv 136 milioane, sunt expuse într-un grad mai mare sau mai mic la inteligența artificială generativă și 5,7% sunt potențial automatizabile, relevă un studiu al Organizației Internaționale a Muncii, relatează agenția EFE. Studiul, publicat marți, subliniază că această regiune este mai exp

Economic Extern 19-05-2025 20:26

Gazprom negociază cu Serbia termenii unui nou contract de furnizare de gaze

Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunțat luni vicepremierul rus Alexander Novak, transmite Itar TASS. 'Acest lucru a fost discutat și la întâlnirea cu (președintele sârb) Alexander Vucic la nivel prezidențial, unde au fost transmise instrucțiunile adecvate&#

Economic Extern 19-05-2025 15:16

Brazilia nu mai poate exporta carne de pasăre către UE din cauza gripei aviare

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de carne de pasăre și principalul furnizor de carne de pasăre al Uniunii Europene, nu mai are voie să livreze păsări și produse din carne de pasăre către UE din cauza gripei aviare, a anunța luni Comisia Europeană, transmite Reuters. Decizia Bruxelles-ului vine după ce vineri Brazilia a confirmat descoperirea unui foca

Economic Extern 19-05-2025 14:25

Parisul este favorabil unei limitări a exporturilor de grâu ucrainean spre UE

Ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard, s-a declarat luni 'favorabilă' unei extinderi, la grâu, a 'frânelor de urgență' introduse deja pentru a reduce exporturile de anumite produse agricole spre Europa, transmite AFP. Uniunea Europeană a introdus încă din 2022 o scutire de la drepturile vamale pentru produsele agri

Economic Extern 19-05-2025 14:13

Revolut investește în Franța un miliard de euro

Compania financiară britanică Revolut a anunțat luni că intenționează să investească în următorii trei ani pentru extinderea în Franța suma de un miliard de euro, iar curând va solicita o licență bancară franceză, transmit DPA și Reuters. Într-un anunț la summitul de investiții 'Choose France', Revolut a informat că va deschide

Economic Extern 19-05-2025 13:40

Comisia Europeană estimează că PIB-ul va crește cu 1,1% în 2025 în UE, pe fondul incertitudinilor economice globale

Comisia Europeană estimează că PIB-ul real va crește cu 1,1% în 2025 în UE și cu 0,9% în zona euro, în linii mari în același ritm ca în 2024, se arată în previziunile economice din primăvara anului 2025, publicate luni de Executivul comunitar. Se preconizează că, în 2026, creșterea se va accelera

Economic Extern 19-05-2025 12:46

Comisia Europeană a redus semnificativ, la 1,4%, estimările privind avansul economiei românești în 2025

Comisia Europeană a redus la 1,4%, de la 2,5% anterior, estimările privind creșterea economiei românești în acest an, și a avertizat că deficitul guvernamental va rămâne la un nivel ridicat, de 8,6% din PIB în 2025 și 8,4% din PIB în 2026, în timp ce deficitul de cont curent ar urma să scadă la 7,9% din PIB în 2025 și 7% din

Economic Extern 19-05-2025 10:50

China: Producția fabricilor rezistă impactului taxelor vamale americane (Reuters)

Producția fabricilor din China a încetinit în aprilie, dar a arătat o surprinzătoare reziliență, un semn că măsurile guvernamentale de sprijin au atenuat impactul războiului comercial cu SUA, care amenință să deraieze avansul celei de-a doua economii mondiale, transmite Reuters. Conform datelor publicate luni de Biroul Național de

Economic Extern 19-05-2025 09:20

Profitul anual al Ryanair a scăzut cu 16%

Ryanair a raportat luni un declin de 16% al profitului anual, în urma nivelului mai redus al prețurilor medii la biletele de avion, dar cea mai mare compania aeriană europeană în funcție de numărul de pasageri susține că pentru vara viitoare cererea este solidă, iar prețurile biletelor cresc ușor, transmite Reuters. În anul f

Economic Extern 19-05-2025 08:43

Japonia oprește importurile de carne de pasăre din Brazilia

Japonia a suspendat importurile de carne de pasăre din orașul brazilian Montenegro și de păsări vii de crescătorii din statul Rio Grande do Sul, după detectarea unui focar de gripă aviară, a anunțat luni un oficial de la Ministerul nipon al Agriculturii, transmite Reuters. Interdicția se aplică de vineri, după ce Brazilia, cel mai mare exporta

Economic Extern 18-05-2025 18:04

Șeful Trezoreriei americane minimalizează decizia Moody's de a retrograda SUA

Decizia agenției de evaluare financiară Moody's de a retrograda ratingul de țară al SUA nu este un indicator relevant, a declarat duminică secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, care a dat vina pe administrația Biden pentru faptul că SUA nu mai beneficiază de cel mai bun rating posibil, transmite AFP. 'Nu dau prea multă importanță deciziei de