Preşedintele Zelenski spune că în Ucraina s-ar putea organiza alegeri şi pe timp de război, cu sprijin occidental
Preşedintele Volodimir Zelenski susţine că în Ucraina s-ar putea organiza alegeri în 2024, chiar dacă războiul continuă, dacă partenerii occidentali contribuie financiar, parlamentul de la Kiev aprobă, iar toţi alegătorii au acces la urne.
Reuters a consemnat duminică acest răspuns al lui Zelenski la o solicitare a senatorului american Lindsey Graham, care îi ceruse să anunţe alegeri pentru anul viitor.
În prezent, scrutinul nu poate avea loc deoarece este în vigoare legea marţială, care trebuie prelungită o dată la 90 de zile, următorul termen fiind 15 noiembrie. În mod normal, data alegerilor parlamentare ar fi în octombrie, oricum înaintea celor prezidenţiale, care ar trebui organizate în martie anul viitor.
O delegaţie parlamentară americană a făcut o vizită la Kiev în 23 august. Printre participanţi a fost şi Graham, care a elogiat Ucraina pentru lupta împotriva Rusiei, însă a adăugat că ucrainenii ar trebui să demonstreze că sunt diferiţi de agresorii ruşi, ţinând alegerile chiar şi pe timp de război.
Într-un interviu cu Natalia Moseiciuk de la canalul de televiziune 1+1, Zelenski a afirmat că a discutat subiectul cu senatorul, inclusiv problema finanţării şi necesitatea modificării legislaţiei ucrainene. "I-am dat lui Lindsey foarte repede un răspuns foarte simplu. A fost mulţumit. Dacă parlamentarii noştri vor să facă asta", a adăugat el.
Preşedintele a susţinut că organizarea alegerilor în condiţii de pace ar costa cinci milioane de hrivne (circa 125 de milioane de euro) şi a adăugat: "nu ştiu de cât este nevoie pe timp de război". "Aşa că i-am spus (lui Lindsey - n. red.) că dacă SUA şi Europa asigură sprijin financiar...".
"Nu voi lua bani de la arme ca să îi dau pentru alegeri. Iar asta este prevăzut de lege", a avertizat Zelenski.
El a afirmat că i-a mai explicat senatorului american că observatorii la alegeri ar trebui să meargă până în tranşee. "I-am spus: dv. şi eu ar trebui să trimitem observatori pe linia frontului pentru a avea alegeri legitime pentru noi şi pentru întreaga lume".
Preşedintele a spus că şi ucrainenii care luptă cu invadatorii ruşi trebuie să poată vota. "Ei apără azi această democraţie, iar a nu le da această ocazie din cauza războiului ar fi incorect. Doar din acest motiv am fost împotriva alegerilor", a arătat el.
Ucraina ar avea de asemenea nevoie de ajutor pentru a asigura accesul la urne a milioane de cetăţeni din străinătate, în special din Uniunea Europeană, a mai observat liderul de la Kiev.
Republicanul Graham, care în timpul vizitei în Ucraina s-a întâlnit cu presa într-un buncăr, alături de colegii săi democraţi din Senat Richard Blumenthal şi Elizabeth Warren, declarase că mesajul său pentru Zelenski va fi că vor lupta pentru a trimite în continuare arme Ucrainei, "ca să câştigaţi un război pe care nu ne permitem să îl pierdem". "Însă îi voi spune şi asta: trebuie să faceţi două lucruri deodată. Avem nevoie de alegeri în Ucraina anul viitor. Vreau să văd că această ţară are alegeri libere şi corecte chiar şi în timp ce este atacată", a mai spus el. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2














