Deportarea de copii ucraineni: SUA anunţă noi sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi
Ambasadoarea americană la ONU a anunţat joi adoptarea de noi sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi pe care SUA îi acuză că sunt implicaţi în deportarea de copii ucraineni, informează AFP.
"Astăzi, SUA adoptă sancţiuni împotriva a două entităţi şi 11 indivizi care ar fi facilitat transferul forţat şi deportarea de copii ucraineni în tabere", a declarat Linda Thomas-Greenfield.
"De asemenea, luăm măsuri pentru a impune restricţii de vize pentru trei aşa-zise entităţi ruse instalate, pentru implicarea lor în încălcarea drepturilor minorilor ucraineni", a adăugat ea în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, care a coincis cu Ziua Independenţei ucrainene.
"Rusia şi mandatarii săi au arestat copii care fugeau de violenţă, ei au forţat copii să părăsească şcoli şi orfelinate, iar mandatari locali au păcălit sau forţat părinţi să-şi trimită copiii în aşa-zise tabere de vară şi au refuzat să-i întoarcă părinţilor", a explicat ea, evocând "spălarea de creiere" din aceste tabere şi chiar antrenamente militare.
Ea a evocat de asemenea informaţii potrivit cărora autorităţile belaruse au ajutat la transportarea de copii ucraineni spre tabere în Belarus.
"SUA nu vor rămâne tăcute în timp ce Rusia comite crime de război şi crime împotriva umanităţii", a insistat ambasadoarea.
Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru "deportarea ilegală" a mii de copii ucraineni, început din februarie 2022. Aceste acuzaţii sunt respinse de Moscova.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Parlamentul a votat împotriva liderei social-democrate pentru funcția de prim-ministru, un deznodământ anticipat
Parlamentul Suediei a respins joi încercarea liderei social-democrate Magdalena Andersson de a forma un guvern minoritar, un deznodământ anticipat de mulți, prelungind astfel perioada de incertitudine privind desemnarea prim-ministrului în urma alegerilor generale din septembrie, informează Reuters. Patru partide de opoziție
UE trebuie să desemneze un emisar pentru pacea în #Ucraina (Tajani)
Uniunea Europeană trebuie să desemneze un emisar care să o reprezinte în discuțiile menite să pună capăt războiului în Ucraina, a declarat joi ministrul de externe italian Antonio Tajani, vicepremier în cabinetul condus de Giorgia Meloni, afirmând că președintele Consiliului European, Antonio Costa, ar putea fi potrivit pentru acest rol, infor
Premierul albanez Edi Rama susține că nu va demisiona din funcție în pofida protestelor violente ale studenților
Premierul albanez Edi Rama a declarat joi că nu va demisiona după protestele violente conduse de studenți care au intrat în cea de a treia zi, relatează Reuters. Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatari, care au spart ferestre și au deteriorat clădiri în capitală, determinând parlamentul să-și anule
Bugetul UE: A condiționa sprijinul pentru solicitările statelor-membre de participarea lor la împrumutul destinat Ucrainei ar fi 'periculos'(Fico)
Slovacia nu va participa la următorul împrumut planificat al Uniunii Europene (UE) pentru Ucraina și va solicita din nou o derogare (opt-out), a afirmat prim-ministrul slovac Robert Fico. Potrivit acestuia, Slovacia respinge de asemenea ideea de a lega acest împrumut de negocierile privind bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, transmite
Rusia a construit în doar 6 săptămâni o bază majoră pentru drone de atac, potrivit imaginilor din satelit
Rusia aproape a finalizat construcția unei noi baze importante pentru lansarea de drone cu reacție, totul în decurs de doar șase săptămâni. Această informație, bazată pe opiniile experților în apărare și pe o analiză a imaginilor din satelit realizată de Reuters, marchează cea mai recentă extindere a capacităților de atac ale Rusiei în apropierea Ucra
Israel/Principalul rival al lui Netanyahu promite să învingă Hamas în 18 luni dacă va deveni premier
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu la alegerile legislative din 27 octombrie, s-a angajat joi să învingă în 18 luni gruparea palestiniană Hamas în Fâșia Gaza dacă va deveni prim-ministru, relatează AFP. 'Îmi iau public acest angajament: în termen de 18 luni de la preluare
Bulgaria va încerca să obțină sprijinul UE pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile în Marea Neagră (premier)
Bulgaria va încerca să obțină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale și civile în Marea Neagră, a anunțat premierul bulgar Rumen Radev la sosirea la reuniunea Consiliului European, informează Novinite și Reuters. Premierul bulgar a spus că atacurile de acest gen sunt inacceptabile și a făcut apel
Franța afirmă că Europa furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina'
Europenii furnizează 'cea mai mare parte a sprijinului pentru Ucraina', a declarat joi ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, după ce Kievul a anunțat o încetinire a sistemului american Starlink, utilizat pentru comunicațiile pe linia frontului, relatează AFP. 'Adevărul este că Europa, noi, am oferit cea mai mare parte a sprijinului
Premierul Letoniei recomandă europenilor să consume cu o bere mai puțin pe an pentru a ajuta Ucraina
Prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, a sugerat joi ca fiecare european să consume cu o bere mai puțin pe an și ca banii astfel economisiți să fie folosiți pentru a ajuta la apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, informează EFE. 'O bere mai puțin pe an pentru fiecare european (...). Acea bere presupune pur și simplu un cost. Acolo, ceea ce e
Rachete ucrainene Neptun au lovit șase bombardiere rusești pe aerodromul din regiunea Voronej
Marina ucraineană a lovit joi dimineață devreme șase bombardiere rusești Su-34M cu ajutorul rachetelor de croazieră Neptun de fabricație ucraineană. Avioanele erau staționate pe aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, în partea europeană centrală a Rusiei, informează EFE. 'Su-34M pot transporta simultan mai multe bombe ghidate și cu mar
X suspendă 13.000 de conturi legate de Iran, Rusia și China și cărora le atribuie operațiuni de influențare a politicii SUA
Rețeaua de socializare X a anunțat miercuri suspendarea a peste 13.000 de conturi pe care le atribuie unor presupuse operațiuni de influență străină legate de Iran, Rusia și China, care vizau influențarea dialogului politic din SUA înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, informează EFE. Potrivit echipei de Afaceri Guvernamentale a
Elon Musk își reiterează apelul pentru plecarea lui Zelenski din fruntea Ucrainei
Miliardarul Elon Musk și-a reiterat joi apelul pentru plecarea președintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor Unite pentru Kiev, relatează AFP. 'Este timpul ca Zelenski să plece', a declarat miliardarul, al cărui serviciul de comunicații prin satelit Starlink joacă u
Donald Trump este de părere că cei care divulgă informații militare americane 'ar trebui împușcați'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, în cadrul unui miting electoral în statul Arizona, că persoanele care divulgă presei informații despre operațiunile militare ale SUA 'ar trebui împușcate', informează joi dpa și EFE. Președintele republican i-a etichetat pe cei care divulgă informații drept 'gunoaie' și a
Atacurile din Marea Neagră arată necesitatea unui nou cadru pentru securitatea maritimă (experți turci)
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidențiat riscurile în regiune pentru navigația civilă în regiune, iar experți turci cer un cadru mai amplu privind securitatea maritimă, relatează joi Xinhua. Autoritățile bulgare au confirmat că o navă s-a scufundat marți, la 17 mile nautice est de Krapeț
Ucraina reia atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruse: incendiu la o rafinărie din regiunea Riazan
Un atac masiv cu drone ucrainene împotriva regiunii ruse Riazan a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol, a anunțat joi guvernatorul regional Pavel Malkov, relatează Reuters. Acesta este primul atac ucrainean asupra unei instalații petroliere rusești după ce președintele american Donald Trump a anunțat duminică că Rusia și Ucraina au conve













