Ucraina condamnă acţiunile 'provocatoare' ale Rusiei în Marea Neagră
Ucraina a condamnat luni ceea ce a numit acţiuni "provocatoare" ale Rusiei şi a cerut contramăsuri decisive ale comunităţii internaţionale, la o zi după ce Moscova a anunţat că una dintre navele sale de război a tras focuri de avertizare asupra unui vas de marfă în Marea Neagră, informează Reuters.
Duminică, Moscova a declarat într-un comunicat că nava sa de patrulare Vasili Bîkov a tras cu arme automate asupra vasului sub pavilion Palau Sukru Okan, după ce căpitanul navei nu a răspuns la cererea de oprire pentru o inspecţie.
Rusia a anunţat că va trata orice navă care se apropie de porturile ucrainene ca potenţiale vase militare după ce s-a retras dintr-un acord sub egida ONU luna trecută, care a permis trecerea în siguranţă a cerealelor ucrainene pe Marea Neagră.
"Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei condamnă puternic acţiunile provocatoare întreprinse de Federaţia Rusă la 13 august în Marea Neagră în legătură cu nava turcească de marfă uscată +Sukru Okan+, care era în drum spre portul Ismail", a declarat ministerul într-un comunicat.
Kievul a spus că incidentul este o încălcare gravă a dreptului internaţional şi "a exemplificat politica deliberată a Rusiei de a pune în pericol libertatea navigaţiei şi siguranţei transportului comercial maritim în Marea Neagră".
"Ne exprimăm sprijinul şi solidaritatea cu Turcia, partenerul nostru strategic, şi facem apel la comunitatea internaţională să ia măsuri decisive pentru a preveni acţiunile Federaţiei Ruse care împiedică trecerea paşnică a vaselor prin Marea Neagră", a declarat ministerul.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hegseth spune că presupusa lipsă de muniție din SUA este o 'poveste inventată'
Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a respins drept o 'poveste inventată' afirmația făcută de opoziția democrată și de experți conform căreia Statele Unite se confruntă cu o penurie de muniție din cauza războiului din Iran, relatează AFP. 'Este o poveste inventată pe care media vrea să o răspândească (...). Stocurile noastre sunt excele
Israel: Miniștri și membri ai opoziției critică acordul SUA-Iran
Miniștri din guvernul israelian și reprezentanți ai opoziției au criticat luni acordul între SUA și Iran ce vizează încetarea durabilă a războiului pe toate fronturile din Orientul Mijlociu, inclusiv în Liban, ei afirmând că înțelegerea nu răspunde cerințelor urgente de securitate ale Israelului, transmite France Presse.
Ungaria continuă să respingă pactul UE privind migrația (ministru)
Ungaria continuă să respingă Pactul Uniunii Europene privind Migrația și Azilul în forma actuală a acestuia, informează MTI; de aceea guvernul de la Budapesta nu a întocmit un plan pentru implementarea pactului la nivel național și 'nu intenționează să depună un astfel de document în viitor', a declarat ministrul ungar de interne Gabor Posfa
Armele autonome nu pot deveni o formă de 'permis pentru a comite atrocități' (comisarul ONU pentru drepturile omului)
Armele autonome nu pot deveni o formă de 'permis pentru a comite crime atroce', a atenționat luni Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, solicitând comunității internaționale să reglementeze utilizarea acestora, transmite AFP. 'Asistăm la o transformare globală în modul în care se poar
Putin îl felicită pe Xi Jinping cu ocazia împlinirii a 73 de ani
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe liderul chinez Xi Jinping cu ocazia împlinirii a 73 de ani, după ce duminică a făcut același lucru cu președintele american Donald Trump, care a împlinit 80 de ani, informează EFE. 'Dragă prietene, te rog să accepți sincerele mele felicitări de ziua ta de naștere', se me
Iran: Cel puțin 18 manifestanți, executați 'din motive de securitate' începând din ianuarie (ONU)
Cel puțin 40 de persoane, printre care 18 manifestanți, au fost executați în Iran începând din luna ianuarie din ''motive de securitate națională'', a anunțat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, transmit AFP și Reuters. ''Autoritățile au intensificat reprimarea brut
Israelul își va menține trupele în Liban, Siria și Gaza pe termen nelimitat, spune ministrul israelian al apărării
Israelul își va menține trupele în Liban, Siria și Gaza pe termen nelimitat, a afirmat luni ministrul israelian al apărării, Israel Katz, după anunțarea unui acord între Statele Unite și Iran pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, inclusiv în Liban, relatează AFP. 'Prim-ministrul Benjamin Netanyahu și
Acordul SUA-Iran ar trebui să permită redeschiderea imediată a strâmtorii Ormuz, afirmă președinta Comisiei Europene
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat luni acordul de principiu convenit de SUA și Iran ce prevede încetarea războiului pe toate fronturile din Orientul Mijlociu, subliniind că înțelegerea ar trebui să conducă la redeschiderea imediată a strâmtorii Ormuz, indică un comunicat al executivului UE. '
Regatul Unit va interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 16 ani
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat luni că guvernul pe care îl conduce va interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 16 ani, informează AFP. 'Astăzi pot să anunț că guvernul va interzice accesul în rețelele sociale pentru toți copiii sub 16 ani. Rețelele sociale în fac nefericiți pe c
Catedrala avariată din Kiev a fost lovită de o rachetă antiaeriană Patriot, posibil expirată, susține Rusia
Armata rusă a negat luni că ar fi vizat Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kiev, care a fost avariată în cursul nopții în urma unui val de atacuri aeriene în Ucraina, dând asigurări că aceasta a fost lovită de o rachetă americană Patriot din sistemul de apărare aeriană ucrainean, relatează AFP. 'Complexul Lavre
Libanul nu a fost informat despre acordul de principiu convenit de SUA și Iran
Beirutul nu a fost informat despre acordul de principiu convenit de SUA și Iran, ce prevede încetarea războiului pe toate fronturile din Orientul Mijlociu, inclusiv între Liban și Israel, a indicat luni o sursă oficială pentru AFP. ''Nu am informați nici despre termenii acordului'', nici despre momentul intrării &ic
SUA și Iranul vor purta discuții pregătitoare la Doha înainte de semnarea unui acord
Washingtonul și Teheranul urmează să trimită delegații la Doha săptămâna aceasta pentru discuții pregătitoare indirecte înainte de semnarea, programată vineri la Geneva, a unui acord intermediat de Pakistan care vizează încheierea definitivă a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP. 'Vor avea loc reuniuni pregăt
SUA250/Trump și-a sărbătorit a 80-a aniversare cu un show de putere sportivă, politică și economică la Casa Albă
Președintele SUA, Donald Trump, și-a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare cu un eveniment de arte marțiale mixte (MMA) la Casa Albă, relatează luni PA Media și dpa. Spectacolul a început la câteva ore după ce Trump și oficialii iranieni au anunțat că au un acord de pace pentru a pune capăt războiului de patru luni dintre cele două țări, care a împins
Anita Orban: Ungaria se va comporta încă o dată ca o țară europeană
Interesul național al Ungariei va fi întotdeauna o prioritate și guvernul va promova interesele ei în sistemul său de alianțe, a declarat luni șefa diplomației ungare, Anita Orban, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Luxemburg, transmite MTI. ''Ungaria se va comporta încă o dată ca o țară
Președintele Zelenski condamnă Rusia pentru o crimă împotriva culturii creștine la Lavra Peșterilor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat luni Rusia pentru o crimă împotriva culturii creștine prin atacul de duminică noaptea asupra Lavrei Peșterilor din Kiev, transmite Reuters. Vitali Kliciko, primarul capitalei ucrainene, a relatat că după valul de atacuri rusești cu rachete și drone a luat foc acoperișul catedralei Ado













