Dronele care au atacat marţi Moscova veneau din Ucraina, potrivit unei surse din apărarea rusă

Dronele care au atacat la primele ore ale zilei de marţi Moscova şi regiunea adiacentă au fost lansate de pe teritoriul Ucrainei, a declarat un înalt oficial din domeniul apărării antiaeriene din Rusia, potrivit EFE.
"Dronele care în noaptea de 1 august au încercat să atace Moscova şi regiunea Moscovei veneau de pe teritoriul Ucrainei", a declarat oficialul citat pentru TASS, sub rezerva anonimatului.
Această informaţie a fost confirmată de o sursă din cadrul serviciilor pentru cazuri de urgenţă, ceea ce ar însemna că dronele ar fi survolat cel puţin 500 de kilometri în spaţiul aerian rusesc, distanţa minimă dintre capitala rusă şi frontiera cu Ucraina.
În opinia deputatului şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia (ultranaţionalist), Leonid Sluţki, dronele au fost lansate de pe teritoriul rus.
"Este clar că dronele sunt lansate de o reţea de agenţi care operează pe teritoriul nostru", a afirmat Sluţki, preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).
El şi-a exprimat convingerea că răspunsul Ministerului rus al Apărării la adresa Ucrainei nu va întârzia să apară.
"Este timpul să declanşăm o ploaie de foc asupra centrelor de luare a deciziilor (de la Kiev) pentru a distruge o dată pentru totdeauna această molimă nazistă", a declarat Sluţki.
În atacul de marţi, care nu a provocat victime, o dronă a lovit faţada de sticlă de la etajul 21 al unuia dintre zgârie-norii centrului financiar modern Moscow City, ale cărui două turnuri au fost avariate într-un atac similar sâmbăta trecută, potrivit primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin.
Ministerul rus al Apărării a informat de asemenea că forţele apărării antiaeriene au doborât două drone în regiunea Moscovei: una în districtul Odinţovo şi cealaltă în districtul Naro-Fominsk, unde staţionează Divizia nr. 2 de infanterie motorizată, una dintre unităţile de elită ale armatei ruse.
"O altă dronă a fost deturnată cu mijloace de război electronic, aceasta şi-a pierdut direcţia şi a căzut pe teritoriul complexului de birouri Moscow City", a adăugat Sobianin.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina/Zelenski i-a transmis lui Rutte că este nevoie de presiune asupra Rusiei pentru o 'pace justă'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că a vorbit la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și că au discutat despre măsuri comune și necesitatea de a pune presiune asupra Rusiei pentru obținerea unei 'păci juste', relatează Reuters. 'Este important ca toate deciziile să fie coordonate. Atunci sancțiunile
Dezbatere plină de polarizare în Parlamentul European privind situația umanitară gravă din Fâșia Gaza
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Dezbaterea din plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles privind situația umanitară gravă din Fâșia Gaza a fost una plină de polarizare, din care nu au lipsit acuzațiile de genocid la adresa Israelului din partea eurodeputaților de centru-strânga și stânga și calificativele de
Finlanda a finalizat construcția primilor 35 km de gard la granița cu Rusia
Finlanda a finalizat primii 35 km dintr-un gard înalt de 4,5 metri pe care îl construiește la granița sa estică, închisă acum, cu Rusia pentru a opri migranții să treacă prin zone nepopulate, a declarat miercuri Garda de frontieră finlandeză, potrivit Reuters. Finlanda a început anul trecut construcția gardului, care va acoperi în
#Ucraina: Rusia acuză UE și Regatul Unit că cer 'isteric' ca SUA să sprijine sancțiuni suplimentare împotriva sa
Rusia a acuzat miercuri Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod 'isteric' SUA să susțină sancțiunile adoptate în ajun de Bruxelles ca urmare a refuzului Moscovei de a declara o încetare a focului în conflictul în Ucraina, relatează EFE. 'Și Macron, Starmer, von der Leyen și alți lideri din Europa care acum cer
Peste 200 de drone lansate de #Ucraina asupra Rusiei; o fabrică de componente electronice, vizată de atac
Moscova, 21 mai /Agerpres/- Cel puțin 238 de drone ucrainene au fost doborâte miercuri deasupra mai multor regiuni ale Rusiei, inclusiv unele care se apropiau de Moscova, unde aeroporturile din zona capitalei au fost închise pentru scurt timp, potrivit Ministerul rus al Apărării, în timp ce Ucraina a susținut de partea sa că a lovit în acest atac o fa
Primele exhumări ale victimelor masacrelor din Volhynia, un 'punct de cotitură' în relația Polonia-Ucraina
Ministrul polonez al Culturii, Hanna Wroblewska, a descris ca fiind un 'punct de cotitură' primele exhumări ale victimelor poloneze ale unui atac atribuit naționaliștilor ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în regiunea Volhynia, un capitol dureros în relațiile dintre cele două țări, informează AFP. Polonia, un aliat
Președinta slovenă Natasa Pirc Musar în plenul PE: Europa trebuie să devină gardianul propriului său viitor
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Europa trebuie să devină gardianul propriului său viitor, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European, președinta slovenă Natasa Pirc Musar, pledând pentru creșterea autonomiei UE în materie de securitate și apărare. 'Agresiunea Rusiei împotriva Ucrai
Incident cu o delegație de diplomați în Cisiordania: Israelul recunoaște tiruri de somație după ''abaterea de la traseu''; cancelarii occidentale solicită explicații
Vizita unor diplomați în nordul Cisiordaniei ocupate a fost întreruptă miercuri de ceea ce armata israeliană a prezentat ca fiind tiruri de somație, după ce Autoritatea Națională Pale
Cisiordania: ANP afirmă că soldați israelieni au deschis focul asupra unor diplomați, între care și din România
Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) a declarat marți că soldați israelieni au deschis focul cu 'muniție reală' asupra unor diplomați străini, între care și din România, care participau la o vizită organizată sub auspiciile sale la Jenin, o zonă aflată în centrul unei ofensive militare israeliene în nordul Cisiordaniei ocupate, relatează F
Kremlinul sugerează că 'Domul de Aur' ar putea conduce la reluarea contactelor ruso-americane privind controlul armamentelor
Kremlinul a indicat miercuri că planurile președintelui Donald Trump pentru scutul antirachetă 'Domul de Aur' ar putea impune reluarea, în viitorul previzibil, a contactelor între Moscova și Washington cu privire la controlul armelor nucleare, informează Reuters. Întrebat despre
Polonia a observat manevre 'suspecte' efectuate de un petrolier al ''flotei fantomă'' ruse deasupra unui cablu submarin
O navă din 'flota fantomă' de petroliere rusești a efectuat manevre 'suspecte' în proximitatea unui cablu energetic care leagă Polonia de Suedia, a afirmat miercuri premierul polonez Donald Tusk, relatează AFP și Reuters. 'După o intervenție eficientă a armatei noastre, nava a repornit către unul dintre porturile rusești', a scris
Un grup de eurodeputați cere blocarea completă a fondurilor europene pentru Ungaria
Interzicerea marșurilor LGBT și un proiect de lege care va permite sancționarea ONG-urilor finanțate din străinătate se numără printre motivele pentru care eurodeputați din mai multe familii politice din Parlamentul European au cerut miercuri Comisiei Europene înghețarea completă a fondurilor europene destinate Ungariei, acuzându-l pe premierul Viktor Orban de &i
Rusia respinge acuzațiile că încearcă să tergiverseze procesul de pace în #Ucraina
Rusia a respins miercuri acuzațiile ucrainene și europene că încearcă să tergiverseze procesul de pace din Ucraina, dar a afirmat că încă nu a fost luată nicio decizie cu privire la locul unde s-ar desfășura negocierile, întrebată dacă acestea ar putea fi găzduite de Vatican, transmite Reuters. Președintele american Donald Trump a declarat lu
Republica Moldova: Consiliul prelungește cu doi ani mandatul misiunii civile a UE
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Consiliul UE a adoptat o decizie care prelungește Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) cu încă doi ani, până la 31 mai 2027, cu o alocare bugetară de peste 19,8 milioane de euro pentru această perioadă, informează miercuri un comunicat al instituție
Incendii la proprietăți asociate cu premierul britanic: Un al treilea bărbat, cetățean ucrainean, pus sub acuzare
Un al treilea bărbat, cetățean ucrainean, a fost pus sub acuzare în legătură cu incendierea unor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer, relatează miercuri PA Media și dpa. Potrivit poliției metropolitane, Petro Pochynok, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzat de complot pentru comiterea de incendii cu intenția de a