Şeful spionajului ucrainean se simte obligat să iasă din umbră (Reuters)
Un şef de serviciu de spionaj nu mai poate astăzi să rămână în umbră, consideră Kirilo Budanov, generalul în vârstă de numai 37 de ani care conduce Directoratul General pentru Informaţii al Ucrainei (GUR), într-un interviu din care Reuters continuă vineri să dea detalii.
Budanov poartă uniformă militară şi este înarmat cu un pistol chiar şi în timp ce discută cu presa. Aşezat la birou, sub un tablou cu o bufniţă - pasărea de pe emblema GUR - care îşi înfige ghearele într-un liliac, el pare "enigmatic şi intens". Încăperea este protejată cu saci cu nisip aşezaţi la ferestre, în dreptul obloanelor trase; pe podea sunt arme şi echipamente militare.
Numit în funcţie în 2020, Budanov a devenit foarte popular de când a început războiul, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Profilul neobişnuit de public i-a folosit pentru a se face auzit şi a ameninţa Rusia de la distanţă. "Nu se poate fără asta, nu se mai poate", spune el. "Toate războaiele care urmează vor arăta aşa. În orice ţară din lume. Putem spune că aici dăm o direcţie".
Ucraina a tras concluzii despre nevoia de a-şi transmite mesajele către lume după ce Rusia a ocupat peninsula Crimeea în 2014. Atunci "am pierdut complet războiul informaţional", recunoaşte şeful GUR. În războiul de acum "am început cu totul altfel, iar acum ruşii pierd bătălia informaţiilor".
După ce revolta eşuată a mercenarilor Wagner a creat o imagine mai instabilă şi mai lipsită de transparenţă a conducerii de la Moscova, Budanov a folosit ocazia pentru a da greutate informaţiilor despre inamic obţinute de spionii ucraineni. El susţine că are inclusiv surse apropiate de preşedintele rus Vladimir Putin.
Potrivit generalului, mercenarii lui Evgheni Prigojin se îndreptau la un moment dat către o bază militară nucleară din Rusia, pentru a pune mâna pe o armă atomică de dimensiuni reduse. O parte din afirmaţiile lui Budanov au fost confirmate pentru Reuters de mai multe surse ruse. Un sondaj efectuat de Ministerul de Interne de la Moscova arăta, potrivit unei interceptări despre care a vorbit Budanov, că liderul companiei Wagner beneficia de sprijin în Rusia.
Foto: (c) Valentyn Ogirenko / REUTERS
Fără a prezenta dovezi, şeful GUR susţine că a prevăzut exact că Rusia urmează să lanseze invazia, înainte ca ostilităţile să înceapă efectiv. "Cine s-a dovedit că are dreptate? Noi" - insistă el. "Avem sursele noastre. În birourile cele mai apropiate (de Putin - n. red. Reuters), ca să spunem aşa. De aceea ştim de obicei ce se întâmplă".
Imaginea lui Budanov, de eminenţă cenuşie a eforturilor de război ale Ucrainei, este reflectată cu ură în presa din Rusia. Kremlinul a calificat drept "monstruoasă" declaraţia şefului spionajului ucrainean că "vom continua să ucidem ruşi oriunde pe faţa pământului, până la victoria deplină a Ucrainei". Moscova consideră că serviciile secrete ucrainene sunt vinovate de moartea unui blogger rus şi a unui jurnalist care susţineau războiul. Mass-media au afirmat că o instanţă din Moscova a ordonat în aprilie - în absenţa inculpatului - arestarea lui Budanov sub acuzaţii de terorism.
Perspectiva unui serviciu de spionaj care trimite asasini pe urmele inamicilor Ucrainei a dus la comparaţii cu agenţia israeliană Mossad. În dialogul cu Reuters, Budanov spune că, "dacă întrebaţi despre celebritatea Mossad pentru eliminarea inamicilor statului lor, atunci facem asta şi vom face asta. Nu avem nevoie să creăm nimic, fiindcă deja există".
Generalul şi-a început cariera ca membru al forţelor speciale şi a acţionat în est, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia şi preluarea controlului în Donbas de către pro-ruşi; a fost rănit de trei ori. După ce a ajuns şef al spionajului a fost ţinta mai multor tentative de asasinat, inclusiv printr un atentat cu bombă într-un automobil; atacatorul a dat greş, fiind ucis de explozie.
"Nu pot spune decât că nu au renunţat la încercări, dar voi repeta - n-are rost", comentează Budanov.
La sfârşitul lui mai, presa rusă a vehiculat informaţii conform cărora şeful GUR a fost rănit de o lovitură aeriană rusă asupra cartierului său general din Peninsula Ribalski din Kiev. Budanov minimalizează episodul: "Nu a fost prima lor încercare. Dar, după cum vedeţi, încă o dată, suntem aici în partea principală a acestei clădiri. Afară aţi putut vedea oameni umblând şi muncind. Totul merge cum trebuie". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com
Turcia și Qatarul au semnat un acord de apărare reciprocă
Turcia și Qatarul au semnat vineri un acord de apărare reciprocă, conform unei declarații a biroului președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit cu emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani la Istanbul, informează Reuters. 'Președintele Erdogan a afirmat că vom continua să lucrăm împreună pentru a p














