REPORTAJ/ Buzău: Prejudecăţile din faţa unei tarabe cu roşii, povestite de o elevă olimpică, proaspătă studentă la Medicină
Diana Necula, absolventă a Colegiului Naţional "B.P. Hasdeu", olimpică naţională la Biologie şi admisă recent la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, vinde roşii pe o tarabă din Piaţa centrală a municipiului Buzău pentru a-şi ajuta părinţii, confruntându-se uneori cu prejudecăţi din partea clienţilor.
Atunci când nu se pregăteşte pentru şcoală, Diana îşi ajută părinţii în grădina casei, iar în vacanţe merge alături de ei în Piaţa Centrală, unde vinde roşii. O face din plăcere, pentru a socializa cu oamenii, cu toate că de-a lungul vremii s-a lovit de prejudecăţile unora dintre clienţii pe care i-a servit.
"Noi suntem din Gherăseni, o comună la vreo 17 kilometri de Buzău, ne ocupăm cu agricultură, cu roşii pe perioada verii, avem şi conopidă. Îmi place să îmi ajut părinţii pentru că o fac mereu, o face şi sora mea, suntem o echipă. Îmi ajut părinţii cum pot, dar îmi petrec timpul şi în natură, suntem oameni de la ţară, natura face parte din noi, îmi place să cânt, să stau cu ai mei, cu prietenii mei, sunt sociabilă, îmi place să cunosc oameni. Să merg la piaţă este frumos, pentru că aici cunosc tot felul de persoane. În spatele tarabei nu ştie lumea că eşti medicinist, că ai terminat un liceu de prestigiu. În spatele tarabei eşti un om despre care nimeni nu ştie nimic. Uneori eşti judecat, lumea ne consideră oameni de la ţară, inferiori. Mulţi m-au întrebat de ce am lăsat şcoala, fără să mă întrebe la ce liceu sunt, unde dau mai departe, am dat de aceste prejudecăţi, dar oamenii sunt diferiţi şi mulţi dintre clienţii sunt bucuroşi să ne cunoască, aşa cum şi noi suntem bucuroşi să îi cunoaştem pe ei", a declarat, pentru AGERPRES, Diana Necula.
La examenul de Bacalaureat din acest an, Diana Necula a obţinut o medie de peste 9,50. S-a pregătit intens pentru examenul de maturitate, dar o bună parte din timp a acordat-o biologiei, materie unde a devenit olimpică naţională. Acest lucru a ajutat-o să se înscrie la Facultatea de Medicină.
.jpg)
Foto: (c) Florin ZAFIU / AGERPRES
"Eu am terminat cursurile la Colegiul Naţional 'B.P. Hasdeu', iar şcoala gimnazială în comuna la Gherăseni. Urmează acum să-mi depun diploma de la olimpiadă, să pot să mă înscriu la Medicină, deşi am fost admisă în toată ţara, am decis să merg la Bucureşti pentru că este mai aproape de casă, o am şi pe sora mea. Am aflat notele de la Bacalaureat, am avut peste 9,50 media şi a fost bine, un examen uşor, destul de puţin timp să mă pregătesc pentru Bacalaureat, pentru că am venit de la olimpiadă cu două săptămâni înainte, dar a fost foarte bine", a mai spus Diana.
Nu ştie exact pe ce cale va merge în domeniul Medicinei, dar şi-ar dori ca după finalizarea studiilor universitare să profeseze în România.
"Eu aş vrea sincer să descopăr toate stagiile Medicinei pe care le voi face în anul IV, atunci mă voi hotărî exact vizavi de o specializare. Îmi doresc să rămân în România, sper să nu mi se schimbe planurile, aş dori să fac şi rezidenţiatul aici, poate cu un schimb de experienţă în altă ţară, de ce nu, şi evident cu familia lângă mine", a precizat absolventa Colegiului Naţional "B.P. Hasdeu". AGERPRES/(A - autor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua sesiune din acest an a Bacalaureatului începe luni; peste 33.000 de candidați înscriși
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, la proba de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), care
Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe
Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.











